Razvan Jurca este un entuziast gourmet si critic de vin din Bucuresti, indragostit de “placerile tihnite”, care doreste sa orienteze si sa se orienteze, alaturi de cei care il urmaresc, prin oferta de vinuri bune si foarte bune a magazinelor specializate (si nu numai!) de la noi.
Cu o experienta de peste 20 ani in comunicarea vinurilor de calitate peste medie, dobandita in strainatate, unde a lucrat in diverse crame si podgorii din Italia, Franta si Anglia si unde si-a perfectionat competentele de degustator, Razvan este critic de vin international, jurnalist de vin si oenolog pasionat.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Cand participi la concursuri de profil sau la degustari in orb (evenimente la care nu stii ce ti se serveste in pahar, misiunea ta fiind doar sa judeci calitatea vinului), de cele mai multe ori iti poti da seama din capul locului daca ai in fata un vin italian, datorita stilului aproape inconfundabil in care majoritatea vinurilor din aceasta tara isi dezvaluie expresia. Iar astazi, nu iese foc fara fum: Centocamini (nume care inseamna 100 de hornuri, referire facand la splendinda vila Medicea din Artimino – Toscana, supranumita La Ferdinanda, al carei acoperis e impanzit de astfel de cosuri de fum) va propune o calatorie a gustului prin inima acestei tipicitati. Adica: un vin rosu sec (pana aici nimic nou), deloc cuminte (am mai vazut), dar nici pe departe inselator (ne apropiem de miezul chestiunii). Centocamini este ceea ce numim un vin onest, care nu vrea sa para mai mult decat este si care isi etaleaza cu mandrie parada de fructe rosii lejer afumate, acompaniate de note florale, condiment si impresii de lemn proaspat lacuit, care fac ansamblului un portret rustic (bingo!), de care nu poti decat sa te indragostesti!
A doua mea intalnire cu vinurile celor de la Tenuta di Artimino (cea dupa Centocamini), a decurs conform asteptarilor. Poggilarca - cupajul bland de Cabernet Sauvignon, Merlot si Sangiovese din regiunea Prato (provincie a Toscanei), a fost exact ce-mi imaginam sa fie: un vin robust, dar atat de bine slefuit incat zici ca-i molcom: cald si cu alura rustica – un Italian prin excelenta, asadar, in care se simte frumos lemnul in care a fost maturat si care isi etaleaza cu gratie parade de fructe rosii si vanilie si despre care putem spune acum ca a atins varsta la care poate fi baut imediat ce sticla a fost deschisa, fara sa insistam asupra aerarii la decantor cu care suntem atat de obisnuiti.
Un vin si un mesaj iconice din inima Portugaliei, cupajul de astazi (Tinta Roriz, Castelao si Touriga Nacional) aduce aminte mai vechilor si norocosilor bautori de vinisorul curat si bun pe care-l gaseai odinioara prin bodegi. Vin facut anume parca sa curga in pahare de la lasarea serii pana dis de dimineata, acest rosu sec, molatic si subtil, cu fix atata iz de doaga incat sa-l faca regele mesei pe care sfaraie fripturi si momite proaspat aduse de pe gratar m-a cucerit de la prima inghititura. Am sa-l comand, cred, cu baxul. Valoarea mestesugit adaugata a producatorului Vidigal pentru aceasta sticla este eticheta, absolut ciudata, romantica si superba, ce prinde un crampei atat de pitoresc din Lisabona, transmitand exact starea pe care o construieste acest vin. A, da, si dopul, pe care cand o sa deschideti sticla, o sa vedeti un desen tare, tare amuzant. Pariez ca nu va va lasa inima sa-l aruncati!
