Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Azi primim un Primitivo ca la carte: opac, intens, cu multe fructe foarte coapte, chiar usor stafidite, cum ne-a obisnuit soiul asta. Exista si un acompaniament condimentat (mai inspre ierburi aromatice) pentru tot fructul asta, pe langa notele de baric regulamentare. Gustativ dulceata fructului (si a zaharului rezidual) sunt bine echilibrate de o aciditate vie, iar textura cremoasa, cu taninuri dense completeaza tabloul unui Primitivo expresiv si bine structurat, care mi-a placut mai mult decat majoritatea exemplarelor din acest soi. E bine sa-l raciti un pic si, daca se poate, sa-l si aerati - rezultatul final merita efortul.
Sfantul Nicolae a ajuns la anul de recolta 2018 - o afirmatie probabil amuzanta pentru cei care nu stiu ca asta e si numele unui vin, dar generatoare de nostalgie pentru cei ce cunosc licoarea inca de la aparitia ei. Sunt interesante variatiile de la an la an, in conditiile in care stilul general pastreaza totusi cateva constante clare: e echilibrat aromatic si structural si abordabil. Aceasta varianta propune arome fructate foarte coapte, intense, combinate cu o evidenta suculenta gustativa. Raman insa la post taninurile, aciditatea peste medie, notele condimentate, rezultatul fiind unul din cele mai agreabile si usor de inteles din ultima vreme.
Editia din 2019 a Cabernet-ului de la Enira sta sub semnul suculentei. Dincolo de melanjul aromatic de fruct usor supracopt, baric si note vegetale, vinul e destul de suplu, cu taninuri fine (in stilul clasic al producatorului) si nu tocmai abunente, aciditate prezenta si impresii dulcege mai discrete fata de anii de recolta anteriori. Rezultatul reprezinta deci genul de Cabernet Sauvignon care se poate bea cu usurinta si indeamna permanent la inca o gura, mai ales daca e un pic racit. Atentie doar la nivelul destul de ridicat de alcool.
Sunt sigur că alţi review-eri vor găsi aici un melanj aromatic interesant, dar în cazul ăsta trebuie să recunosc că nasul nu m-a ajutat prea mult; până şi degustătorii neautorizaţi şi necertificaţi au "off-days", cum ar zice un popor insular din vestul Europei. Papilele gustative au fost însă mai de nădejde decât receptorii olfactivi şi au detectat o Cavă (din Penedes) cu grad înalt de băubilitate - genul de licoare pe care nici nu ştii când ai terminat-o. Şi slava Domnului, nici nu simţi prea acut că ai terminat-o, graţie conţinutului redus de alcool. Revenind, papilele sus-menţionate raportează bule pline de energie - pe care şi-o menţin cu succes de-a lungul a cel puţin două ore - şi o combinaţie nesperat de bine echilibrată de note dulci-fructate, aciditate, discrete impresii tonic-amărui şi, desigur, bule. Rezultatul acestei ecuaţii e atrăgător, vesel şi plin de viaţă, fără să pară exagerat în vreo direcţie. Şi cred că asta e exact ce vrem de la o Cavă.
Acest simplu Cotes du Rhone de la Guigal a aratat de-a lungul anilor o constanta remarcabila in calitate, dar si in stil. 2017 nu face exceptie: mult fruct rosu si negru bine copt, ierburi aromatice, piper, livrate intr-un invelis suculent, bine echilibrat de aciditate, cu tanini polisati dar plini de viata. Mai elevat si interesant decat un simplu "crowd pleaser", dar cu raza de actiune la fel de larga.
Azi putem incerca un Greco di Tufo echilibrat, cu arome fructate si florale intense, dar pline de eleganta si o combinatie foarte bine dozata de onctuozitate fina si prospetime. Se afla un pic mai in partea fructat-coapta a spectrului, ceea ce-l face foarte placut de baut acum, daca se poate din pahare mai largi si nu prea rece.
De câţiva ani şi roze-urile din această regiune pot fi numite Prosecco - lucru îmbucurător, pentru că stilul este în general cam acelaşi cu al suratelor albe. Aşa că astăzi avem în pahar un vin uşor, foarte abordabil, cu perlaj sub medie şi arome discrete de fructe albe şi roşii; dar mai ales cu gust reconfortant, fără nimic tăios, dar destul de proaspăt şi curat. Potrivit pentru sete, conversaţii şi alte lucruri simple.
Nici n-am apucat bine sa ma dezmeticesc, ca vinul asta m-a luat pe sus, cu atacul lui intens de fructe foarte coapte (ba chiar stafidite), cu textura carnoasa si senzatii dulcege din belsug. A continuat direct, fara surprize, spre un final lung si condimentat, cu aciditate si taninuri vizibile, care echilibreaza foarte bine ansamblul. A doua zi, mai multa eleganta: senzatii dulcege estompate, fruct clar conturat, ceva note eterice. Si mai ales o impresie de suculenta neasteptata pentru nivelul asta de alcool. Nu stiu altii cum sunt, mie treaba asta chiar mi-a placut. Doar nu-l lasati sa se incalzeasca prea tare.
Orice spumant bun (si tanar) castiga un pic in arome pe masura ce sticla se goleste - sigur, atat timp cat respectiva golire nu se intampla prea rapid. Asa a fost si aici, aromele initiale de fructe zemoase si croissant capatand in timp o foarte interesanta completare condimentata. Gustul mi-a placut in ambele ipostaze: efervescent si proaspat cand am scos dopul, echilibrat, usor dulceag si plin de fructe coapte dupa vreo ora. O Cava buna, in mod sigur mai fructata si expresiva decat media, care ar putea converti destui bautori de Prosecco la ceva mai serios. Merita incercata.
Un vin dulce inrudit cu celebra Sirena a Dunarii - Riesling Italian fermentat mai multi ani in butoaie de salcam - si extrem de apropiat de acesta ca profil aromatic si potential de invechire, doar ca mult mai tanar. Este delicios inca de pe-acum, cu aromele lui de fructe confiate, flori si condimente de patiserie, dar mai ales cu textura onctuoasa si dulceata deja bine sustinuta de aciditate. Insa nu ar fi deloc rau sa puneti cateva sticle si la invechit - va va rasplati foarte frumos.
Editia din 2013 a acestui legendar vin dulce autohton nu dezamageste deloc. Vine cu arome complexe de nuci, miere, fructe confiate, cacao si condimente orientale si cu un gust vascos, plin de dulceata, dar echilibrat si mai ales foarte fin. Potential de pastrare mai are din belsug, dar nu va abtineti de la a incerca o sticla inca de pe-acum, este deja delicios.
Desi olfactiv ma asteptam la mult fruct, am primit in primul rand multe condimente si nuante vegetale, de la piper la camfor, ardei gras si rubarba. Fructul si nuantele de lemn (ciocolata) sunt in plan secund, insa sustin bine partitura. Gustul are ceva densitate, cu tanini foarte fini, dar e mai degraba suculent si easy-drinking, cu aciditate medie; iar finalul e destul de sec si spicy, cu tanini vizibili. Un vin foarte placut pentru serile din mijlocul saptamanii, dar bun si pentru asocieri culinare - ma face sa ma gandesc imediat la un Adana kebab suculent, dar cred ca ar merge cu multe lucruri continand carne rosie - pana si cu sarmale. Un pic de aer ii prinde bine.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...