Jurnalist de profesie, cochetez cu vinurile de prin copilarie, de cand am fost „uns” paharnic al familiei, in sensul ca eu dadeam verdictul final in cazul vinului ce urma a fi achizitionat pentru petrecerea ce urma sa se intample. Pasiunea latenta a erupt prin 2006, cand am gustat un vin purtand semnatura lui Mariano Garcia, oenologul care a scris istorie pentru Vega Sicilia. Am inceput sa caut, sa citesc, sa descopar, am creat un prim blog – Vin din Presa – iar din 2010 am intrat cu arme si bagaje in echipa Vinul.Ro, spre imensa invidie a prietenilor, suparati ca ei dau bani pe bautura in timp ce eu „primesc bani ca sa beau”. Pana in 2017, cand am parasit Vinul.Ro, am devenit globetrotter pe cararile vinului, jurat in concursuri internationale, printre care Concours Mondial de Bruxelles, Balkans International Wine Competition, Vinarium – IWCB sau Thessaloniki WSIC si mult mai indragostit de vin si de oamenii din jurul lui. Actualmente sunt implicat in diferite proiecte, cu accent pe cel personal – Wine People - un blog pe care doar ancestrala-mi lene il impiedica sa fie mai frumos, mai puternic si mai inteligent. Aaa, si sa nu uit... Din 2019 am devenit si autor de carte...”Oamenii Vinului”
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Am fost recent in Bulgaria, unde, printre altele, am trecut si pe la Bessa Valley. Si am avut sansa sa stau cateva ore alaturi de Svetlo Djurov, care era in plin proces de analiza a vinurilor din recolta 2019 destinate etichetelor de forta ale cramei. Stiti voi, Reserva, Syrah by Enira, Grand Reserva... Ca o paranteza, sa stiti ca, de anul acesta, au scos si Petit Verdot 100%. Recolta 2018. Cel mai scump vin al cramei. Am inchis paranteza. Am gustat si din Syrah, si din Petit Verdot, si din Merlot. Nu avea cum sa-mi scape Cabernet Sauvignon. Am remarcat extractul. Bine, nu mai e un secret pentru nimeni ca in acest colt uitat de lume 2019 a fost un an superb pentru acest soi. Maturare lenta, completa a strugurilor, fara acumulare enervanta de zahar, fara ploi excesive in perioada de recoltare. Am simitit asta in mai toate vinurile din recolta 2019 pe care le-am incercat prin Balcani. Revenind, la Cabernet-ul din Bessa Valley m-au mai surprins finetea, echilibrul si complexitatea aromatica. Sigur, ce-am gustat eu era creme de la creme, insa baza este, pe undeva, apropiata. Asa ca nu ratati acest vin. Dens, plin, rotund. Si deja echilibrat. Bine, alcoolul incalzeste putin, strugurii au mai prins cateva zile prin vie comparativ cu cei destinati vinurilor icon, insa vinul merita. Vine cu note de coacaze, de prune, de zmeura, cu tuse de cacao, condimente si cu o eleganta atingere de ardei gras si iarba. E tinerel, dar livreaza. Si o va mai face cativa ani de aici inainte.
N-o sa dai niciodata gres cu vinurile de la Misiones de Rengo. Sigur, nici n-o sa obtii ovatii in picioare, dar producatorul acesta chilian stie sa se faca placut pe palierul lui de pret. Nu face exceptie nici acest Carmenere, aflat in zona premium+, un vin puternic, complex, cu o structura ferma, tanica, cu un corp amplu, dens, cu o textura inca usor astringenta – ca, deh, e cam tinerel – si cu parfumuri intense. 75% din vin a stat un an in baricuri de lemn frantuzesc. Se simte asta, pentru ca, pe langa notele de fructe negre si pirazinele din dotare, vinul ofera si atingeri de alune de padure, ciocolata si condimente mai picante, dar si tuse de piele si fum. Dar, asa cum spuneam mai sus, se simt si cele 25% ramase la maturat in tanc, pentru ca, deocamdata, vinul iti cam ridica gingia. Adica taninurile, desi nu atat de agresive, inca mai au de trecut pe la polizor.E, insa, singurul lucru pe care i l-ai putea reprosa. Iar daca il lasi o ora in decantor sau inca doi ani in sticla, in crama/frigider, scapi si de problema asta.
N-ai cum sa nu apreciezi vinul acesta. Chiar si acum, cand face primii pasi in viata. Da, primii pasi, pentru ca Navicella 2018 abia incepe sa arate ce poate. Prospetimea si eleganta Pinot Noir-ului sunt si mai bine puse in valoare prin plusul de structura si de complexitate cu care contribuie Cabernet Sauvignonul. Aciditatea e vie, corpul, fin, iar structura mladioasa a vinului sustine perfect arome complexe de fructe rosii si negre, notele de frunze uscate, ciuperci si condimente. Gustul ramane in nota prospetimii, taninurile, inca usor rebele, asigura un final lung si suculent, in care fructele lasa loc unor frumoase note tonice, cu cafea si vegetale in prim-plan. In concluzie, Navicella este un vin pe care il poti bea cu mare placere si astazi, dar cred ca peste vreo patru anisori va oferi mult mai multe.
