Un entuziast gourmet şi critic de vin din Bucureşti, sunt îndrăgostit de “plăcerile tihnite”. Doresc să orientez şi să mă orientez, alături de cei care mă urmăresc, prin oferta de vinuri bune şi foarte bune a magazinelor specializate (şi nu numai!) de la noi.
Critic de vin internaţional, jurnalist de vin si oenolog pasionat, am o experienţă de peste 20 ani în comunicarea vinurilor de calitate peste medie, dobândită în străinătate, unde am lucrat în diverse crame şi podgorii din Italia, Franţa şi Anglia şi unde mi-am perfecţionat competențele de degustător.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Recent, in Ardeal, a fost Luminatia. Ziua tuturor sfintilor, pe rit Catolic, e recunoscuta mai simplu de toata lumea de prin partile noastre ca Ziua mortilor si are ca particularitate un obicei tare frumos: in seara de 1 noiembrie, toata suflarea merge cu flori la cimitir sa aprinda o lumanare pentru cei care nu mai sunt. Si, prin lumina ei, genial descrisa de poetul Ion Muresan ca o lentila prin care disparutii pot vedea ce s-a mai intamplat cu cei dragi pe care i-au lasat in urma, intreaga comunitate, de dincolo si dincoace de marele hotar, sarbatoreste. Ei bine, in fiecare an, de Luminatie, ii convoc pe ai mei, cei dusi, la vorbitor (si asta-i tot vorba poetului...) sa le spun cum mai sunt si ce-am mai facut si sa le arat pe ai mei, cei noi. Anul acesta, in afara de lumanare si recunostinta, le-am inchinat un vin viu, cu gust ce aminteste de toamna si de fructele aproape de pamant si care inalta sufletul ca tamaia aprinsa in biserici. Vinul de azi. Ca sa se bucure si ei odata cu mine ca, intre timp, s-au petrecut si lucruri frumoase in lumea asta din care au plecat.
Recent, in Ardeal, a fost Luminatia. Ziua tuturor sfintilor, pe rit Catolic, e recunoscuta mai simplu de toata lumea de prin partile noastre ca Ziua mortilor si are ca particularitate un obicei tare frumos: in seara de 1 noiembrie, toata suflarea merge cu flori la cimitir sa aprinda o lumanare pentru cei care nu mai sunt. Si, prin lumina ei, genial descrisa de poetul Ion Muresan ca o lentila prin care disparutii pot vedea ce s-a mai intamplat cu cei dragi pe care i-au lasat in urma, intreaga comunitate, de dincolo si dincoace de marele hotar, sarbatoreste. Ei bine, in fiecare an, de Luminatie, ii convoc pe ai mei, cei dusi, la vorbitor (si asta-i tot vorba poetului...) sa le spun cum mai sunt si ce-am mai facut si sa le arat pe ai mei, cei noi. Anul acesta, in afara de lumanare si recunostinta, le-am inchinat un vin viu, cu gust ce aminteste de toamna si de fructele aproape de pamant si care inalta sufletul ca tamaia aprinsa in biserici. Vinul de azi. Ca sa se bucure si ei odata cu mine ca, intre timp, s-au petrecut si lucruri frumoase in lumea asta din care au plecat.
