M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Deşi m-am ferit o vreme de ideea de prosecco rose, aparent nu aveam de ce să mă tem. Până la urmă, şi ce dacă nu e făcut din struguri Glera? Au oamenii de acolo suficientă experienţă cu spumantele cât să nu o dea în bară, nu? Corect – nu e cazul să aveţi vreo ezitare la spumantul de faţă, este la fel de răcoritor şi de bună dispoziţie ca orice echivalent din struguri albi. Bine, aromele bat mai mult spre cireşe, cireşe albe, un pic de piper şi ceva alcalin (în lipsă de alt descriptor), cu nuanţe pământoase, ceea ce mă face să suspectez un pic de Pinot Noir în ansamblu. Per total, nu departe de un Prosecco clasic, doar ceva mai fructat, mai rotund şi mai... roz, nah. Vesel, oricum, şi bun toată ziua, mai ales în vacanţe.
Deşi m-am ferit o vreme de ideea de prosecco rose, aparent nu aveam de ce să mă tem. Până la urmă, şi ce dacă nu e făcut din struguri Glera? Au oamenii de acolo suficientă experienţă cu spumantele cât să nu o dea în bară, nu? Corect – nu e cazul să aveţi vreo ezitare la spumantul de faţă, este la fel de răcoritor şi de bună dispoziţie ca orice echivalent din struguri albi. Bine, aromele bat mai mult spre cireşe, cireşe albe, un pic de piper şi ceva alcalin (în lipsă de alt descriptor), cu nuanţe pământoase, ceea ce mă face să suspectez un pic de Pinot Noir în ansamblu. Per total, nu departe de un Prosecco clasic, doar ceva mai fructat, mai rotund şi mai... roz, nah. Vesel, oricum, şi bun toată ziua, mai ales în vacanţe.
Langustina sau homar fara clesti, ce-o fi si aragosta asta in italiana - ca azi n-am nici una, nici alta – dar e clar ca Aragosta este un spumant care cere de mancare. Nu prin alcool, care este bine moderat (11,5%), ci prin aciditatea supervivace, care face orice bautor de bere sau spritz sa isi reevalueze valorile. Vinul e mai mult decat placut, e viu, mai corpolent decat media spumantelor si cumva greu de plasat gastronomic. Adica ar merge bine si la un peste mai grasut (crap maricel, de balta), si la niste pui de balta cu sos hollandaise, si la chestii de carne alba fripte doar un pic, pe gratar. Nu cred ca sunt singurul caruia al doilea pahar i-a facut foame...
Inainte sa vad din ce strugure se revendica vinul de fata, ma entuziasmasem la gandul unor “soot spirits” din Spirited Away al lui Miyazaki, eticheta fiind o trimitere (sper eu) destul de directa la ghemotoacele de funingine ale filmului. Un minut mai tarziu, cand am vazut soiul de pe eticheta, oarecum oficial catalogat ca fiind cel mai vechi soi pastrat neschimbat al lumii, m-am entuziasmat inca odata. Apoi am citit contraeticheta, unde se povesteste despre motivele cupajarii cu Chardonnay, si m-am dezumflat. Si de aceea, prieteni, nu se judeca nici o carte dupa coperta. Daca va plac vinurile aromate (tamaioase, muscaturi etc), fractia de Chardonnay de aici este pusa doar cat sa nu devina vinul exagerat de aromat. Florile de camp, salcamul si socul sunt la locul lor, aromatic, mai apoi, in gust mai rasar si fructe de livada bine coapte – mere verzi, pere, gutui -, iar finalul este lung, citric, proaspat si ireprosabil pentru acest stil de vin. Inca odata, daca va plac vinurile aromate, acesta este perfect pentru un final vesel de vara.
Inainte sa vad din ce strugure se revendica vinul de fata, ma entuziasmasem la gandul unor “soot spirits” din Spirited Away al lui Miyazaki, eticheta fiind o trimitere (sper eu) destul de directa la ghemotoacele de funingine ale filmului. Un minut mai tarziu, cand am vazut soiul de pe eticheta, oarecum oficial catalogat ca fiind cel mai vechi soi pastrat neschimbat al lumii, m-am entuziasmat inca odata. Apoi am citit contraeticheta, unde se povesteste despre motivele cupajarii cu Chardonnay, si m-am dezumflat. Si de aceea, prieteni, nu se judeca nici o carte dupa coperta. Daca va plac vinurile aromate (tamaioase, muscaturi etc), fractia de Chardonnay de aici este pusa doar cat sa nu devina vinul exagerat de aromat. Florile de camp, salcamul si socul sunt la locul lor, aromatic, mai apoi, in gust mai rasar si fructe de livada bine coapte – mere verzi, pere, gutui -, iar finalul este lung, citric, proaspat si ireprosabil pentru acest stil de vin. Inca odata, daca va plac vinurile aromate, acesta este perfect pentru un final vesel de vara.