De Incantation ma leaga unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am din calatoria mea prin lumea vinului. Era prin 2010, cred ca imi amintesc corect, cand directorul de atunci al Domeniilor Urlati a invitat la o reuniune de lucru mai multi oenologi si pasionati de vin, marturisindu-ne ca s-a gandit c-ar fi timpul sa scoata pe piata primul cupaj premium rosu al producatorului din Dealu Mare. Invitatia consta, de fapt, in rugamintea domniei sale de a ne stradui fiecare sa cream, la fata locului, un asamblaj in parametrii doriti dintr-o serie de vinuri din soiuri pure deja maturate la baric. Intamplarea, sau norocul a fost, ca dintre toate probele rezultate, degustate apoi in orb, cea mai reusita sa fie votata aceea pe care a asamblat-o subsemnatul, astfel nascandu-se primul Incantation - din anul de recolta 2008. Iata ca dupa mai bine de 10 ani de la primul vintage pe care l-am nasit, dau acum nas in nas cu editia 2019 a acestui vin care, prin structura, gust, arome si pedigree, zic ca face cinste povestii pe care v-am spus-o: intr-un cuvant, vinul e atat de bun incat m-as fi mandrit sa-l fi facut si pe acesta!
Ce stranie coincidenta: zilele astea, in timp ce, absolut intamplator, frunzaresc La Vita Nuova a lui Dante, suna curierul si primesc ultimul Lucente al lui Frescobaldi, sa-mi dau si eu cu parerea despre vinul asta, nou si el. Bine s-a nimerit, zic: iata cum scrierea de tinerete a unui mare toscan, se intalneste cu tineretea unui mare vin, la fel se toscan si de acum iconic si pe la noi. Iar asta la fix 700 de ani de cand despre vesnic tanarul Alighieri se vorbeste numai la trecut... Deschid vinul si, sincer, ma intreb ce sa scriu. Sa fiu cumva aspru cu el si sa-i reprosez prea multa energie? Sa fiu oare prea afectuos si sa-i prevestesc maturitatea, asa cum ea m-a coplesit la predecesorii săi? Ei, bine, nu ma lasa constiinta sa fac nici una, nici alta. Ci doar sa spun, ca de fiecare data cand am baut Lucente, ca vinul asta, fie el tanar sau matur, are pentru gustul meu o semnatura aparte, pe care o recunosc oricand, pentru ca de ea m-am indragostit iremediabil. E la fel ca Dante, cand l-am citit cand eram tanar - si la fel ca Dante, cand il citesc acum. Iar constiinta mea e impacata. Fiindca, oare nu tot marele toscan ne-a spus: Lumina constiintei e facuta din dragoste? Daca n-am imbatranit prea mult ca sa-mi amintesc exact, eu cred ca da!
Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai frumos Bolgheri din acest inceput de vara? Raspunsul imi sta pregatit pe limba odata cu Promis, rezultat al anului de recolta 2014. Vinul provine din celebrul mai sus pomenit reper toscan de calitate exceptionala pentru vinurile rosii – si anume din a doua proprietate achizitionata de Angelo Gaja in Toscana: Ca’Marcanda din Castagneto Carducci. De ce zic ca-i cel mai frumos? Pentru ca Promis 2014(an foarte bun in Bolgheri) apare la noi in 2019, bine rotunjit si minutios pregatit pentru iesirea sa la rampa, oferind degustatorului cu asupra de masura satisfactia rara a intalnirii cu un mare vin. Ca sa va deschid apetitul, iata: vin sec, catifelat, cu o delicioasa impresie amabila din 3 soiuri rosii (doua internationale si unul local) in cupaj: Merlot, Syrah si Sangiovese, 12 luni de baric, caracter dual (floral si fructat in atac, corp mediu dupa gustul meu, plin, dupa al altora mai critici decat mine, finish lung, sobru, cu tanini molcomi invaluind note de piele, tabac si cirese amare, suculent si cu o aciditate tonica. Una peste alta, o minunatie de vin, binevenit ca un somn de frumusete!