Pun pariu ca iubitorii de Carmenere, soiul fanion al republicii Chile nu au stiut pana azi ca vinurile spectaculoase pe care le ofera acest strugure se datoreaza, in principal, unui mare noroc istoric si unei simpatice confuzii ampelografice. Adica, Carmenere a fost exportat masiv din Franta pe noile continente, printre care si America de Sud, odata cu izbucnirea epidemiei de filoxera care a decimat in secolele XIX si XX viile europene. Scopul strategic al francezilor a fost atunci cel de a-si salva de la disparitie odrasla, care s-a numarat odata printre primele 6 cele mai plantate varietati rosii din Bordeaux. Plantatiile prefiloxerice de Carmenere din Lumea Noua s-au datorat insa si faptului ca multi viticultori din tarile adoptive care l-au comandat au confundat soiul Carmenere cu strugurele de vin pe care il preferau de fapt: Merlot. Ce veti descoperi insa cu siguranta, cumparand vinul de astazi (care, tot asa, pariez ca se va inscrie printre favoritele dumneavoastra), este ca Gran Reserva de Carmenere de la Bisquertt este, in raport calitate-pret, una dintre cele mai frumoase expresii de vinificatie ale acestui soi binecuvantat. De la culoarea splendida si aromele intense de fructe negre de padure, condiment si muscata salbatica, perfect ingemanate cu note rare de ceai negru si pana la gustul amplu si seducator amintind de tarta cu visine combinata cu prune sau smochine afumate si, peste toate acestea, remanenta sa de poveste plus potentialul generos de invechire fac din vinul asta o pasare rara, pe care nu v-as recomanda in niciun chip s-o scapati din mana. Acuma stiti.
Dintotdeauna mi-au placut producatorii italieni din Valpolicella care se incumeta (si reusesc, mai ales aceia) sa faca Amarone ca lumea si, in plus, o mica bijuterie venetiana care se numeste Ripasso. Ripasso ca lumea nu poate exista fara Amarone, tocmai fiindca in procesul complex de productie al acestui stil de vin, este necesara baza de struguri presati din care s-a scos regele Amarone si peste care se adauga must proaspat din strugurii acreditati pentru Amarone (in cazul vinului de azi, triada formata din Corvina, Rondinella si Molinara) pentru o a doua fermentare. Ripasso astfel obtinut seamana cu Amarone – cele foarte bune se apropie periculos as zice de hlamida regala a celui incoronat, incat recunosc ca, chiar si mie, care la un moment dat m-am putut lauda ca am degustat Amaronele aproape tuturor producatorilor, mi-e greu sa dau un verdict, daca in pahar am Regele sau sosia. Pojega 2019 este un astfel de vin, amplu, superb constituit, cu arome identice si cu acel caracter inselator pe care-l laudam mai sus. (Aproape) singurul detaliu care-l da de gol este anul de recolta – un Amarone acceptabil nu iese pe piata decat dupa minimum patru ani de la reperul de pe eticheta, cum zice legea nescrisa a producatorilor de calitate din aceasta zona. Dar asta ramane intre noi, iar Ripasso Pojega (Classico Superiore DOC) care sigur va va placea, ramane secretul nostru!
Cand participi la concursuri de profil sau la degustari in orb (evenimente la care nu stii ce ti se serveste in pahar, misiunea ta fiind doar sa judeci calitatea vinului), de cele mai multe ori iti poti da seama din capul locului daca ai in fata un vin italian, datorita stilului aproape inconfundabil in care majoritatea vinurilor din aceasta tara isi dezvaluie expresia. Iar astazi, nu iese foc fara fum: Centocamini (nume care inseamna 100 de hornuri, referire facand la splendinda vila Medicea din Artimino – Toscana, supranumita La Ferdinanda, al carei acoperis e impanzit de astfel de cosuri de fum) va propune o calatorie a gustului prin inima acestei tipicitati. Adica: un vin rosu sec (pana aici nimic nou), deloc cuminte (am mai vazut), dar nici pe departe inselator (ne apropiem de miezul chestiunii). Centocamini este ceea ce numim un vin onest, care nu vrea sa para mai mult decat este si care isi etaleaza cu mandrie parada de fructe rosii lejer afumate, acompaniate de note florale, condiment si impresii de lemn proaspat lacuit, care fac ansamblului un portret rustic (bingo!), de care nu poti decat sa te indragostesti!
