Absolvent de matematică şi informatician de profesie, am fost mereu atras de poezia din vin şi am simţit că aceasta nu poate fi cu adevărat înţeleasă decât dialogând şi împărtăşind-o cu alţii. Am început să scriu despre acest subiect la începutul lui 2007, când am demarat proiectul care astăzi se numeşte Punctul pe Vin şi care avea să fie la acea vreme primul blog românesc independent pe această temă. Fan declarat a diversităţii din vin, atac în scrierile mele subiecte şi vinuri de lume nouă sau veche, într-un limbaj nepretenţios şi accesibil împătimiţilor, dar şi novicilor, pe care încerc să îi conving că “viaţa e prea scurtă ca să bei vin prost”.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Astazi destupam o adevarata comoara la casa omului, care poate sta linistit la racoare in casa si hop se trezeste cu musafirul la usa si se vede nevoit sa faca din cina ceva special. Acum, lasand gluma la o parte, Tresor Gran Reserva 2018 este o Cava de toata isprava: vioaie, energica si eleganta. Are parfum de drojdii si izuri de floare de salcam, perlatie perfect calibrata, constanta si profunzime aromatica de sub care rasar note citrice, paine prajita si putin ananas pentru a acoperi parca si registrii ceva mai exotici. O Cava bine facuta si o bucurie de vin.
Poate e o paralelă puţin exagerată, dar adevărul e că Prince Matei a fost o bună perioadă de vreme un “nasty” al vinurilor româneşti, stabilind an de an ştacheta de preţ şi calitate premium, la care alte etichete încercau mai apoi să se alinieze. De atunci multe s-au schimbat, Prince Matei din eticheta de vin a devenit o cramă de sine stătătoare, proprietarii s-au schimbat şi ei şi pornind de la clasicul Merlot avem acum o paletă variată de vinuri pe care le putem încerca sub această denumire. Cea mai nouă apariţie din această categorie este probabil colecţia Nasty, ce se bucură de suportul de imagine al marelui tenismen Ilie Năstase şi din care noi încercăm astăzi varianta albă. Este un vin proaspăt, colorat în tonuri auriu-verzui, dotat cu parfumuri ce amintesc de măr şi fân proaspăt. Are arome energice şi un echilibru corect. Una peste alta, este un vin bun de la care n-am întrezărit vreo latură obraznică, dar pe care l-aş reîncerca în acest sezon cald.
Vinul despre care va vorbesc acum reprezinta pentru mine deja un reper cand vine vorba despre soiul Primitivo. Este un vin serios, inzestrat cu volum bun, ce lanseaza arome cu start lent, care se dezvolta insa elegante si generose, cat ai clipi. Nunantele sale aromatice, se prezinta ca un amestec reusit de fructe negre mature, cacao si condiment și se aseaza, cu buna stiinta, intr-o catifea pe care taninurile o creează cu pasii lor mici.
Malbec, Mendoza, Zapata - trei denumiri care combinate dau foarte rar rezultate care sa nu incante. Avem astazi asadar, optiunea sa ne rasfatam papilele cu un Malbec colorat in rubiniu aprins, care desi vine din Lumea Noua are o eleganta ce il impinge mai degraba spre clasic decat spre modern. Parfumul sau aminteste de violeta si visine bine coapte. Gustul este dens, dar deloc greoi si ascunde in el fructe rosii zemoase, ceva ierburi aromate si note sangvinice ce se completeaza reciproc foarte bine. Are un echilibru bun si un final lung, placut.
Vinurile de tipul celui de astazi nu sunt foarte comune, motiv pentru care, e dificil sa iti setezi in minte niste asteptari foarte precise. Pe mine unul, intalinirile cu vinuri Orange, ma lasa mai mereu ganditor si imi ramane mereu in gand intrebarea ce iti place mai mult la un astfel de vin (sau iti place cu adevarat?) si cum sa il caracterizezi cand (si aici Navicella puncteaza foarte bine) el e un vin care nu te poate lasa indiferent si in plus, are putine lucruri pe care sa i le poti reprosa tocmai pentru ca e facut parca sa fie altfel. Pare scolit dupa alte tipare decat cele cu care suntem noi obisnuiti, este usor rebel, usor salbatic si iti impartaseste o poveste întortocheata care epuizeaza dar si incanta dupa istorisirea ei atat pe povestitor cat si pe ascultator. Este povestasul din romanul lui Varga Llosa sau Leun din Manuscrisul fanariot al Doinei Rusti. Este un vin din a carui lista de secrete nu va voi dezvalui decat unul: degustati-l acum, dar mai lasati un pahar si pentru a doua zi si veti vedea cat de surprinzător se transforma.
