Nu mai stiu exact cum m-am indragostit de vin. Probabil ca s-a intamplat pe o terasa deasupra unui bulevard, observand uimit cum se oglindesc energia si tumultul oamenilor de dedesubt intr-un simplu pahar de Riesling. Ma gandesc deci ca a bea un pahar de vin nu e doar o placere, ci si un mijloc de a cunoaste lumea. Si nu unul pentru cei lenesi, pentru ca vinul bun trezeste curiozitatea, te face sa iubesti diversitatea, te indeamna sa calatoresti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am incercat multe vinuri, le-am privit cu atentie si curiozitate si m-am simtit uneori suficient de curajos incat sa scriu despre ele. Mi se pare ca cel mai bun lucru pe care-l poti face cand scrii despre vinuri este sa le recomanzi pe acelea care te-au transportat, intr-un fel sau altul, din locul in care te aflai. Da, cred ca mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirata.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Malbec-ul de azi se exprima plenar, cu mult fruct bine copt (cirese negre, afine), nuante florale de violete si impresii "verzi" (cum se intampla des la vinurile de Lume Noua), totul pe fondul unor arome date de maturarea in lemn (vanilie, cafea) care raman relativ discrete. In fine, pana acum nu e nimic neasteptat; ce mi-a placut cel mai mult a fost gustul, care ramane suculent in ciuda unei concentratii peste medie, cu aciditate bine dozata si taninuri fine; mai pe scurt, da senzatia de fruct zemos pe care o lasa Malbec-ul bine facut. Exista si o tenta pe care n-o pot descrie altfel decat "minerala" pe final, ceea ce nu e decat un punct in plus pentru un vin oricum foarte competent. Nu are sens sa il puneti la pastrat, se exprima delicios acum.
Chiar daca vorbim de un roze, Pinot Grigio-ul nu se dezminte si arata arome citrice pline de prospetime, cu un contrapunct de piersici nu foarte coapte si, poate, un pic de cirese. Gustul e dominat de aciditate, dar are un dram de onctuozitate si de structura fenolica, incat sa nu fie doar racoritor si usor de baut, ci si un pic savuros. Lucru la care ajuta si senzatiile minerale (discrete) din nas si posgust. Pe scurt, un vin repede curgator, proaspat, numai bun pentru zilele foarte calde de vara ce au venit deja peste noi.
Din pacate inca dau destul de rar peste roze-uri autohtone care sa nu para fortate inspre o exprimare "populara". In schimb acest exemplar, fara a fi vreun roze de nisa, mi s-a parut diferit si bine inchegat, cu un strop de naturalete. Aromatic sta in zona asteptata, cu fruct usor zaharisit (cirese, fragi, piersici), o tenta de migdale, nuca de cocos si usoare senzatii ierbos-condimentate. Dar partea mai interesanta mi s-a parut cea gustativa: are onctuozitate (cu doar 12,5% alcool), aciditate medie, si un final tonic - care-l fac sa para sec, usor robust, dar pana la urma echilibrat si persistent. Nu debordeaza de prospetime si nu e cel mai fructat, ci se bazeaza mai mult pe contrastul dintre textura si senzatiile tonice, pastrand destula complexitate aromatica.
Editia din 2021 a Chardonnay-ului "Coltul Pietrei" vine cu arome expresive, de vanilie si unt combinate cu fruct bine-spre-supracopt, din registrul caiselor si perelor, ba chiar cu o idee de ananas. Gustul confirma si el stilul de vin "cald" (cum de altfel a fost cam in fiecare an), cu textura destul de bogata, aciditate sub medie, dar si cu destula concentratie si persistenta cat sa aiba farmecul lui chiar si pentru unii care (ca mine) apreciaza stiluri mai pline de prospetime.
Lista (scurta) a roze-urilor autohtone serioase pare sa aiba un nou membru, acest asamblaj de Cabernet Franc si Cabernet Sauvignon, cu doar 12,5% alcool. Are un nas intrigant: miez de nuca, fructe rosii proaspete, ierburi aromatice si un corp suplu, dar plin de intensitate, bine echilibrat, cu final lung si sec. Pe scurt, rafinat!
Iata un "orange wine" foarte curat, cu arome pline de prospetime, dintr-o paleta foarte larga: ierburi aromatice, fructe exotice, mere verzi, corcoduse, ba chiar o nota cretos-minerala. Textural e onctuos, fara a fi greoi, cu taninuri dense si foarte-foarte fine, care lasa doar o usoara senzatie de catifea pe finalul persistent, bine sustinut de aciditate. Este delicios imediat dupa deschiderea sticlei, dar ceva imi spune ca are un potential serios de invechire.
