Jurnalist de profesie, cochetez cu vinurile de prin copilărie, de când am fost „uns” paharnic al familiei, în sensul că eu dădeam verdictul final în cazul vinului ce urma a fi achiziţionat pentru petrecerea ce urma să se întâmple. Pasiunea latentă a erupt prin 2006, când am gustat un vin purtând semnătura lui Mariano Garcia, oenologul care a scris istorie pentru Vega Sicilia. Am început să caut, să citesc, să descopăr, am creat un prim blog – Vin din Presă – iar din 2010 am intrat cu arme şi bagaje în echipa Vinul.Ro, spre imensa invidie a prietenilor, supăraţi că ei dau bani pe băutură în timp ce eu „primesc bani ca să beau”. Până în 2017, când am părăsit Vinul.Ro, am devenit globetrotter pe cărările vinului, jurat în concursuri internaţionale, printre care Concours Mondial de Bruxelles, Balkans International Wine Competition, Vinarium – IWCB sau Thessaloniki WSIC şi mult mai îndrăgostit de vin şi de oamenii din jurul lui. Actualmente sunt implicat în diferite proiecte, cu accent pe cel personal – Wine People - un blog pe care doar ancestrala-mi lene îl împiedică să fie mai frumos, mai puternic şi mai inteligent. Aaa, şi să nu uit... Din 2019 am devenit şi autor de carte: “Oamenii Vinului”.
Parte din echipa de degustători români care a devenit campioană mondială la cea de-a XI-a ediţie a „Campionatului Mondial de Degustare în Orb” - octombrie 2023.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Cand intalnesti un vin cu „decat” 98 de puncte Luca Maroni, intri in alerta. „De ce doar 98, de ce nu 99, ca mai toate cele pe care le gasesti mai nou la orice colt de strada??? O sa mor daca-l beau sau doar o sa-mi fie foarte rau???” Oricum, te apropii de el circumspect, si asta numai dupa ce ai facut ordine prin acte si prin conturi si ti-ai luat, preventiv, ramas bun de la copii, sotie (sau sot, dupa caz si gen), prieteni si rude. Recomand din suflet abordarea. Pentru ca doar asa te poti bucura de un vin care nu va ajunge niciodata la 98 de puncte, dar nici nu trebuie desconsiderat. Pentru ca are un bagajel de atuuri. Și specificitate de soi, si ceva echilibru, ba chiar si un pic de eleganta. Acum, sa nu va ganditi c-ati dat peste vreun Maroccoli de la Planeta sau peste vreun Kaid de la Alessandro di Camporeale, dar acest Maravento este baubil si ofera, pe langa note de mure, prune negre, ciocolata, menta, ceva vanilie, piper si ierburi aromatice, aceea senzatie de dulce care vinde de rupe in Romania. Un vin corect, destul de vesel, care poate aduce satisfactie in zilele Sarbatorilor de iarna, mai ales ca incalzeste un pic.
Ca unul care are o relație mai de lungă durată cu acest vin, promit să încerc să nu devin subiectiv, nici prea indulgent. Bine, n-ai de ce să fii indulgent cu acest vin, pentru că nu greșește cu absolut nimic. Este un blend de Monastrell, Syrah și Petit Verdot provenit dintr-o regiune sudică a Spaniei, nu atât de caldă pe cât ar bănui-o unii. Ba, mai mult cred că trebuie lăudat efortul producătorului de a ține vinul într-un amabil 14% vol.alc, știut fiind că în zona Monastrell-ul oferă alcool cu o maximă generozitate, nu puține fiind vinurile ce se duc în gradații de Amarone. El Goru este însă un vin mai degrabă vioi, bine echilibrat, cu o structură frumos definită, posesor al unui profil aromatic în care simți și fruct proaspăt, dar și gemuri, și ierburi, dar și condimente, și ceva ciocolată, dar și o bine definită impresie minerală. Și, foarte important, este și foarte corect din punct de vedere al prețului. De încercat!