Personal, cred ca Tresor este inca o dovada a zicalei „cava este un spumant ca in Champagne, la bani de Prosecco”. Nascut in 2018 din consacrata treime Xarel-lo, Macabeo si Parellada, maturat pe drojdii minim 3 ani si ajuns in pahar, cumva miraculos, inca extrem de proaspat. Note dominante de citrice (pomelo, coaja de lamaie), mere verzi dulci si nelipsitele accente de patiserie. Gust proaspat, plin de viata si de pofta de viata – e bun si de savurat linistit, eventual la o salata de fructe de mare, dar e si mai bun de impartit, cu muzica data tare, in pasi de dans.
Personal, cred ca Tresor este inca o dovada a zicalei „cava este un spumant ca in Champagne, la bani de Prosecco”. Nascut in 2018 din consacrata treime Xarel-lo, Macabeo si Parellada, maturat pe drojdii minim 3 ani si ajuns in pahar, cumva miraculos, inca extrem de proaspat. Note dominante de citrice (pomelo, coaja de lamaie), mere verzi dulci si nelipsitele accente de patiserie. Gust proaspat, plin de viata si de pofta de viata – e bun si de savurat linistit, eventual la o salata de fructe de mare, dar e si mai bun de impartit, cu muzica data tare, in pasi de dans.
Nu stiu exact de ce aroganta asta ma scoate din drumul obisnuit, dar acest rose ma face sa ma gandesc la Sucker Punch, filmul din 2011 al lui Zack Snyder, iar eticheta are destule de-a face cu joaca eros / thanatos cat sa fie, in sine, interesanta. Si oarecum, in ton cu filmul. Vinul este cam la fel de Sucker Punch, adica are un alcool ridicat, cat sa nu stii ce te-a lovit, din care ramane pregnant finalul dulceag-gliceric. Din fericire, vinul reuseste, prin nuantele de cirese, prune verzi si accentele citrice, sa se aseze perfect pe locul de vin de gastronomie – orice carnuri usor grase la gratar sau felurite interpretari de somon par binevenite.
Un rosu american asa cum va asteptati – plin de forta, corpolent, extractiv, mai putin gemos decat ar spune cei cinci ani trecuti de la nastere, cu multe fructe rosii si negre (mure, dude, prune uscate, capsuni si cirese negre), bine invelite intr-un strat consistent de fum, lemn, tabac si ceva piele. Per total, nu e chiar un vin de vara dar, sa fim sinceri, abia asteptam cu totii sa ne ascundem intr-un loc umbrit si racoros, unde sa ne bucuram de o halca serioase de carne. Iar acesta este vinul potrivit pentru asa ceva.
Asta e genul de prosecco din care ar trebui sa avem tot timpul verii o sticla la rece, bun de racorit de dimineața pana seara si nu prea solicitant din punct de vedere al alcoolului (un cat se poate de rezonabil 11%). Mi-a placut in mod deosebit inclinatia catre fruct (predominant fructe de livada, dar și niște urme de citrice dulcege, din zona mandarinelor), fara a lipsi complet vinul de traditionalele note florale. Frumos curgator, clasic, potrivit oricand.
Daca sunt Rusaliile, acest vin inspirat de traditii se potriveste bine si cu valul subit de caldura, si cu ceva gustari traditionale, si cu semnificatia momentului. Nu insist, ca sigur o vor face multi... Deocamdata, varianta 2021 de Rusalca se prezinta conform asteptarilor – tanar, proaspat, sprinten, vesel. Arome initial impartite intre zona florala (soc, salcam, flori de camp) si cea de fruct (mere verzi, pere zemoase, piersici albe), apoi mutate, pe masura ce vinul respira, doar catre fruct. Gustul pastreaza aceeasi structura aromatica, dar cu mentiunea ca aciditatea si corpul deja peste medie (e doar aparent diafan) promit o viata destul de lunga acestui vin. Beti acum, dar mai incercati si in urmatorii 3-4 ani.
Daca va doriti un rose de vara & sprit, cred ca nu e acesta. Pentru ca de data asta avem de-a face cu un rose rotunjit bine, plin de fruct, cu un final mai lung decat multe alte rose-uri si cu un alcool care ii da caldura, oricat de rece ar fi vinul. Pe de alta parte este un rose frumos, chiar daca nu e unul “de piscina”, dominat de fruct (cirese albe in special), cu vagi senzatii dulceag-tonice, bine echilibrat si cu o aciditate vie, un pic ascunsa de corpul mai dens decat media.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...