M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Imediat dupa deschidere, apare mai intai o nota citrica, urmata rapid de note de fructe de livada – mere verzi, piersici, caise nu foarte coapte, pere, agrise, ba chiar si o adiere salina. Pe masura ce se deschide si se incalzeste, fructele par mai coapte, cu note dulcege, dar apar si nuante usor florale si vanilate, amintind oarecum de tartele cu ananas si crema de vanilie de odinioara. Gustul este mai generos dupa ce vinul trece de vreo 12 grade, deci luati-l pentru zilele de dupa canicula, altfel risca sa se incalzeasca prea tare si prea repede. Cu certitudine nu merita nici baut prea rece, nici racit cu vreo blestemata de apa minerala. Nu o fi chiar un vin-eveniment, dar este cu siguranta unul frumos lucrat, elegant, cu ceva structura si o interesanta nuanta minerala in final, de piatra de rau si calcar, care pare sa persiste si dupa notele fructate. Daca asa se prezinta la doi ani de la recolta, ma face curios cum va arata peste inca vreo trei ani.
Vineri și sâmbătă, pe semi-caniculă, nu am reușit să găsesc o oră să mă bucur de vinul acesta. În schimb duminică, fix când se lăsase răcoare, am reușit să ajung la sticla pusă la rece încă de la începutul săptămânii. Și, cum mă așteptăm, mi-a părut rău că nu am prins-o într-una dintre serile fierbinți. E o cava ca la carte, plină de viață, de arome și la un preț care se bate de la egal la egal cu cele mai bune oferte de prosecco, deși este un spumant de tip champagne, cu a doua fermentare în sticlă și măturare pe drojdii timp de 12 luni. Note de patiserie fină, fructe de livadă (mere verzi, pere dulci) și accente mineral-pamantoase care îi dau un deliciu aparte. Personal, mai pun deoparte câteva sticle pentru zilele calde care mai urmează.
Dealul Dorului a inceput sa lucreze de ceva vreme, dar abia de curand au inceput sa se vada si rezultatele. Dupa un Burgund mare care face cinste soiului sau, au tot inceput sa apara vinuri inspirate, iar Maestoso este usor de incadrat in aceasta categorie. Cuvantul de ordine este “echilibru”, fie intre corp si aciditate, fie intre notele florale si cele de fruct, totul este bine pus la locul sau. Nu stim insa cat va dura (desi e clar ca vor veni productii viitoare la fel de reusite), asa ca recomandarea pentru acest vin, ca sa va bucurati de el, este sa-l gustati mai devreme de vara viitoare. Este posibil sa traiasca mult mai mult, insa potentialul cramei nu este inca dezvaluit pe deplin.
Chianti-ul mi s-a parut, la inceputul anilor 2000, un vin de omleta. Una cu multa carne si branza, mancata dupa-amiaza. Sau de pizza, nah. Am gasit rar si la preturi nerezonabile Chianti cu potential de invechire, multa vreme, mai degraba am descoperit vinurile la ele acasa sau aduse de prieteni mai plimbareti, Asa ca nu pot decat sa ma bucur sa constat ca aceasta categorie, cu siguranta subreprezentata, incepe de o vreme sa se contureze pe piata si dincolo de vinisorul rustic si fara angajamente, in sticle invelite in paie „de marketing”. Si cel de astazi a contribuit la reparare imaginii deturnate in acei ani – plin de fructe rosii de padure, vesel, dar nu vulgar, cu note de flori uscate si tabac elegante si bine folosite drept condiment, taninuri rotunjite, aciditate de vin tanar, dar cu potential de invechire peste medie (macar 5-10 ani mai poate astepta). De retinut, de gustat si de revenit la el!
Arome clasice de ciocolata neagra, tabac, condimente lemnoase care, dupa aerare, lasa la iveala prune uscate, visine, dulceata de capsuni si lemn proaspa taiat. Un pic matur pentru varsta lui, olfactiv, dar isi tradeaza tineretea de la prima inghititura. Departe de vechiul stil extractiv si gemos, este mai degraba suplu (aproape subtiratic pentru un Primitivo), cu fruct proaspat, usor picant, cu atat mai potrivit pentru vremea de afara si zilele de sarbatorit din aceasta perioada. Ca doar nu vrea nimeni sa se sature de la primul pahar, nu?
Cand te gandesti la Lumea Noua a vinului, de gandesti, de obicei, la inox, temperatura de fermentare controlata, drojdii selectionate etc. - nici una dintre acestea neexistand pe vremea cand aparea crama San Pedro, in urma cu aproape 170 de ani. Da, pe vremea cand Romania nu avea inca nici un brand de vin... Am divagat pentru ca, desi e un vin modern, Sideral are ceva din supletea si complexitatea unui vin clasic. Dominat de fructe rosii, cu note puternice, dar nu covarsitoare, de lemn bine uscat, piper si nuante afumate si minerale, este mai degraba un vin suculent, plin de viata, vesel si un bun companion pentru carnuri picante.
