Nu mai puţin de 23 ani petrecuţi în lumea vinului, dintre care vreo 13, în presa de vin, 17 participări la Concours Mondial de Bruxelles (până în 2024), mai multe participări la Concours Mondial du Sauvignon sau CMB Rose Session, plus alte concursuri mai mari sau mai mici, câteva mii de vinuri degustate şi cam tot atâtea note de degustare publicate, nenumărate vizite la producători din ţară şi din străinătate. Şi foarte mulţi prieteni! Sunt cifrele la care încă lucrez…
Îmi place vinul! Cred că este vorba de fascinaţia explorării şi a cunoaşterii. Sunt sute-mii de stiluri şi tehnici de vinificare, terroir-uri, soiuri, arome… şi este captivant să descoperi tot mai mult din această lume. Vinul şi descoperirea lui îţi oferă satisfacţii nebănuite şi asta pentru că întotdeauna va veni la pachet cu o poveste din care fac parte oamenii care au contribuit la facerea lui, cu povestea locului de unde provine… Este o construcţie bazată pe elemente din geografie, istorie, sociologie, economie, gastronomie etc. Întotdeauna am încercat să abordez vinul dintr-o perspectivă analitică, cât mai obiectiv posibil, însă uneori cred că am ratat un pic din factorul uman al vinului, acea plăcere de a-l bea.
Calificări:
· Campion Mondial cu echipa României la Campionatul Mondial de Degustare în Orb – La Revue du Vin de France 2023
· Membru a Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România
· Studii Masterat „Marketing şi producţia vinului” – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti
· Wine and Spirit Education Trust – level 3
· "Benchmark Taster" al competiţiei Concours Mondial de Bruxelles în 2019
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Una dintre cele mai apreciate șampanii din întreaga lume, un "clasic" considerat de mulți cunoscători etalon pentru stilul și regiunea pe care le reprezintă. Are o structură elegantă, generoasă, complexă și impunătoare, dar în același timp reușește să arate prospețime și vioiciune. Încă de la primul contact, dezvăluie precis și direct arome "colorate" de citrice, miere, brioșe, alune și flori de iasomie, așezate pe un fundal mineral. Gustul crocant și suculent, de grapefruit roz, zmeură și mandarine este amplificat de perlajul susținut, completat de o aciditatea citrică și o mineralitate tonică. Postgustul proaspăt vibrează intens în senzații citrice si florale, cu tonuri bine conturate de paine prăjită.
Un spumant din Emisfera Sudică, al carui raport preț-calitate il recomandă ca o bună alternativă pentru multe dintre spumantele europene obținute prin metoda tradițională. Aromatic, oferă într-un mod direct și elegant aproape tot ce te-ai aștepta de la un astfel de spumant, de la senzațiile generoase de brioșe și pișcoturi, până la citrice coapte, grapefruit și mere dulci, cu subtonuri minerale, ușor saline. Comparativ cu modul în care se exprimă olfactiv, generos si elegant, la nivel gustativ vinul își schimbă stilul, mergând pe o expunere directă, proaspătă si precisă, ce mizează pe aciditatea de citrice si de mere verzi, cu unele impresii vegetale și pe perlajul suculent și consistent. Postgustul este crocant și intens cu tonuri de citrice, completate de o componentă tonică vegetală, lejer amăruie.
GSM nu se referă doar la standardul sistemelor mobile de comunicații, pentru majoritatea iubitorilor de vin el reprezentând cupajul clasic de pe Valea Ronului, Grenache, Syrah, Mourvedre, vinuri iubite pentru complexitatea aromatică și pentru potențialul lor de învechire. Cellier Des Princes - Cotes-du-Rhone 2022 este un GSM tânăr, ce mizează mult pe expresia fructului, dar în același timp nu uită să ofere elemente specifice terroirului din care provine. Își îmbracă tonurile proaspete de fructe rosii, de vișine amărui, coacăze roșii si rodii, în senzații de ciocolată amăruie, cu impresii secundare vegetale, de piper zdrobit si de condimente uscate. Gustul este fructat, proaspăt și direct, cu o aciditate ridicată de cireșe amare și taninuri lejere, ușor granulate. Postgustul suculent și prezent aduce alături de tentele de fructe roșii, note vegetale, minerale și o doză interesantă de lemn dulce.
Cei care spun că roseul este o băutură doar pentru vară, ori nu se pricep, ori nu sunt "consumatori"! Roseul este o băutură pentru tot timpul anului și pentru "marcat" aproape toate momentele, fie ele fericite sau mai puțin fericite. La fel este și acest Grenache Rose de Languedoc, suculent și parfumat, cu arome foarte interesante de căpșune, mere coapte, coacăze roșii și grapefruit roz, cu tonuri secundare vegetale, așezate pe un fundal mineral. Gustul este proaspăt, rotund și crocant, cu o aciditate medie, de mere roșii, o bună consistență fructată și o componentă alcoolică ce conferă o tentă tonic-condimentată. Postgustul menține sus intensitatea fructată la cote ridicate, completând tonurile de mere roșii și căpșune, cu impresii de coajă de portocală și de condimente exotice, cu o plăcută senzație vegetală.
Toscana nu înseamnă doar taninuri, forță brută și sobrietate. Ciacci Piccolomini D'Aragona - Toscana Rosso 2021 este dovada că Toscana poate sa fie și expresie fructată, lejeritate și suculență. Poartă amprenta locului de unde provine, are ceva din stilul clasic italian, dar parcă totul se desfășoară sub semnul relaxării. Combină senzațiile olfactive joviale de fructe negre și rosii, de mure și vișine amărui, cu impresii de violete, de cacao și de condimente uscate. Gustul echilibrat și prietenos este rezultatul jocului dintre aciditatea de fructe roșii și taninurile atletice, bine dozate. Postgustul continuă starea de relaxare fructată, amplificându-se cu ajutorul unor tente condimentat-vegetale.