A doua mea intalnire cu vinurile celor de la Tenuta di Artimino (cea dupa Centocamini), a decurs conform asteptarilor. Poggilarca - cupajul bland de Cabernet Sauvignon, Merlot si Sangiovese din regiunea Prato (provincie a Toscanei), a fost exact ce-mi imaginam sa fie: un vin robust, dar atat de bine slefuit incat zici ca-i molcom: cald si cu alura rustica – un Italian prin excelenta, asadar, in care se simte frumos lemnul in care a fost maturat si care isi etaleaza cu gratie parade de fructe rosii si vanilie si despre care putem spune acum ca a atins varsta la care poate fi baut imediat ce sticla a fost deschisa, fara sa insistam asupra aerarii la decantor cu care suntem atat de obisnuiti.
Un vin si un mesaj iconice din inima Portugaliei, cupajul de astazi (Tinta Roriz, Castelao si Touriga Nacional) aduce aminte mai vechilor si norocosilor bautori de vinisorul curat si bun pe care-l gaseai odinioara prin bodegi. Vin facut anume parca sa curga in pahare de la lasarea serii pana dis de dimineata, acest rosu sec, molatic si subtil, cu fix atata iz de doaga incat sa-l faca regele mesei pe care sfaraie fripturi si momite proaspat aduse de pe gratar m-a cucerit de la prima inghititura. Am sa-l comand, cred, cu baxul. Valoarea mestesugit adaugata a producatorului Vidigal pentru aceasta sticla este eticheta, absolut ciudata, romantica si superba, ce prinde un crampei atat de pitoresc din Lisabona, transmitand exact starea pe care o construieste acest vin. A, da, si dopul, pe care cand o sa deschideti sticla, o sa vedeti un desen tare, tare amuzant. Pariez ca nu va va lasa inima sa-l aruncati!
Iarasi Franta, iarasi Languedoc la un vin pe zi, cu un vin alb superb, ale carui note de degustare, pe care le-am copiat cu nerusinare de pe wine focus si le redau aici pentru ca sunt perfect de acord cu ele, suna asa: Asamblaj complex de 40% Grenache Blanc, 20% Roussane, 20% Vermentino si 20% Viognier, Les Sacres Rebus (Lucrurile sfinte n.t.) ofera un vin somptuos, plin de fructe albe, piersici si condimente, in pur stil mediteranean. Plin, proaspat si delicios de fructat, netezimea fructelor completeaza structura remarcabila a acestui vin cu notele sale de fenicul, menta si citrice. Vinurile albe sunt subreprezentate in aceasta regiune (Languedoc - Rousillon) mai cunoscuta pentru vinurile sale rosii, dar aici avem un exemplu frumos a ceea ce poate produce regiunea in acest vin de un farmec imens ce ofera un raport calitate pret de invidiat.
Avem demult obiceiul, acasa, ca atunci cand apar pestii proaspeti pe piata, sa organizam o masa din care sa nu lipseasca trufandalele sezonului, festin pe care ne-am obisnuit sa-l stropim cu Rusalca. Avand in vedere ca acest asamblaj complex de soiuri albe a aparut, daca nu ma insel, prin 2010, cu anul de vinificatie 2008, iată, sunt ceva ani de atunci... Noua ne place Rusalca atat pentru fascinanta poveste a numelui ei, cat mai ales pentru gustul versatil, care nu stiu cum se face, dar complimenteaza senzational mai toate speciile acvatice sau amfibii care ne trec prin farfurie, la fiecare dintre ele oferind o alta senzatie - si, asta-i farmecul ei care merita pomenit - toate minunate! Si fiindca prima data cand m-am intalnit anul acesta cu Rusalca din 2021 a fost cam acum o luna si jumatate (cand am tras la tigaie o sarja generoasa de pui de balta "recoltati" chiar in noaptea precedenta micului nostru banchet), rezultatul fiind cel stiut (si asteptat!), nu pot decat sa mai recomand o data acest vin minunat. Altfel spus, daca judecata si memoria nu ma insala, Rusalca e unul dintre micile noastre vinuri mari. Mic, pentru ca nu toata lumea stie cat talent si cata clasa se ascund in spatele etichetei sale profund oltenesti si mare, pentru ca la anul, respectand formula care l-a consacrat, isi ia buletin!