Ca unul care are o relație mai de lungă durată cu acest vin, promit să încerc să nu devin subiectiv, nici prea indulgent. Bine, n-ai de ce să fii indulgent cu acest vin, pentru că nu greșește cu absolut nimic. Este un blend de Monastrell, Syrah și Petit Verdot provenit dintr-o regiune sudică a Spaniei, nu atât de caldă pe cât ar bănui-o unii. Ba, mai mult cred că trebuie lăudat efortul producătorului de a ține vinul într-un amabil 14% vol.alc, știut fiind că în zona Monastrell-ul oferă alcool cu o maximă generozitate, nu puține fiind vinurile ce se duc în gradații de Amarone. El Goru este însă un vin mai degrabă vioi, bine echilibrat, cu o structură frumos definită, posesor al unui profil aromatic în care simți și fruct proaspăt, dar și gemuri, și ierburi, dar și condimente, și ceva ciocolată, dar și o bine definită impresie minerală. Și, foarte important, este și foarte corect din punct de vedere al prețului. De încercat!
Ca unul care are o relație mai de lungă durată cu acest vin, promit să încerc să nu devin subiectiv, nici prea indulgent. Bine, n-ai de ce să fii indulgent cu acest vin, pentru că nu greșește cu absolut nimic. Este un blend de Monastrell, Syrah și Petit Verdot provenit dintr-o regiune sudică a Spaniei, nu atât de caldă pe cât ar bănui-o unii. Ba, mai mult cred că trebuie lăudat efortul producătorului de a ține vinul într-un amabil 14% vol.alc, știut fiind că în zona Monastrell-ul oferă alcool cu o maximă generozitate, nu puține fiind vinurile ce se duc în gradații de Amarone. El Goru este însă un vin mai degrabă vioi, bine echilibrat, cu o structură frumos definită, posesor al unui profil aromatic în care simți și fruct proaspăt, dar și gemuri, și ierburi, dar și condimente, și ceva ciocolată, dar și o bine definită impresie minerală. Și, foarte important, este și foarte corect din punct de vedere al prețului. De încercat!
Vin cu intentii de eleganta, floral si mineral deopotriva, cu Grenache blanc in rolul principal, Esprit Blanc poate reprezenta o alternativa pentru fanii vinurilor albe putin mai corpolente si cu o aciditate mai redusa. Rotund, cu o textura usor cremoasa – si din cauza unui alcool usor agresiv, dar si datorita a sase luni de contact cu drojdiile fine – vinul are o exprimare aromatica diafana, cu flori de iasomie si portocal in prim-plan, dar si cu atingeri de piersica si citrice, mai ales in gustul usor cam cald. Finalul mediu, in care apare o placuta impresie tonic-minerala, aduce un plus de rafinament unui vin mediu, placut si abordabil. Nu sunt cel mai mare fan al stilului, dar nici nu l-as da deoparte.
Vin cu intentii de eleganta, floral si mineral deopotriva, cu Grenache blanc in rolul principal, Esprit Blanc poate reprezenta o alternativa pentru fanii vinurilor albe putin mai corpolente si cu o aciditate mai redusa. Rotund, cu o textura usor cremoasa – si din cauza unui alcool usor agresiv, dar si datorita a sase luni de contact cu drojdiile fine – vinul are o exprimare aromatica diafana, cu flori de iasomie si portocal in prim-plan, dar si cu atingeri de piersica si citrice, mai ales in gustul usor cam cald. Finalul mediu, in care apare o placuta impresie tonic-minerala, aduce un plus de rafinament unui vin mediu, placut si abordabil. Nu sunt cel mai mare fan al stilului, dar nici nu l-as da deoparte.
Iata un Soare adevarat, adica un Cabernet Sauvignon 100% (zice producatorul), doar ca este, dupa cum ii spune si numele, alb. Bine, nu lumineaza si nici nu incalzeste – ar fi fost chiar neplacut ca la numai 12,5% vol.alc. sa iasa alcoolul -, dar e un vin interesant, care va gasi ceva fani prin piata, mai ales dintre aceia dornici sa incerce orice ciudatenie. Altminteri, vinul este corect, pentru ca, indiferent de eforturile de albire la care a fost supus (pe mine m-a facut sa ma gandesc la Michel), pastreaza structura si impozanta Cabernetului. Usor tanic, usor fenolic, dar suficient de bine echilibrat, cu note fine de flori albastre, sirop de coacaze, ardei gras si ceva condimente, Blanc de Noir este un vin gastronomic, care cere obligatoriu o asociere potrivita. Are un final mediu, cu impresii de mineralitate, dar si cu impresii tonic-vegetale, sa nu uiti vreo clipa ca te lupti cu un Cabernet Sauvignon.