Poate părea ușor ieșit din tipare prin seriozitatea pe care o arată, însă este doar o primă impresie, pentru că, în timp, vinul se relaxează și își deschide "poarta sufletului" său fructat, expunându-se în senzații dulcege de gemuri de fructe negre, de mure și cireșe amare, cu tonuri bine dozate de ciocolată, vanilie, lemn dulce, pudră de scorțișoară și piper zdrobit. Gustul său structurat, solar și prietenos poartă amprenta locului de unde provine, cu taninuri bine șlefuite, o aciditate suculentă de rodie și fruct concentrat. Este echilibrat și ușor de băut și înțeles, cu un postgust lung și susținut, cu un accent fructat ce rezonează între notele finale condimentate.
Poate părea ușor ieșit din tipare prin seriozitatea pe care o arată, însă este doar o primă impresie, pentru că, în timp, vinul se relaxează și își deschide "poarta sufletului" său fructat, expunându-se în senzații dulcege de gemuri de fructe negre, de mure și cireșe amare, cu tonuri bine dozate de ciocolată, vanilie, lemn dulce, pudră de scorțișoară și piper zdrobit. Gustul său structurat, solar și prietenos poartă amprenta locului de unde provine, cu taninuri bine șlefuite, o aciditate suculentă de rodie și fruct concentrat. Este echilibrat și ușor de băut și înțeles, cu un postgust lung și susținut, cu un accent fructat ce rezonează între notele finale condimentate.
Primitivo. Prietenos și ușor, ca o dimineață de duminică, vorba cântecului! Indiferent cât de cusurgiu și de pretențios ai fi in legătură cu alegerile tale în materie de vin, uneori te mai lași pradă "farmecelor" unui Primitivo, copt, fructat și suculent. Aromele sale directe amintesc de mure, de cireșele amărui și de gemul de căpșune, cu unele tonuri foarte expresive de vanilie și ciocolată cu lapte și tente secundare de condimente uscate. Gustul concentrat și dulceag are o suculență fructată, cu o aciditate medie și taninuri savuroase și bine șlefuite. Postgustul său bine dozat și parfumat vibrează in straturi fructate, cu senzații lejer vegetal-condimentate.
Mas Pere Cava Seleccio Brut este tipul acela de spumant "punte de legătură" între preferințele pentru stilul clasic, al spumantelor realizate prin metoda tradițională, și cele pentru fructul spumantelor realizate prin metoda Charmat. Lejer și ușor de băut, își construiește expresia aromatică cu ajutorul unor senzații prietenoase, proaspete și precise de mere verzi, de citrice și de flori albe, pe care le încadrează în tonuri interesante de drojdii și cauciuc, cu o subtilă prezentă minerală. Perlajul abundent amplifică tonurile fructate de mere și pere verzi ale gustului crocant și evidențiază aciditatea citrica, ce vibrează intens în postgustul tonic, fructat și mineral. Un spumant ce poate fi consumat ca atare, dar care poate fi un foarte bun ingredient pentru cocktailurile răcoritoare, de vară.
Mas Pere Cava Seleccio Brut este tipul acela de spumant "punte de legătură" între preferințele pentru stilul clasic, al spumantelor realizate prin metoda tradițională, și cele pentru fructul spumantelor realizate prin metoda Charmat. Lejer și ușor de băut, își construiește expresia aromatică cu ajutorul unor senzații prietenoase, proaspete și precise de mere verzi, de citrice și de flori albe, pe care le încadrează în tonuri interesante de drojdii și cauciuc, cu o subtilă prezentă minerală. Perlajul abundent amplifică tonurile fructate de mere și pere verzi ale gustului crocant și evidențiază aciditatea citrica, ce vibrează intens în postgustul tonic, fructat și mineral. Un spumant ce poate fi consumat ca atare, dar care poate fi un foarte bun ingredient pentru cocktailurile răcoritoare, de vară.
Ținand cont de zona de provenienta, probabil ca multi consumatori vor astepta ca acest vin sa livreze aceeasi experienta ca mai toate "sudistele" italiene: fruct din abundenta si structura gemoasa. Din fericire pentru cei ce vor si altceva, Cusumano Etna Rosso este diferit de "sablon"; are o personalitate puternica, eleganta si lejeritate in exprimare. Aromele sale precise amintesc de ciresele coapte, de visine amarui, de sucul de rodie, cu subtonuri de condimente dulci si de cerneala. Taninurile bine trasate si bine slefuite, alaturi de aciditatea ridicata, de visine amarui, fac ca vinul sa para usor, cu un corp mediu, insa cu o forta fructata foarte bine dozata. Finalul sustinut si suculent isi regaseste ritmul datorita unei mineralitati vibrante, ce pune presiune si accentueaza senzatiile fructat-condimentate intense.
Col Sandango Prosecco DOC Treviso este tipul de spumant care pune accent mai mult pe prospețime, pe lejeritate și pe ușurința cu care poate fi consumat. Structura sa aromatică și gustativă îl recomandă atât pentru consumul relaxat, de zi cu zi, cât și pe post de ingredient in diverse cocktailuri. Poate parea timid la primul contact, însă după un timp reușește să se exprime clar și precis în arome de mere verzi, de pere coapte și de caprifoi, cu subtonuri lejere de citrice. Gustul sau proaspăt și fructat este amplificat de perlajul energic și susținut de aciditatea de citrice verzi, element care își pune amprenta și asupra postgustului ușor și suculent, cu senzații de fructe verzi și impresii minerale.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...