Nu mai stiu exact cum m-am indragostit de vin. Probabil ca s-a intamplat pe o terasa deasupra unui bulevard, observand uimit cum se oglindesc energia si tumultul oamenilor de dedesubt intr-un simplu pahar de Riesling. Ma gandesc deci ca a bea un pahar de vin nu e doar o placere, ci si un mijloc de a cunoaste lumea. Si nu unul pentru cei lenesi, pentru ca vinul bun trezeste curiozitatea, te face sa iubesti diversitatea, te indeamna sa calatoresti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am incercat multe vinuri, le-am privit cu atentie si curiozitate si m-am simtit uneori suficient de curajos incat sa scriu despre ele. Mi se pare ca cel mai bun lucru pe care-l poti face cand scrii despre vinuri este sa le recomanzi pe acelea care te-au transportat, intr-un fel sau altul, din locul in care te aflai. Da, cred ca mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirata.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Azi ne intalnim cu un Chardonnay baricat usor, lucru care i-a completat frumos aromele fructate, fara sa le acopere. Asa ca paharul pare plin de fructe bine coapte, zemoase, fara multe alte complicatii. Iar gustul continua in aceeasi nota usoara si fructata, cu o aciditate medie, dar echilibrata. Un vin vesel, necomplicat, dar savuros.
Tempranillo, Ribera del Duero, un an si jumatate in stejar. Nas intens, cu mult fruct proaspat, baric, note condimentate si balsamice. Gust carnos, cu tanini care usuca suficient gingiile incat sa stii ca-s prezenti, dar o fac cu atata finete incat nu poti sa te superi pe ei, ba chiar mai vrei o data. Cat despre aciditate, ajuta vinul sa para usor, fara sa iasa in evidenta. Si sustine perfect finalul balsamic-sarat. Ar mai fi si altele de zis, dar cred ca esentialul e ca il recomand fara nicio retinere.
Feteasca Neagra de astazi e un vin care va polariza opiniile - de fapt chiar face asta de ceva vreme. Arome intense de fruct rascopt; gust dulceag, cu textura cremoasa si aciditate mica, dar postgust lung si placut. E un stil dus la extrem, pe care sunt sigur ca o parte din voi il vor aprecia si care, oricum, merita incercat macar o data.
Nu prea aveti cum sa dati gres cu sampania asta roza: cuvantul "proaspat" apare de vreo trei ori in notele de degustare luate la fata locului, insa lasa loc si pentru cuvinte ca "fin" sau "voluptos". Totul sta sub semnul echilibrului - fructul, mineralitatea, textura conlucreaza pentru a oferi un rezultat cat se poate de placut, usor de baut si hmmm... sexy? Singurul dezavantaj e ca s-ar putea sa mai aveti nevoie de o sticla.
Nu stiu daca acest Chianti Riserva a petrecut suficient timp in decantor, sau daca decantarea e cea mai buna metoda de a-l aera. Cert e ca, asa cum l-am intalnit, aromele i se orientau mai mult spre baric decat spre fruct. Ca de obicei, exista si un "insa", ba chiar unul serios de tot: gustul mi s-a parut, din punctele de vedere ale texturii si echilibrului, exceptional. Matasos cum rar am intalnit, cu o aciditate ridicata dar bine integrata si cu niste tanini doar un pic nisiposi, cat sa faca acel final persistent cu adevarat memorabil. Sunt foarte curios cum ar reactiona la o aerare mai lenta, in sticla, pe parcursul mai multor zile. Sau cum s-ar bucura de trecerea unor ani. De incercat!
Desi acest lucru nu e tocmai evident cand incerci un Amarone, Valpolicella e de fapt o zona mai degraba racoroasa si ploioasa; doar uscarea indelunga si atenta a strugurilor (appassimento) face posibil corpul atat de robust al sus-mentionatului vin. Din aceasta cauza, un Valpolicella Classico poate sa contrarieze, in special la prima intalnire, pentru ca e caracterizat in principal de prospetime si corp suplu. Exemplarul de azi beneficiaza si el de un appassimento foarte scurt, imprumutand un pic din notele de fruct supracopt ale fratelui mai mare. Insa asemanarea se opreste aici - aromele marseaza pe prospetime, corpul e de maratonist iar structura de tanini densa si fina. Un pic de aer, o scurta odihna in frigider, si e gata sa ajute atat degustatorii insetati, cat si pe cei infometati.
Vinul de astazi e un Chianti echilibrat, ajuns la maturitate. Aromele par mai degraba discrete, amintind de cirese, piele, tabac, cu impresii autumnale de frunze uscate. Gustul e placut, cu aciditate inca buna si evolutie liniara. Cum e de asteptat la un reprezentant mai evoluat al acestei regiuni, taninii sunt aproape invizibili.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...