Nu mai stiu exact cum m-am indragostit de vin. Probabil ca s-a intamplat pe o terasa deasupra unui bulevard, observand uimit cum se oglindesc energia si tumultul oamenilor de dedesubt intr-un simplu pahar de Riesling. Ma gandesc deci ca a bea un pahar de vin nu e doar o placere, ci si un mijloc de a cunoaste lumea. Si nu unul pentru cei lenesi, pentru ca vinul bun trezeste curiozitatea, te face sa iubesti diversitatea, te indeamna sa calatoresti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am incercat multe vinuri, le-am privit cu atentie si curiozitate si m-am simtit uneori suficient de curajos incat sa scriu despre ele. Mi se pare ca cel mai bun lucru pe care-l poti face cand scrii despre vinuri este sa le recomanzi pe acelea care te-au transportat, intr-un fel sau altul, din locul in care te aflai. Da, cred ca mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirata.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Concentrat, cu fruct bine copt, Merlot-ul de azi isi arata totusi originea prin prospetime si o anumita suplete caracteristica locului. E foarte bine echilibrat si deja usor de baut, in ciuda unor tanini inca un pic salbatici. Timpul le rezolva insa pe toate. Un vin bun, tipic pentru stilul bordolez nou, mai exuberant si abordabil.
Tempranillo, Ribera del Duero, un an si jumatate in stejar. Nas intens, cu mult fruct proaspat, baric, note condimentate si balsamice. Gust carnos, cu tanini care usuca suficient gingiile incat sa stii ca-s prezenti, dar o fac cu atata finete incat nu poti sa te superi pe ei, ba chiar mai vrei o data. Cat despre aciditate, ajuta vinul sa para usor, fara sa iasa in evidenta. Si sustine perfect finalul balsamic-sarat. Ar mai fi si altele de zis, dar cred ca esentialul e ca il recomand fara nicio retinere.
Probabil cel mai interesant Prince Matei din ultimii ani, mult mai suplu si plin de structura decat exemplarele care-l preced; un Merlot plin de masculinitate si energie. Nu am sa insist pe aromatica, care e cert complexa, influentata de baric dar si de fruct, cu note spicy mult mai clare ca in alti ani. Gustul are intensitate dar si suplete, in special datorita aciditatii; corpul e de-a dreptul atletic: densitate, tanini, dar si finete. Un Matei bun si acum cu o carne rosie fina, dar si peste multi ani.
Nu prea aveti cum sa dati gres cu sampania asta roza: cuvantul "proaspat" apare de vreo trei ori in notele de degustare luate la fata locului, insa lasa loc si pentru cuvinte ca "fin" sau "voluptos". Totul sta sub semnul echilibrului - fructul, mineralitatea, textura conlucreaza pentru a oferi un rezultat cat se poate de placut, usor de baut si hmmm... sexy? Singurul dezavantaj e ca s-ar putea sa mai aveti nevoie de o sticla.
Desi acest lucru nu e tocmai evident cand incerci un Amarone, Valpolicella e de fapt o zona mai degraba racoroasa si ploioasa; doar uscarea indelunga si atenta a strugurilor (appassimento) face posibil corpul atat de robust al sus-mentionatului vin. Din aceasta cauza, un Valpolicella Classico poate sa contrarieze, in special la prima intalnire, pentru ca e caracterizat in principal de prospetime si corp suplu. Exemplarul de azi beneficiaza si el de un appassimento foarte scurt, imprumutand un pic din notele de fruct supracopt ale fratelui mai mare. Insa asemanarea se opreste aici - aromele marseaza pe prospetime, corpul e de maratonist iar structura de tanini densa si fina. Un pic de aer, o scurta odihna in frigider, si e gata sa ajute atat degustatorii insetati, cat si pe cei infometati.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...