Pana la urma, de ce sa nu existe si un lup mancat de oaie??? Adicatelea, de ce sa n-avem si un vin maturat in butoaie de whisky (Bourbon in cazul de fata), ca ne-am cam saturat de malt-uri polishate prin butoaie de Sherry, Porto, Sauternes, Amarone, Pinot Noir s.a.m.d. Chiar si producatorul - unul pe care l-am repectat inca de la aparitia pe piata romaneasca pentru faptul ca oferea vinuri, nu solutii de reparat parchetul, cum multi californieni propuneau odinioara – mentioneaza ca si-a dorit sa incalce conventiile si a finalizat maturarea acestui blend in butoaie folosite la maturarea Bourbon-ului pentru a oferi un plus de complexitate profilului aromatic al vinului... Și a reusit. Pentru ca acest blend de Merlot, Zinfandel si Cabernet Sauvignon, foarte bine construit, te surprinde nu neaparat cu structura mladioasa, cu textura matasoasa sau cu echilibrul caruia nu ai ce sa-i reprosezi, ci mai degraba cu o rafinata imbinare a prospetimii fructului cu eleganta aromelor secundare si chiar tertiare. Iar nota fina de vanilie afumata, provenita de la butoaiele de Bourbon, e chiar delicioasa.
Intr-o lume a vinului in care vanzarile dicteaza protocoalele de vinificatie, e o placere sa descoperi un vin ajuns pe piata la „maturitate deplina”. Serios, de cate ori ati avut ocazia sa cumparati un vin care sa aiba deja „cei 7 ani de acasa”? Sigur, altele sunt motivele pentru care acest vin este acum in oferta Un Vin pe Zi, nu cred eu ca Doru Husarciuc chiar asta isi dorea de la viata, insa important este ca avem posibilitatea sa achizitionam un vin matur, evoluat, aflat in zona de potential maxim. Un vin fin, complex, cu atingeri de eleganta, cum bine ii sade unui Merlot. Un vin rotund, echilibrat, in care alcoolul, desi puternic, este inca bine incadrat, neaducand decat cateva note mai calde si ceva impresii de condiment in finalul lung, surprinzator de proaspat, dominat de de note de visina si pruna usor afumata. O surpriza placuta pe care va recomand sa o descoperiti si dumneavoastra.
Hotarat lucru, 2018 nu a fost cel mai bun an in Dealu Mare. Asta nu inseamna ca nu s-au facut si vinuri bune. Cum este si aceasta Feteasca neagra, in care Fiorenzo Rista a reusit sa pastreze impresia de prospetime, chiar daca alcoolul bate la granita lui 15% vol.alc. Notele de visina, de pruna inca nu total coapta se imbina cu tonuri de gemuri de cirese si magiun, dar si cu atingeri vegetale si de condimente. Si picante, si dulci. Structura e buna, chiar daca, uneori, alcoolul creeaza o senzatie de incalzire, iar textura este destul de matasoasa, cum ii sta bine unei Fetesti. Sigur, e inca prea tinerica, taninurile inca lasa urme prafoase pe palat, dar asta nu inseamna decat ca trebuie sa luam macar vreo trei sticle, ca s-o prindem si la majorat.
Hotarat lucru, 2018 nu a fost cel mai bun an in Dealu Mare. Asta nu inseamna ca nu s-au facut si vinuri bune. Cum este si aceasta Feteasca neagra, in care Fiorenzo Rista a reusit sa pastreze impresia de prospetime, chiar daca alcoolul bate la granita lui 15% vol.alc. Notele de visina, de pruna inca nu total coapta se imbina cu tonuri de gemuri de cirese si magiun, dar si cu atingeri vegetale si de condimente. Si picante, si dulci. Structura e buna, chiar daca, uneori, alcoolul creeaza o senzatie de incalzire, iar textura este destul de matasoasa, cum ii sta bine unei Fetesti. Sigur, e inca prea tinerica, taninurile inca lasa urme prafoase pe palat, dar asta nu inseamna decat ca trebuie sa luam macar vreo trei sticle, ca s-o prindem si la majorat.
Vinul are o aciditate crocanta, un pic agresiva chiar, incearca sa se duca in note de fructe dulci, tropicale, gen fructul pasiunii si lychee, dar puncteaza mai mult la ardei gras, soc si iarba, ce mai, are specificitate. E si destul de echilibrat, alcoolul nu deranjeaza absolut deloc, finalul e mediu, cu note dulci de mere si citrice. I-as reprosa o protectie de sulf usor cam ridicata, dar curge usor si, bine racit si macar un sfert de ora aerisit, se poate dovedi o solutie pentru un picnic/ bbq.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...