Absolvent al Facultăţii de Istorie din Galaţi, am căpătat virusul vinului odată cu o vizită prelungită la Pietroasele. De fapt, a fost vorba de practica arheologică în zona respectivă, dar de atunci obsesia pentru acest subiect a devenit din ce în ce mai mare. M-am hotărât să-mi expun propriile păreri lumii virtuale pe la sfârşitul lunii iulie 2009. Cu lipsă de modestie, mă pot declara un "veteran" în lumea blogging-ului de vin autohton deoarece, atunci când am pornit la drum, cei care activau în acest spaţiu puteau fi număraţi pe degetele de la o singură mână. Am preferat un stil cât mai simplu, direct, dar şi foarte sarcastic, atunci când subiectul îl impune. Sunt un mare împătimit al vinurilor de Bordeaux, în special, dobândind o fascinaţie aproape de neexplicat pentru tot ceea ce ţine de această zonă. Prefer vinurile mature ale Lumii Vechi, exemplarele din Lumea Nouă încă nereuşind să-mi spună ceva în mod special (există şi excepţii, desigur). Au trecut deja ani buni de impresii, critică aspră şi poveşti din lumea vinului, iar pasiunea nu a a slăbit nici o clipă, ba chiar a devenit din ce în ce mai puternică.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Iata o Feteasca alba din Lechinta, aflata de partea buna a vietii. Recunosc, nu eram familiarizat cu vinurile acestui producator, asa ca am fost curios cum se va prezenta exemplarul de fata. Ei bine, am avut de-a face cu un vin destul de expresiv la nivel olfactiv, cu note florale, piersici, usoare adieri de pepene rosu dar si vagi impresii mentolate. Gustativ, am fost surprins de sudura si coerenta foarte reusite pentru un vin atat de tanar; in mare parte, este un joc intre fructul bine copt, usor dulceag si notele citrice care domina pe final. Aciditate medie, bine integrata in corp. In concluzie, un vin simplu si fara pretentii de maretie, dar bine gandit si executat.
Editia 2022 a acestui neo-zeelandez mi s-a parut chiar interesanta. Nu ca ar iesi complet din canoanele soiului, in acea parte din lume. Nu va faceti griji, notele ierboase, citrice si fructul pasiunii sunt acolo. Dar mi s-a parut ca toate aceste arome sunt livrate cu simt de raspundere, neluand cu asalt narile si papilele. Exista acea intensitate specifica zonei, dar mult mai bine controlata decat ma asteptam. Chiar si gustativ, vinul este echilibrat, cu o trecere bine definita intre mijloc si final. Aciditatea puternica nu este rupta de corp, asa cum se intampla cu multe exemplare similare din zona, si mai ales in spectrul de jos al pretului. Per total, un vin reusit si surprinzator de bine lucrat.
Trebuie să mai spun câtă încredere oferă, în general, vinurile spaniole? Prea târziu, am spus-o deja. Un Verdejo ca la carte, cu note intrigante de fructe albe, verzi şi migdale. Atacul iniţial este în forţă, corpolent, urmat de o aciditate medie care echilibrează perfect ansamblul, final extrem de sec şi mediu ca intensitate, dominat de note cirice şi amărui, care amintesc de sâmburele de caisă. Un Verdejo uşor atipic prin corpolenţa afişată, dar bine gândit în acest context.
Trebuie să recunosc, acest Negroamaro a fost o surpriză destul de mare pentru mine. Mă aşteptam la un exemplar "plin", greoi, plin de fruct uşor dulceag în exprimare. Să zicem ca fructele roşii virează iniţial într-o zonă dulce, dar cam atât. În rest, cel puţin în ceea ce priveşte propria experienţă cu sticla respectivă, am dat peste un vin uşor curgător, suplu şi destul de vibrant. Partea olfactivă m-a intrigat prin note intense de tămâie, rodie, fructe uscate şi cireşe amare. O combinaţie pe care nu o aşteptam să vină de nicăieri. În concluzie, un vinişor cu un bun raport calitate-pret şi cu anumite elemente destul de originale, mai ales în zona olfactivă.
Nu cred ca mai pot spune ceva in plus despre printul Matei, fata de ce s-a tot spus pana acum. Indiferent de schimbarile de management din ultimii ani, vinul cu pricina ramane un etalon pentru vinificatia romaneasca, post-decembrista. Editia 2016 mi-a reactivat oarecum entuziasmul pentru aceasta eticheta. Sincer, nu am mai fost atat de surprins de Matei, de la deja legendarul 2001. Ceva imi spune ca cel dintai are sanse mari sa ajunga la nivelul celui din urma mentionat. Din punctul meu de vedere, cu mult peste 2013, la toate capitolele: structura, densitate, rafinament, echilibru, potential. Momentan, este doar un infant si necesita multa rabdare pentru a a-si etala toate virtutile. Asa ca va recomand sa puneti si cateva sticle deoparte si sa uitati de ele, macar cinci ani de acum incolo.
