Un entuziast gourmet şi critic de vin din Bucureşti, sunt îndrăgostit de “plăcerile tihnite”. Doresc să orientez şi să mă orientez, alături de cei care mă urmăresc, prin oferta de vinuri bune şi foarte bune a magazinelor specializate (şi nu numai!) de la noi.
Critic de vin internaţional, jurnalist de vin si oenolog pasionat, am o experienţă de peste 20 ani în comunicarea vinurilor de calitate peste medie, dobândită în străinătate, unde am lucrat în diverse crame şi podgorii din Italia, Franţa şi Anglia şi unde mi-am perfecţionat competențele de degustător.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Îmi aduc aminte cu simpatie de unul dintre primele fumé-uri făcute la noi - și acela a fost tot de la Budureasca. De fapt, datorită acelui vin mi-a și intrat în atenție producătorul. Fumè-ul de azi respectă stilul special de vinificație originar din Franța și adoptat în Dealu Mare, rămânând un vin la fel de mineral și de frumos aromatic ca cel care m-a impresionat la prima degustare. Între timp, evoluția în calitate a devenit evidentă, cu vinul de azi gustul fiind mai degrabă floral decât fructat, și cu o structură mult mai delicată decât cea pe care mi-o amintește predecesorul său.
Din câte țin minte, "un vin pe zi" a mai oferit nu demult un Prosecco de la Borgo Molino, vechi și reputat producător de spumante din Treviso cunoscută zonă viticolă din nord-estul Italiei. Spumantul de azi, îndrăznesc să spun, e și mai bun decât cel mai sus pomenit, nu pentru că e millesimat (2025 a fost un an excelent, pe de altă parte), ci pentru că vinul pare mai rotund și mai așezat decât îi arată tinerețea. Dacă te iei după culoare, perlajul fin și persistent, zici că bei șampanie. Dacă ești atent la arome și gust, fructele de livadă, subtilele note de citrice și tușele insinuante de fruct tropical combinate cu patiserie fină dezvăluie o ligă mai mare decât cea în care se înscrie de obicei un Prosecco. E un vin superb, excelent pentru căldurile toride care se anunță, cu condiția să fie servit bine răcit și, de preferat, la umbră.
Revine Tria la "un vin pe zi" cu o nouă ediție a tripletei din Fetească meșter pritocită de Darius Pripon la Jelna. Vinul este complex, corpolent și gustos, aducând în prim plan arome bogate de citrice, piersică și ardei gras, pe un fond aproape onctuos, sec, dar cu iluzie de dulce și o notă amăruie deosebit de plăcută pe final, ce amintește de migdale sau sâmburi de caisă proaspăt sparți.
Nu știu dacă ați fost în Austria și ați văzut ambiția permanentă a celor de acolo de a se apropia de nemți ca nivel de organizare, cultură și civilizație. Austriecii se autocompară cu germanii cu atâta încăpățânare încât de multe ori depășesc limita și, în consecință, și pe vecinii lor la standardele cărora aspiră. Cam așa stă treaba și cu cremant-ul: ambiția declarată a producătorilor săi este să fie peste șampania vecinilor francezi - și fix ca în cazul competiției austriecilor cu nemții, câteodată le iese de minune. Cremant-ul de azi face treaba asta, aș putea zice chiar fără să se străduiască prea mult: vinul este minunat în toate privințele prin care judeci de obicei un spumant. Bine, nu chiar ca un Dom Perignon, dar ați înțeles aluzia...
Ați vrut vin vechi? Iată, prin oferta de azi, Bacchus le zâmbește celor care au tot cârcotit că "da' pe când un vin ca lumea, la care să se simtă anii?" Amorino, Montepulciano-ul celor de la Castorani le are pe amândouă: și o vârstă respectabilă și e și bun. Cei care indirect l-au cerut au liber, după aerarea conștiincioasă și obligatorie a vinului, să simtă cum se degajă din pahar celebrele arome secundare pe care vinurile noi nu le au. Amorino e un vin plin, viu, care face paradă de fructe negre, piele și condiment dulce, cu taninuri ferme și final sec, aproape 'bone-dry', cum se zice pe Anglia, dar al cărui post-gust e năucitor de expresiv și de lung. Unul dintre vinurile rare astăzi, cu siguranță pe gustul meu, dar poate nu și pe cel al celor mai tineri care preferă de regulă vinurile catifelate cu o structură mai delicată și, de ce nu, mult mai ușor de înțeles.
Am deschis sticla asta acum vreo două săptămâni cu ocazia unei ieșiri la munte cu off-road-iștii din Petroșani. Odată instalată tabăra ad-hoc fix pe culmea Polatiștei unde mai există și acum piatra de hotar dintre Imperiul Austro-Ungar și mica Românie de la 1916, am sărbătorit (și) cu el. Acest Sauvignon Blanc italian, de Friulli, a făcut o excelentă impresie prin echilibru, gust și arome, unde mai pui că structura sa minerală cu note ierboase a cadrat perfect în peisaj. Vinul e memorabil, să știți asta: cum îi zice și numele, are o muzicalitate și un panaș care îl plasează perfect undeva la înălțime.
