Nu mai stiu exact cum m-am indragostit de vin. Probabil ca s-a intamplat pe o terasa deasupra unui bulevard, observand uimit cum se oglindesc energia si tumultul oamenilor de dedesubt intr-un simplu pahar de Riesling. Ma gandesc deci ca a bea un pahar de vin nu e doar o placere, ci si un mijloc de a cunoaste lumea. Si nu unul pentru cei lenesi, pentru ca vinul bun trezeste curiozitatea, te face sa iubesti diversitatea, te indeamna sa calatoresti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am incercat multe vinuri, le-am privit cu atentie si curiozitate si m-am simtit uneori suficient de curajos incat sa scriu despre ele. Mi se pare ca cel mai bun lucru pe care-l poti face cand scrii despre vinuri este sa le recomanzi pe acelea care te-au transportat, intr-un fel sau altul, din locul in care te aflai. Da, cred ca mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirata.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Acest simplu Cotes du Rhone de la Guigal a aratat de-a lungul anilor o constanta remarcabila in calitate, dar si in stil. 2017 nu face exceptie: mult fruct rosu si negru bine copt, ierburi aromatice, piper, livrate intr-un invelis suculent, bine echilibrat de aciditate, cu tanini polisati dar plini de viata. Mai elevat si interesant decat un simplu "crowd pleaser", dar cu raza de actiune la fel de larga.
Iata un Primitivo mai lejer, ceea ce pentru mine nu e lucru rau. Daca il mai puneti 20 de minute si in frigider inainte de deschidere e foarte bine. La nivel aromatic lucrurile stau exact cum ne-am astepta: mult fruct supracopt sau gemos (cirese si prune dupa mine, daca e asa important), ceva ciocolata cu vanilie, dar si o mica idee vegetal-eterica proaspata, binevenita in ansamblu. Dupa prima inghititura se simte clar si ce e diferit aici: multa suplete, suculenta, aciditate mai ridicata decat norma, cu nuante usor acrisor-vegetale pe finalul altfel fructat. Pe scurt, un Primitivo foarte usor de baut, care nu apasa asa greu (si dulceag) pe papile dar isi pastreaza specificul fructat.
Roze-ul de azi e unul cu arome intense, o combinatie interesanta de fructe rosii, lucruri mai exotice si note florale parfumate. Gustul e destul de onctuos, lucru care contrasteaza frumos cu impresiile citrice de grapefruit rosu, aciditatea serioasa si o usoara astringenta tonica - rezultatul fiind in acelasi timp serios, agreabil si usor de baut.
Roze-ul de azi e unul cu arome intense, o combinatie interesanta de fructe rosii, lucruri mai exotice si note florale parfumate. Gustul e destul de onctuos, lucru care contrasteaza frumos cu impresiile citrice de grapefruit rosu, aciditatea serioasa si o usoara astringenta tonica - rezultatul fiind in acelasi timp serios, agreabil si usor de baut.
Intr-un (rar) moment de intelepciune, am evitat sa scriu review-ul acestui Saint Emilion in seara in care l-am deschis. Am turnat cu simt de raspundere intr-un pahar larg pe care mai apoi, sub asaltul taninurilor, nu l-am putut termina fara mancare. Dupa o noapte si-o zi (daca se poate mai mult e si mai bine) am avut aparent in fata mea alt vin. Aromele s-au dovedit a fi mai degraba generoase decat cerneloase, cu mult fruct bine copt; smirghelul s-a transformat in catifea si gustul a capatat suculenta, amplitudine si un pic de dulceata. Dimensiunea aia cernelos-minerala nu a disparut de tot, dar acum pare mai degraba o excentricitate aristocratica - la fel ca aromele usor condimentate specifice Merlot-ului bun (desi aici sunt si alte soiuri in ecuatie). In fine, un vin absolut recomandabil, dintr-un an foarte bun. Dar, cum se intampla de obicei cu anii foarte buni, e nevoie de rabdare: ori aerare lenta si lunga, ori vreo 5 ani in pivnita.