De Incantation ma leaga unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am din calatoria mea prin lumea vinului. Era prin 2010, cred ca imi amintesc corect, cand directorul de atunci al Domeniilor Urlati a invitat la o reuniune de lucru mai multi oenologi si pasionati de vin, marturisindu-ne ca s-a gandit c-ar fi timpul sa scoata pe piata primul cupaj premium rosu al producatorului din Dealu Mare. Invitatia consta, de fapt, in rugamintea domniei sale de a ne stradui fiecare sa cream, la fata locului, un asamblaj in parametrii doriti dintr-o serie de vinuri din soiuri pure deja maturate la baric. Intamplarea, sau norocul a fost, ca dintre toate probele rezultate, degustate apoi in orb, cea mai reusita sa fie votata aceea pe care a asamblat-o subsemnatul, astfel nascandu-se primul Incantation - din anul de recolta 2008. Iata ca dupa mai bine de 10 ani de la primul vintage pe care l-am nasit, dau acum nas in nas cu editia 2019 a acestui vin care, prin structura, gust, arome si pedigree, zic ca face cinste povestii pe care v-am spus-o: intr-un cuvant, vinul e atat de bun incat m-as fi mandrit sa-l fi facut si pe acesta!
Ce stranie coincidenta: zilele astea, in timp ce, absolut intamplator, frunzaresc La Vita Nuova a lui Dante, suna curierul si primesc ultimul Lucente al lui Frescobaldi, sa-mi dau si eu cu parerea despre vinul asta, nou si el. Bine s-a nimerit, zic: iata cum scrierea de tinerete a unui mare toscan, se intalneste cu tineretea unui mare vin, la fel se toscan si de acum iconic si pe la noi. Iar asta la fix 700 de ani de cand despre vesnic tanarul Alighieri se vorbeste numai la trecut... Deschid vinul si, sincer, ma intreb ce sa scriu. Sa fiu cumva aspru cu el si sa-i reprosez prea multa energie? Sa fiu oare prea afectuos si sa-i prevestesc maturitatea, asa cum ea m-a coplesit la predecesorii săi? Ei, bine, nu ma lasa constiinta sa fac nici una, nici alta. Ci doar sa spun, ca de fiecare data cand am baut Lucente, ca vinul asta, fie el tanar sau matur, are pentru gustul meu o semnatura aparte, pe care o recunosc oricand, pentru ca de ea m-am indragostit iremediabil. E la fel ca Dante, cand l-am citit cand eram tanar - si la fel ca Dante, cand il citesc acum. Iar constiinta mea e impacata. Fiindca, oare nu tot marele toscan ne-a spus: Lumina constiintei e facuta din dragoste? Daca n-am imbatranit prea mult ca sa-mi amintesc exact, eu cred ca da!
Cine ma cunoaste de comesean de mai multi ani încoace stie ca in materie de vin alb, iubesc Sauvignonul Blanc îndeosebi facut in maniera Fume (adica, mai bine sa fie in stil de Lume Noua, intens, expresiv, plin, cu portretul aromatic dominat de fructe exotice si note vegetale, eventual maturat in ceva lemn, care sa-i invigoreze structura). Ei bine, Sauvignonul Blanc din Cuvee Petit ma duce imediat cu gândul la aceasta expresie de vinificatie care imi place atat de mult: vinul e voluntar, degaja bogate arome de pepene galben si grapefruit, e mineral, dar are si tuse tonice de iarba proaspata. Gustul e sec si intens: se simte frumos impresia de socata care, combinata cu aciditatea vie, face ca finalul vinului sa fie deosebit de placut: lung si persistent. Avem azi in capul listei un vin tare fain si mult pe placul meu. Sper sa va placa la fel de mult si dumneavoastra!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...