A scrie un review pentru un vin rosu serios in aceeasi zi in care l-ai primit este un exercitiu interesant. Sigur ca iti poti face o idee relativ buna despre calitatea si caracteristicile unui vin chiar si intr-un minut, daramite urmarindu-l pe parcursul a cateva ore, insa in cazul vinurilor foarte tinere vei pierde intr-un fel sau altul atat partea cea mai placuta, cat si destule detalii interesante si inaccesibile la inceput. Pe acestea le veti regasi insa voi, daca veti cumpara aceasta noua editie de Smerenie si-i veti da mai mult timp decat am putut sa ii dau eu. Revenind la impresiile mele, imediat dupa deschidere au fost predominante aromele date de maturarea in lemn, apoi aerul a inceput sa scoata la iveala mult fruct bine copt, dar inca zemos, si usoare sugestii de ierburi aromatice si pielarie. Totusi, momentan gustul e cel care ofera cele mai mari promisiuni: suculent, usor curgator si in acelasi timp carnos, cu aciditate destul de ridicata si taninuri dense, bine manierate pentru varsta lor, fara sa le lipseasca un strop de agresivitate. E si foarte persistent, deci va fi o companie cat se poate de placuta dupa vreo doua ore in decantor, insa cel mai frumos ar fi sa-l tineti deschis cateva zile sau sa-l pastrati macar patru-cinci ani la racoare. E unul din vinurile romanesti serioase si constante, facut intr-un canon un pic diferit de stilul consacrat prin partile noastre; chiar daca intreg conceptul mi se pare un pic cam artificial, e in mod cert o lucrare foarte bine mestesugita.
Gama Via Marchizului propune si in 2020 aceeasi interpretare densa si foarte coapta a Negrului de Dragasani. Mult fruct dulceag, gemos, destul de mult baric, si mai putin din notele condimentate specifice soiului in zona lui natala. Gustul e plin de intensitate, concentrat, liniar, cu aciditate care il pastreaza intr-o zona relativ echilibrata, si cu taninuri dense, dar matasoase, neagresive. Ramane insa un pic unidimensional, marsand de la cap la coada pe dulceata fructului, dublata si de un zahar rezidual pe care-l banuiesc a fi inspre limita demisecului. E bine facut in stilul lui si nu-si va dezamagi fanii, chiar daca eu unul nu ma numar printre ei.
Nu cunosc editiile anterioare ale acestui Sauvignon Blanc, incat sa-mi pot da cu parerea despre constanta in calitate; totusi pot spune ca cel din 2021 e foarte reusit pentru stilul lui. Mai degraba fructat, cu notele "verzi" prezente, dar intr-un rol secundar, mi-a amintit de piersici, lamaie bine coapta si portocali infloriti, lucruri frumos echilibrate de impresii de urzici si vrej de tomata. Gustul lasa o senzatie de plinatate si intensitate fructata, plina de suculenta, fara sa exagereze cu nivelul de alcool; notele mai condimentate, aciditatea si finalul tonic balanseaza placut impresiile dulcege. Este deci un "crowd pleaser", dar unul facut foarte bine, fara exagerari aromatice, ba chiar cu ceva complexitate, si mai ales cu o suculenta care se pastreaza chiar si la temperaturi mai ridicate.
Acesta este probabil cel mai "ambitios" Negru de Dragasani incercat de mine. Ca sa fiu mai clar, ambitia enologului pare ca a fost sa invarta la maxim butoanele fiecarui element pentru a obtine o mica bestie, unica in felul ei. La doua zile de la deschidere, as zice ca rezultatul e unul placut: aromele date de baric se completeaza bine cu cele de fruct supracopt, aproape gemos, dar care pastreaza macar un pic din caracterul "spicy" al soiului, plus impresia interesanta de piure de castane pe care am mai intalnit-o si la alti producatori din Dragasani. Gustativ incepe cu destula dulceata, are un mijloc amplu, neasteptat de suculent, de-ai zice ca va aluneca rapid pe gat, dar asta doar pana sa se dezlantuie cu adevarat taninurile un pic uscate si verzi - agresive mai degraba prin abundenta. E adevarat ca eu unul prefer lucrurile mai lin curgatoare, dar pentru amatorii de fruct supracopt, corpolenta si taninuri mai dure acest vin se va potrivi foarte bine. O experienta interesanta, mai ales daca il aerati cu simt de raspundere.
Azi primim un Primitivo ca la carte: opac, intens, cu multe fructe foarte coapte, chiar usor stafidite, cum ne-a obisnuit soiul asta. Exista si un acompaniament condimentat (mai inspre ierburi aromatice) pentru tot fructul asta, pe langa notele de baric regulamentare. Gustativ dulceata fructului (si a zaharului rezidual) sunt bine echilibrate de o aciditate vie, iar textura cremoasa, cu taninuri dense completeaza tabloul unui Primitivo expresiv si bine structurat, care mi-a placut mai mult decat majoritatea exemplarelor din acest soi. E bine sa-l raciti un pic si, daca se poate, sa-l si aerati - rezultatul final merita efortul.
Sfantul Nicolae a ajuns la anul de recolta 2018 - o afirmatie probabil amuzanta pentru cei care nu stiu ca asta e si numele unui vin, dar generatoare de nostalgie pentru cei ce cunosc licoarea inca de la aparitia ei. Sunt interesante variatiile de la an la an, in conditiile in care stilul general pastreaza totusi cateva constante clare: e echilibrat aromatic si structural si abordabil. Aceasta varianta propune arome fructate foarte coapte, intense, combinate cu o evidenta suculenta gustativa. Raman insa la post taninurile, aciditatea peste medie, notele condimentate, rezultatul fiind unul din cele mai agreabile si usor de inteles din ultima vreme.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...