Aceeasi Marie, cu alta palarie...adica daca ati incercat, din aceeasi gama, Sfintii Constantin si Elena si v-a placut, ei bine, nici acesta n-o sa va dezamageasca. Aceleasi visine, aceleasi fructe negre, tuse de cafea, de condiment si niste atingeri vegetale datorate, cred eu, mai mult unui an nu tocmai bun pentru soiurile negre. Fara un extract deosebit si, pe cale de consecinta, fara vreo amplitudine de tinut minte, vinul are atuurile sale, mai ales intr-o seara mai racoroasa de august, pentru ca e sprintar, usor de baut si, mai ales, usor de inteles. Sigur ca, in finalul mediu, senzatia vegetala este usor amplificata de taninuri insuficient coapte, insa nota aceata tonica parca te determina sa mai ceri un pahar. Pe scurt, un vin curat, un vin cinstit, care nu vrea cu tot dinadinsul sa iasa in evidenta, dar nici sa te lase indiferent.
Va era dor de-un spumant fresh, echilibrat, numai bun de baut pe arsita? Aveti ocazia sa va indepliniti dorinta. Pentru ca acest Saumur mousseux, realizat in principal din Chenin blanc - ca doar e Loire, nu altceva -, dar si cu participarea a 10-15% Chardonnay, aduce si prospetime, dar si complexitate, ca orice spumant bine realizat prin metoda traditionala. Parfumuri de mar verde si para, plus ceva note florale, dar si atingeri de briosa si nelipsita lanolina tipica soiului din care a fost realizat se imbina elegant, acidulatia este fina, deloc agresiva, iar finalul, mediu, vine cu senzatii vegetal-minerale, sustinute de o aciditate crocanta. Acum, nu va ganditi la complexitatea si amplitudinea unei Champagne Grand Cru, pentru ca aici fermentatia in sticla daca a depasit 12 luni. Dar este ceea ce trebuie pentru aceste zile toride, in care n-ai chef decat de un spumant bine racit. Enjoy!
Ce face romanu’ vara? Deschide un Prosecco. Mai ales daca este pe malul marii sau daca se intalneste cu prietenii insotiti... Eu nu sunt nici la mare, nici cu prietenii, dar nu regret o clipa ca am deschis aceasta sticla in crucea zilei. La 33 de grade - la umbra – e exact ce trebuie. Ba si mai mult decat atat, pentru ca ofera prospetime, echilibru, acidulatie elganta, deloc agresiva si chiar o complexitate aromatica peste medie la numai 11 % alc.vol. M-a suprins cu note de autoliza bine facuta, care, insa, dispar destul de repede, lasand loc aromelor de mar, citrice si unor fine tuse florale. Si cu un gust ferm, constant, bine structurat, racoritor si suficient de lung. Cele 12 grame de zaharuri reziduale ajuta enorm la echilibrul gustativ, inlaturand orice urma de agresivitate a unor greu sesizabile note vegetale. HINT – luati macar trei sticle, primele doua se duc fara sa va dati seama!
In general, vinurile din gama Cupola Sanctis isi merita banii. Sunt vinuri elegante, cu profunzime, cu taninuri deja catifelate, usor de baut. Nu face exceptie nici vinul acesta, care nu se abate de la directia clasica. Un blend tip BDX, din Merlot si Cabernet Sauvignon, in care ai si fructe rosii, si fructe negre, si usoare note vegetale, si cafea si ceva condiment. Ce mai, un vin corect, destul de puternic, cu care nu dai gres. Sigur, mai apar, de la an la an, mici diferente, ca mai exista si recolte dificile. Asa si in cazul de fata, in care, in finalul mediu al vinului, trebuie sa te lupti cu ceva taninuri mai verzi, care amplifica senzatia vegetala. Ce-i drept, nici vinul n-a petrecut prea mult in sticla, fiind imbuteliat anul acesta. Asa ca, pentru ca tot vine caldura, il puteti lua acum, dar v-as recomanda sa-l consumati prin octombrie, cand o fi mai racoare si cand nota vegetala din final se va mai estompa.