Vin proaspat si stralucitor, cu arome intense si destul de verzi (ardei gras, iarba verde, si cosita proaspat, si necosita, sic), bine punctate de note florale si de ceva fructe de livada albe sau nu foarte coapte (piersici, mere verzi). Gustul este surprinzator de bine rotunjit, cu o aciditate bine balansata, lung, cu note finale de fructe – mere, pere, ba chiar si un strop de gutui. Rezista bine si dupa ce se incalzeste peste 14-15 grade, capatand tuse tonice spre final.
Deşi m-am ferit o vreme de ideea de prosecco rose, aparent nu aveam de ce să mă tem. Până la urmă, şi ce dacă nu e făcut din struguri Glera? Au oamenii de acolo suficientă experienţă cu spumantele cât să nu o dea în bară, nu? Corect – nu e cazul să aveţi vreo ezitare la spumantul de faţă, este la fel de răcoritor şi de bună dispoziţie ca orice echivalent din struguri albi. Bine, aromele bat mai mult spre cireşe, cireşe albe, un pic de piper şi ceva alcalin (în lipsă de alt descriptor), cu nuanţe pământoase, ceea ce mă face să suspectez un pic de Pinot Noir în ansamblu. Per total, nu departe de un Prosecco clasic, doar ceva mai fructat, mai rotund şi mai... roz, nah. Vesel, oricum, şi bun toată ziua, mai ales în vacanţe.
Inainte sa vad din ce strugure se revendica vinul de fata, ma entuziasmasem la gandul unor “soot spirits” din Spirited Away al lui Miyazaki, eticheta fiind o trimitere (sper eu) destul de directa la ghemotoacele de funingine ale filmului. Un minut mai tarziu, cand am vazut soiul de pe eticheta, oarecum oficial catalogat ca fiind cel mai vechi soi pastrat neschimbat al lumii, m-am entuziasmat inca odata. Apoi am citit contraeticheta, unde se povesteste despre motivele cupajarii cu Chardonnay, si m-am dezumflat. Si de aceea, prieteni, nu se judeca nici o carte dupa coperta. Daca va plac vinurile aromate (tamaioase, muscaturi etc), fractia de Chardonnay de aici este pusa doar cat sa nu devina vinul exagerat de aromat. Florile de camp, salcamul si socul sunt la locul lor, aromatic, mai apoi, in gust mai rasar si fructe de livada bine coapte – mere verzi, pere, gutui -, iar finalul este lung, citric, proaspat si ireprosabil pentru acest stil de vin. Inca odata, daca va plac vinurile aromate, acesta este perfect pentru un final vesel de vara.
Personal, cred ca Tresor este inca o dovada a zicalei „cava este un spumant ca in Champagne, la bani de Prosecco”. Nascut in 2018 din consacrata treime Xarel-lo, Macabeo si Parellada, maturat pe drojdii minim 3 ani si ajuns in pahar, cumva miraculos, inca extrem de proaspat. Note dominante de citrice (pomelo, coaja de lamaie), mere verzi dulci si nelipsitele accente de patiserie. Gust proaspat, plin de viata si de pofta de viata – e bun si de savurat linistit, eventual la o salata de fructe de mare, dar e si mai bun de impartit, cu muzica data tare, in pasi de dans.
Un rosu american asa cum va asteptati – plin de forta, corpolent, extractiv, mai putin gemos decat ar spune cei cinci ani trecuti de la nastere, cu multe fructe rosii si negre (mure, dude, prune uscate, capsuni si cirese negre), bine invelite intr-un strat consistent de fum, lemn, tabac si ceva piele. Per total, nu e chiar un vin de vara dar, sa fim sinceri, abia asteptam cu totii sa ne ascundem intr-un loc umbrit si racoros, unde sa ne bucuram de o halca serioase de carne. Iar acesta este vinul potrivit pentru asa ceva.
Asta e genul de prosecco din care ar trebui sa avem tot timpul verii o sticla la rece, bun de racorit de dimineața pana seara si nu prea solicitant din punct de vedere al alcoolului (un cat se poate de rezonabil 11%). Mi-a placut in mod deosebit inclinatia catre fruct (predominant fructe de livada, dar și niște urme de citrice dulcege, din zona mandarinelor), fara a lipsi complet vinul de traditionalele note florale. Frumos curgator, clasic, potrivit oricand.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...