Poate că Toscana nu a devenit cunoscută în întreaga lume pentru vinurile ei albe, dar dintre cele care se fac aici, Vermentino de Marema e unul pentru care regiunea merită luată în seamă. Vermentino e un soi atât de versatil, încât face vinurile să semene la confuzie cu altele, copiind la nuanță corp, structură, expresie, până și tipicitățile de soi. Nu-i așadar de mirare că la un concurs cu ștaif am ajuns de râsul lumii declarând despre o probă că e Vermentino, când ea de fapt era un Sauvignon Blanc moldovenesc. Așadar, dacă vă place să faceți șotii cunoscătorilor pe care îi invitați la masă, serviți-l pe acesta și cereți-le părerea. Veți auzi multe lucruri interesante însă cu un singur numitor comun: toată lumea o să spună că vinul este excelent!
1. Sabaté i Coca e unul dintre cei mai reputați producători de vinuri spumante din Catalonia (adică în Spania, lângă Barcelona, dar să știți că precizarea asta e numai pentru urechi străine, nu de catalani!). 2. Soiurile de strugure din care fac vinurile sunt majoritar locale, așa că spumantele lor au o semnătură aparte de cele clasice, din Champagne. 3. Gurile rele (printre care și a mea!) zic despre Cava de aici că e mai bună decât șampania. 4. Fiindcă au reușit și ei să ducă spumantizarea la un nivel mult peste cele considerate de referință în lume, Sabaté i Coca își diferențiază cu mândrie cele mai grozave Cava sub numele de Corpinnat (căutați pe net ce înseamnă asta, că eu nu mai am loc aici să explic). Așadar, spumantul de azi, în registrul brut, este, după minți mult mai luminate decât a mea, unul dintre cele mai minunate reușite vreodată. De aceea eu zic că e musai de încercat măcar o dată în viață. Atât!
Unul dintre vinurile albe preferate de occidentali este cel făcut din soiul de strugure Pinot Grigio (mai cunoscut la noi sub denumirea de Pinot Gris, deși specialiștii sunt de părere că nu e taman același lucru) în registrul sec. De regulă, strugurele Pinot Grigio se coace repede și se vinifică ușor. Vinul obținut, dacă este reușit, se remarcă printr-un gust fructat, foarte bun, iar aromele sale oscilează între fructe de livadă, citrice și flori de câmp. Structura sa poate varia de la lejeră la semicorpolentă, creînd astfel un vin de regulă ușor de băut. Versatilitatea vinului de astăzi, veți vedea, adeverește rezumatul de mai sus, Borgo Molino 2025 fiind un vin proaspăt, cu plăcute note minerale și un parcurs deosebit de atrăgător, care merge bine în perioada asta când nu știi dacă primăvara se instalează cu adevărat, sau lasă loc verii.
Chianti este pe departe cel mai popular vin toscan, făcut celebru în toată lumea de filmele cu mafioți. Spre deosebire de Chianti-urile clasice (făcute exclusiv din struguri din soiul Sangiovese), cel de azi poate fi considerat un Supertoscan, fiindcă conține 20% Merlot. Atfel, cu Le Due Arbie, textura vinului este mai blândă decât a originalului, păstrându-i în același timp corpolența. În rest, e un Chianti ca la carte: abundă în gust și arome de fructe roșii de pădure, vișine coapte și discrete note florale, are o aciditate ridicată și plăcute tonuri vegetale. Și, da, pentru calitatea lui, nu e scump deloc!
Provenit din sudul Italiei, se zice despre Greco di Tufo că ar fi fost cultivat încă dinainte de întemeierea Romei. Avem, așadar, de a face azi cu un vin care se bucură de o moștenire venerabilă, iar ediția Nestor din 2024 e un argument foarte bun pentru a consolida reușita evoluției vinificării acestui soi. Culoarea sa intensă anunță parcă bogăția aromatică a vinului, structura voluntară fiind bine ținută în frâu de ansamblul prospețime și mineralitate. Fructele de livadă predomină și în gust, parcursul aproape onctuos și finalul deosebit de lung pentru un vin alb încheind o întâlnire de zile mari.
De ceva timp m-am mutat din București în orașul meu de baștină pe care l-am părăsit acum aproape 35 de ani. Cum era și firesc, am reînnodat vechile prietenii și mi-am făcut prieteni noi alături de care am început degustările de vinuri bune. Unul dintre vinurile cel mai bine primite de proaspăta mea gașcă a fost acest Primitivo, și a fost și normal: vinul este făcut să placă, impresionează prin buchetul aromatic extraordinar de bogat, are un parcurs voluntar și un finish lung, care oferă impresiile gemoase cu care soiul, cunoscut peste Ocean ca Zinfandel, își face pretutindeni prozeliți. Riserva Uno este așadar o recomandare solidă, mai ales dacă sunteți începători în descoperirea vinurilor peste medie și dacă vă place să vă răsfățați și cu mâncăruri despre care medicii nici nu vor s-audă (așa cum se jură și că nu ascultă manele). Prețul îndeamnă chiar la excese, dar asta vă rog să vă faceți că n-ați auzit-o de la mine!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...