Cum am vazut si la alte Sauvigon-uri Blanc dobrogene, si acesta vine cu arome intense de fruct dulce - nu neaparat din registrul exotic, ci mai degraba confiat. Desigur, sustinute din spate de note mai proaspete de citrice si ardei verde regulamentar. Gustul are acelasi profil dulceag, cu onctuozitate ridicata si aciditate nu tocmai taioasa, care lasa balanta mai inclinata spre zona decadentei decat spre cea a prospetimii, dar in limite decente. Pe scurt, vorbim de un stil foarte usor de inteles si apreciat, dar nu lipsit de merite - textura si finalul mi-au placut mult.
Nici n-am apucat bine sa ma dezmeticesc, ca vinul asta m-a luat pe sus, cu atacul lui intens de fructe foarte coapte (ba chiar stafidite), cu textura carnoasa si senzatii dulcege din belsug. A continuat direct, fara surprize, spre un final lung si condimentat, cu aciditate si taninuri vizibile, care echilibreaza foarte bine ansamblul. A doua zi, mai multa eleganta: senzatii dulcege estompate, fruct clar conturat, ceva note eterice. Si mai ales o impresie de suculenta neasteptata pentru nivelul asta de alcool. Nu stiu altii cum sunt, mie treaba asta chiar mi-a placut. Doar nu-l lasati sa se incalzeasca prea tare.
Syrah-ul Coltul Pietrei din 2017 continua in linia deschisa de predecesorii sai, cu arome dulcege de fructe foarte coapte si vanilie, plus usoare note regulamentare de piper si carne maturata. Gustul e dens, carnos, cu tanini abundenti dar bine cizelati si aciditate usor sub medie. Un vin solid, placut, in stilul plin de forta cu care acest producator deja ne-a obisnuit.
Orice spumant bun (si tanar) castiga un pic in arome pe masura ce sticla se goleste - sigur, atat timp cat respectiva golire nu se intampla prea rapid. Asa a fost si aici, aromele initiale de fructe zemoase si croissant capatand in timp o foarte interesanta completare condimentata. Gustul mi-a placut in ambele ipostaze: efervescent si proaspat cand am scos dopul, echilibrat, usor dulceag si plin de fructe coapte dupa vreo ora. O Cava buna, in mod sigur mai fructata si expresiva decat media, care ar putea converti destui bautori de Prosecco la ceva mai serios. Merita incercata.
Iata un vin romanesc alb serios, cu potential de evolutie. E foarte placut de baut fara cine stie ce pregatiri prealabile; totusi un pic de aer ii scoate chiar mai multa complexitate la iveala. Combina arome de fructe exotice (limeta bine coapta, mango) cu lucruri mai neaose (piersici suculente) si note mineral-vegetale intense, dar fara exagerari de tipul pipi de pisica sau transpiratie. Gustul are consistenta si ceva onctuozitate, cu un mijloc foarte placut, cu dulceata evidenta, urmat de o aciditate taioasa, bine potrivita in context. Totul urmat de un final lung, tonic, usor migdalat-amarui, foarte proaspat. Un vin delicios, care livreaza placere imediata, dar din care merita sa pastrati cateva sticle.
Dupa stiinta mea, cei de la Jelna fac trei feluri diferite de rose foarte reusit; acesta e cel din Merlot, din gama Dealu' Negru. E genul proaspat si revigorant, cum ne-am si astepta sa fie venind din acea parte de lume, cu fruct dulce (dar deloc zaharisit) si aciditate ridicata. Gustativ sta undeva la granita dintre popular si sobru, cu un foarte placut joc intre senzatiile de fructe dulcege, zaharul rezidual si aciditatea acrisoara. Daca nu se vor deschide curand terasele, iata un excelent rose de balcon!
Un vin dulce inrudit cu celebra Sirena a Dunarii - Riesling Italian fermentat mai multi ani in butoaie de salcam - si extrem de apropiat de acesta ca profil aromatic si potential de invechire, doar ca mult mai tanar. Este delicios inca de pe-acum, cu aromele lui de fructe confiate, flori si condimente de patiserie, dar mai ales cu textura onctuoasa si dulceata deja bine sustinuta de aciditate. Insa nu ar fi deloc rau sa puneti cateva sticle si la invechit - va va rasplati foarte frumos.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...