Gasesc interesante vinurile acestui producator obtinute din Negru de Dragasani. Mi se pare ca reusesc sa puna acest soi in valoare imbracandu-l pe de-o parte frumos, dar lasandu-l sa se poarte tocmai cum ii place lui, temperamental, vorbind parca cu voce tare, poate chiar usor cam salbatic. Vinul de astazi miroase a agude negre si a carne cruda. Aromele vegetale sunt invelite intr-o catifea subtire de sub care se simt ici colo coatele date de taninuri. Totul vine natural si asta ne place.
Ne inmuiem astazi penita intr-o calimara colorata intens si dezmierdata de soarele intend din Italia sudica. Direct din Puglia, degustam astazi un Primitivo prietenos si direct, inzestrat cu mult fruct, dar si cu discrete izuri sarat-minerale si paranteze vegetale, ce puse laolaltă, se incapataneaza sa formeze o fresca coerenta si animata. Redescoperim practic, un Primitivo ce stie sa astepte, dar si sa se joace, chiar daca glumele sale par cunoscute, au insa mereu haz.
Cu bucurie, deschidem sirul fetestilor bune din acest an cu un exemplar ce poarta eticheta Cantus Primus. Vine echipat cu o mantie rubine si parfumuri fine de piele si merisor. In gura, se simte suculent si catifelat si asterne uniform stropi de visina supracoapta pe o catifea moale, discret rumenita de atingeri de scortisoara. Finalul mediu schiteaza un gest floral ce aminteste de violeta si se stinge vag mentolat.
Azi nu e loc de surprize, caci Smerenie de la Crama Oprisor a intrat de ani buni in compendiul iubitorilor de vin romanesc. Este asa cum il stiti - sobru, subtil, seducator. Colorat rubiniu aprins, probabil mai degraba datorita Shirazului si Dornfelderului (soi cu apariții inca timide la noi) si mai putin datorita Pinot Noirului, iti invaluie simturile cu parfumuri ce amintesc de cirese amare si cimbrisor. Echilibrat in exprimare, picura stropi cernelosi pe care ii uneste cu linii fine, agatate de taninuri slefuite si arome de fructe supracoapte, magiun si piper negru. Este decis in gesturi, dar inca prea tanar pentru a fi pe deplin judecat sau inteles. Desi ne-am obisnuit ca, din mana Veronicai Gheorghiu si a lui Liviu Grigorica sa iasa an de an un vin de calitate, dupa gustul meu, gasesc varianta de fata ca avand un plus evident fata de cea anterioara si de aceea, as fi curios sa o reincerc cu o ocazie viitoare.
Astăzi vorbim franceza. Şi nu aşa, oricum, ci trăgând pe nări puţin aer provensal, căci de unde altundeva credeați voi că vine acest roze colorat impecabil? Dă din gene subtil, emanând parfumuri discret florale şi lasă aciditatea și alcoolul libere să dicteze punctul de echilibru la care aromatica proaspătă converge subit. Este un vin proaspăt şi contaminează cu prospețimea lui orice conversaţie ce se învârte în jurul paharelor pe care, ar fi bine, ca vinul să le aburească măcar preţ de o secundă-două.
Am incercat in ultima perioada mai multe vinuri ale producatorului Domeniile Fraco Romane si dintre toate exemplarele degustate, Merlotul mi s-a parut cel mai cuminte si mai previzibil. Are culoare visinie si emana parfumuri discrete de visine zemoase si curge nestingherit de apasarea taninurilor, din directia fructata spre inchiderea vegetala. Aromele sunt domoale ca intensitate si merg in linie cu caracteristicile generale ale vinului, discret si fara pasi imprudenti.
Daca nu ar fi fost prezent valul abundent si uniform de bule, am fi spus depre acest vin obtinut din struguri Glera ca este unul delicat, caci aromele se alinta moale in vartejuri mici, din care ies la iveala nuante de flori albe si lamaie. Dupa startul rapid, efervescenta se mai aseaza, dar nu ne lasa niciun moment sa intram in monoton sau sa uitam de ce acest exemplar NU este un vin linistit. Alcoolul se lasa dus de valul aromelor suave, parca neglijent, parca visator.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...