De fiecare data cand incerc un vin spaniol din zona entry-level, ma gandesc la faptul ca este foarte putin probabil sa am surprize neplacute. Bineinteles, nici El Goru nu face exceptie, livrand exact ceea ce asteptam: un raport calitate-pret excelent. Stilul este unul ceva mai "comercial", in sensul in care vinul este direct si usor de inteles. Nimic dincolo de limitele extreme ale coacerii, totul graviteaza in zona unei savori delicioase. Ba chiar are si un dram de personalitate, fiind usor de recunoscut caracteristicile soiurilor din componenta. Este carnos de la Monastrell, usor piperat de la Syrah si floral/structurat de la Petit Verdot. Finalul este curat, expresiv si cu o usoara cremozitate. "A real bang for the buck", dupa cum ar spune americanii.
Cand aducem vinul argentinian de calitate in discutie, probabil numele cu cea mai mare rezonanta la nivel mondial este Catena. Acest Chardonnay este obtinut din trei parcele diferite, aflate la diverse altitudini si fermentat cu drojdii naturale. Cel putin asa sustine producatorul. Evident, atributele sale principale reflecta filosofia Lumii Noi: intens, parfumat, cu note de pepene rosu, piersica, mar bine copt, coaja de lamaie, pastaie de vanilie si caramele. Foarte dens la nivel gustativ dar destul de compact si de liniar cand atinge papilele, totul culminand cu o aciditate bine infipta, care tine toate elementele sub control. Post-gust persistent. Trebuie sa recunosc, finalul aduce cu sine o idee din precizia burgunda si asta nu este deloc rau.
La acest moment, gama Coltul Pietrei, a celor de la Metamorfosis, este cu siguranta una dintre cele mai reusite pe la noi, daca raportam pretul la calitatea oferita. Sunt vinuri obtinute din suprafete mici, la bani foarte decenti. Ce ti-ai dori mai mult? Acest Chardonnay din gama se afla undeva la intersectia celor doua lumi, cu fruct bine copt, destul de concentrat, dar si cu accente citrice racoritoare. Echilibrul este unul reusit pentru stilul afisat, iar lemnul nu influenteaza major rezultatul final. Savurati-l acum, dar are si un potential pe termen mediu. Asa ca nu strica si cateva sticle puse deoparte.
Nu are rost sa insist prea mult asupra acestui argentinian, pentru ca avem de a face cu un Malbec foarte competent. Cum, de altfel, suntem deja obisnuiti cu ce se produce in aceasta parte a lumii. Este suculent, gustos, proaspat, bine echilibrat si judecat. Toate acestea sunt completate de senzatii florale si de o surprinzatoare tusa minerala. Pe care, sincer, nu ma asteptam sa o gasesc la acest nivel. Ma bucur ca, in ultimii ani, sunt multe vinuri din asa-zisa Lume Noua care incep sa renunte la concentratie excesiva si gemozitate, in favoarea prospetimii si echilibrului.
Navicella este unul dintre putinele vinuri care straluceste mai mult la nivel gustativ, si nu olfactiv. Bineinteles, vorbesc din propria experienta. Nasul este unul destul de retinut, are nevoie de timp sa se deschida; domina impresiile usor verzi de Cabernet, ardei gras, cirese negre, visine, mina de creion si miez de nuca proaspata. Nu este cea mai ademenitoare senzatie olfactiva (pentru unii), dar imi place aceasta abordare. In schimb, la nivel gustativ am fost intampinat de o textura suava, matasoasa si surprinzator de eleganta. Nimic supracopt, fara dulceturi si gemuri, doar o senzatie de "vinozitate" maxima. Aciditatea este perfect integrata, dar structura impetuoasa de taninuri mai are nevoie de timp, pentru a fi imblanzita. Un vin serios, old school, care isi etaleaza perfect originea dintr-o zona mai racoroasa
Ca si in cazul Fetestii Negre din aceeasi gama, acest Cabernet m-a dus cu gandul la soarele toscan. Este un mix interesant de structura a Lumii Vechi, fruct bine copt si concentratie tipice Lumii Noi. Totusi, sunt bucuros sa raportez ca exemplarul nostru nu cade in pacatul unei gemozitati iritante si greu de digerat. Are suplete, prospetime si echilibru. Unul dintre cele mai reusite Cab-uri autohtone, pe care le-am incercat in anul curent. Iar putina rabdare nu va strica pentru cei care prefera sa astepte acel moment optim de consum, pentru un vin de acest calibru.
Nu a fost o idee rea ca Prince Matei sa primeasca un frate mai mic, dupa modelul marilor proprietati din lumea larga. De obicei, ideea este sa te bucuri de aceeasi expertiza de care are parte eticheta principala, dar si de o abordabilitate mai mare in tinerete a etichetei secundare. Ei bine, Petit Matei intruneste aceste conditii, chiar daca structura taninoasa din final i-ar mai permite sa se odihneasca ceva ani in sticla. Pe scurt, avem un vin cu o influenta destul de mare din partea lemnului, dar care afiseaza destul fruct bine copt pentru a face fata provocarii. Sunt curios cum va evolua stilistic aceasta eticheta in viitor.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...