Nu stiu daca editorii site-ului vor permite sa treaca aceasta licenta, dar daca vor ingadui publicarea originalului acestui review, iata: printr-insul va recomand astazi un vin dat dracului, asta in sensul neaos de asa de bun fiind! Faptul ca provine de pe Terasele Diavolului din Gigondas sustine intr-o oarecare masura oximoronul cu care m-am jucat mai sus. Mai mult decat atat, zona de origine a fascinantei licori (Valea Ronului) e una care de veacuri hraneste atat gusturi dintre cele mai virtuoase cat si fantezii creatoare magistral marturisite, daca e sa ne gandim numai la faptul ca domeniul se invecineaza cu Montmirail, locul de bastina al celebrului personaj Godefroy de Papincourt – interpretat de Jean Reno in seria de comedii frantuzesti Vizitatorii a anilor ’90 (recomand si filmele – savuroase si acum)! Avem, deci, cadrul perfect pentru certificatul de nastere al unui vin “de actiune”, numai bun sa descreteasca frunti, sa stea la nobile mese si sa nasca, prin melanjul sau seducator de fructe negre, cirese amare si ierburi aromatice uitate intr-o cutie de lemn, satisfactii profunde sau, dupa caz, intrebari existentiale de genul: cine stie daca nu cumva, in taina, bunul Dumnezeu si crancenul Satanail nu-s frati?
Sa ma ierte iubitorii de Amarone pe stil vechi (cei care isi aduc aminte de regula nescrisa si apoi oficializata in Veneto de a nu se scoate pe piata acest sortiment decat dupa cel putin patru ani de la recolta), dar noile reglementari DOCG consfintesc faptul ca in ziua de azi timpul nu mai are rabdarea pe care o avea odata. Si anume, avem de la Brunelli (producator reputat din San Pietro in Cariano – Valpolicella) un cupaj de Corvina Veronese, Rondinella si Corvinone vintage 2016 in limitele acceptate de calitate chiar si de generatia veche si, evident, carcotasa, in randul careia deja ma numar si eu. Adica, vinul este bun. La banii cu care puteti achizitiona eticheta de astazi este chiar foarte bun, fiindca in aromele, gustul, structura si echilibrul vinului se poate recunoaste codul genetic al stilului venetian de vin consacrat sub numele de Amarone. Dupa gustul meu insa, pentru particula “Classico” mai are de luptat, fie si formal, inca vreo doi ani. Sau nu? Asta urmeaza sa judecati dumneavoastra.
In deschidere, as considera potrivit sa incerc sa pozitionez acest vin intre mult laudatele etichete din Bordeaux, care, de altfel, au si dat standardul de excelenta pentru vinurile europene. Apelatiunea Saint Emilion include, de obicei, vinuri de top din clasamentul bordolez, de aceea si sunt atat de cautate de catre cunoscatorii din intreaga lume. In aceeasi masura, ca nivel al rafinamentului clasificarea premier grand cru proiecteaza vinul intr-o zona de calitate exclusivista nu intotdeauna usor de procurat. In raport de pedigree, dar si de calitate-pret, asadar, vinul de astazi este o pasare rara. Punctajul international de referinta pe care l-a obtinut (94 de puncte inseamna un vin cu care te intalnesti rareori in viata) sta marturie ca intalnirea de astazi este una rara si memorabila. Cu asta sunt intru totul de acord: avand privilegiul sa degust inaintea dumneavoastra acest mare vin, pot spune cu mana pe inima ca el se ridica la inaltimea celor mai pretentioase preferinte. Veti fi incantati, asadar, de culoarea rubinie a robei sale si absolut sedusi de aromele sale fine care debuteaza in registru vegetal, proiectand peste aceasta zona proaspata note subtile de fructe de padure, cacao, vanilie, menta, migdale si bitum cald. Gustul sec este oleaca mai rebel decat te-ai astepta: ceva mai putin catifelat, dar cu un corp bine definit si darnic in senzatii complexe, Chateau Pierre ofera un parcurs gustativ ascendent, cu finish lung si cald, de o savoare maiestuoasa. Daca-l veti cumpara, si va indemn s-o faceti - tratati-l ca pe un vin tanar: daca-l deschideti imediat, dati-i sansa sa respire macar o jumatate de ora inainte de a-l turna in pahare, iar daca aveti rabdarea sa vedeti cat de frumos va evolua in timp, ascundeti-l in beci doi ani de zile si apoi.... mai vorbim!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...