Vom vorbi azi despre un vin cu o istorie nu foarte lunga, dar care deja a punctat decisiv in preferintele iubitorilor de vin din Romania. Primordial a placut de la inceput, fie ca a fost Chardonnay, fie ca a fost, ca in cazul nostru, Sauvignon Blanc. A placut pentru ca e un vin bun, cu personalitate, cu poveste si cu o semnatura de prestigiu, ce a lui Phillipe Cambie, magicianul de pe Rhone, considerat de Robert Parker, in 2010, cel mai bun enolog al anului. Si inca un amanunt, foarte important...este un vin organic. Vinul nostru este o bucurie. Initial pare timid, etaland fine tuse de citrice, ardei gras si iarba, insa dupa cinci minute explodeaza, oferind cu eleganta buchetele de flori albe si ierburi aromate, cosulete cu pere si caise, borcanele cu miere, ba chiar si o atingere de condiment. Dens, corpolent, cu o nota de onctuozitate, se caracterizeaza printr-un echilibru de invidiat, aciditatea vie fiind tinuta in frau de un extract de vin rosu. Gust elegant, persistent, fara intreruperi, ba chiar cu un crescendo in finalul lung, in care apar intrigante note tonic-picante. Daca i-as reprosa ceva este doar ca a fost aruncat asa tinerel pe piata. Pentru ca, parere personala, il vad mai incantator peste un an.
Cand vezi pe eticheta Barrique Merlot – nici macar Merlot Barrique, in ideea ca Merlotul ar fi, totusi, majoritar – te cam ia cu strangere de inima. Doar ca, in cazul acestui vin, nu e cazul. Cel putin olfactiv, lemnul fin nu vrea deloc sa iasa in fata, ci doar pune umarul – a se citi porul si taninul – la o exprimare mai complexa si mai eleganta, care deschide cu note de visina coapta si cirese amare, printre care pulseaza tonuri de ciocolata, lemn dulce, note vegetale si ceva piper alb. Singurele reprosuri pe care le poti face lemnului este ca, in gust, lasa ceva impresii prafoase si ca n-a performat suficient in lupta cu alcoolul generos (14,9 declarat), care incalzeste finalul lung, dominat de tonuri de visina, cacao si atingeri picante. Altfel, un vin frumos,bogat, cu o surprinzatoare prospetime si o placuta senzatie de suculenta.
Ca frate mai mic si mai zvapaiat al iconicului print cu acelasi nume, Petit Matei isi arata, totusi, obarsia nobiliara, mai ales in prezentarea olfactiva, unde vine cu un amalgam de parfumuri de fructe rosii, dar si negre, cu note de ciocolata, ierburi si condimente, dar si cu atingerea de hidrocarbura – aici in zona fumului si a cauciucului – atat de necesara unui Merlot care vrea sa se respecte. Tineretea, insa, simte nevoie sa se afirme si in gust. Ceea ce nu e cel mai grav lucru cu putinta, mai ales daca apreciati un rosu care sa va clateasca papilele de grasimile ce va vor asalta in perioada Sarbatorilor. Aciditate vie este potentata si de taninurile usor agresive si de o senzatie vegetala care ma face sa cred ca asamblajul contine mai mult Cabernet Sauvignon ca de obicei. Altminteri, nu prea ai ce sa-i reprosezi. Corp are, arome, la fel, balansul e rezonabil. Dar daca va doriti un vin elegant, mai prietenos, pe care sa-l savurati chiar si fara asociere, atunci il cumparati acum si-l beti la anul pe vremea asta.
„Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost / Si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange...”. Va veti intreba, desigur, daca aceasta apropiere de Mircea Dinescu – poetul, nu proprietarul de crama – nu se datoreaza celor 14,5 % vol.alc declarate ale vinului de care eu ar trebui sa povestesc. Nu, dar ce altceva as putea spune despre un vin care are nevoie de cel putin o ora pentru a scapa de tracul pubertatii si pentru a-si dezvalui valentele, care nu sunt putine. Pentru ca, olfactiv, vinul vine cu un cosulet generos de fructe negre si condimente, dar si cu atingeri vegetale si influente de baric nou, usor cam ars dupa gustul meu. Atacul este rotund, placut, finalul, lung, suculent, dulce-picant, cu mult mai putine impresii prafoase decat fratele din 2016. Poate nu atat de extractiv ca editia precedenta, dar, cu siguranta, mult mai elegant.
Enira White este un blend in care regasesti trei dintre soiurile care au scris istoria alba al vinului de Rhone. Majoritar Marsanne, cam 60%, si parti egale de Roussanne si Viognier. Aici, insa, se cam termina asemanarea cu un Cote du Rhone Blanc clasic. Pentru ca bulgarii de la Bessa Valley sigur si-au dorit altceva. Un vin mai proaspat, mai usor de inteles si care sa puna in valoare terroir-ul aproape semidesertic al proprietatii. Cu un plus pe mineralitate. Enira White nu este un vin extractiv. E diafan, cu structura de balerina, sprintara si sigura pe ea. Aduce parfumuri de flori albe, de piersica, de para si de ierburi aromate, iar in gust vine cu caisa alba, citrice dulci si note de mineralitate . Citricele domina si finalul, nu foarte lung, dar destul de echilibrat, in care calcarul subsolului este evidentiat... Acestea fiind spuse, celor care isi doresc Enira White ca substitut al unui Cote du Rhone Blanc le spun de la inceput sa-si ia gandul. Dar le recomand sa incerce vinul, pentru ca merita.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...