Nu mai ştiu exact cum m-am îndrăgostit de vin. Probabil că s-a întâmplat pe o terasă deasupra unui bulevard, observând uimit cum se oglindesc energia şi tumultul oamenilor de dedesubt într-un simplu pahar de Riesling. Mă gândesc deci că a bea un pahar de vin nu e doar o plăcere, ci şi un mijloc de a cunoaşte lumea. Şi nu unul pentru cei leneşi, pentru că vinul bun trezeşte curiozitatea, te face să iubeşti diversitatea, te îndeamnă să călătoreşti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am încercat multe vinuri, le-am privit cu atenţie şi curiozitate şi m-am simţit uneori suficient de curajos încât să scriu despre ele. Mi se pare că cel mai bun lucru pe care-l poţi face când scrii despre vinuri este să le recomanzi pe acelea care te-au transportat, într-un fel sau altul, din locul în care te aflai. Da, cred că mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Să scăpăm întâi de elefantul din încăpere: acesta este, fără putință de tăgadă, un vin demisec, cel puțin conform legislației românești (dar da, sigur, nu e un vin românesc). În rest e bine echilibrat, intens, persistent, cu taninuri catifelate, aciditate plăcută, și o senzație generală de fruct supracopt, dulceag, nu tocmai străină de vinurile mai sudice ale Italiei, dar în mod cert cu mai multă prospețime: și aromatică, și gustativă. Deci, pe scurt, un foarte bine făcut exemplar din genul "crowd-pleaser".
Ei, dragii mosului, știți voi de ce-i spune soiului Pinot Grigio? Nici eu, fiindcă are pielița roz-violacee atunci când e copt (ce-i drept, bate spre gri când nu e perfect copt, iar strugurii în trecut erau greu de copt perfect). "Ramato", apropo, înseamnă "arămiu", culoarea cuprului. În fine, să nu ne pierdem în etimologie, mai ales că avem în față un vin proaspăt, foarte ușor de băut, cu doar 13% alcool (ceea ce a ajuns să fie puțin pentru un roze, mai ales unul care nu-i chiar pal). Aromele prind mai multe laturi ale spectrului, de la citric la fructat și vegetal - lucru de altfel foarte interesant, iar gustul are ceva onctuozitate, rotunjime sau cum vreți să-i spuneți, dar și o aciditate proaspătă, care-l face să curgă fără probleme. Si chiar dacă-i zglobiu și simpatic, are și un aer serios, fără exagerările de zahăr sau aromele de bomboane ale altor roze-uri. Ce să vă mai zic, l-am băut cu sete și cu mare plăcere, ceea ce vă urez și vouă; doar aveți grijă să nu vă așteptați la un roze de tip "bombonică".
Un Sauvignon Blanc bine echilibrat din Venezia Giulia, cu arome nu foarte intense de ardei gras și ierburi aromatice pe de o parte, pere și pepene galben pe de alta, fără ca vreuna să se impună. Gustativ are o textură plăcută, aciditate bună, mijloc frumos definit, și probabil un dram în plus de dulceață (că o fi zahăr rezidual, că or fi aromele de fruct) fată de ce v-ați aștepta. Dar rămâne armonios și pur și simplu gustos, chiar și atunci când se-ncălzește.
Iata un vin romanesc alb serios, cu potential de evolutie. E foarte placut de baut fara cine stie ce pregatiri prealabile; totusi un pic de aer ii scoate chiar mai multa complexitate la iveala. Combina arome de fructe exotice (limeta bine coapta, mango) cu lucruri mai neaose (piersici suculente) si note mineral-vegetale intense, dar fara exagerari. Gustul are consistenta si ceva onctuozitate, cu un mijloc foarte placut, cu dulceata evidenta, urmat de o aciditate taioasa, bine potrivita in context. Totul urmat de un final lung, tonic, usor migdalat-amarui, foarte proaspat. Un vin delicios, care livreaza placere imediata, dar din care merita sa pastrati cateva sticle.
Un Pecorino din Marche, axat mai degrabă pe prospețime și aciditate, cu arome plăcute si intense de citrice, piersici și niște discrete note exotice și de autoliză. Gustativ e mai degrabă tăios, cu intensitate și persistență de nivel mediu. Textural are un pic de onctuozitate, deci l-aș vedea foarte potrivit pe lângă salate, creaturi marine și alte mâncăruri ușoare.
Deși e intrat într-al cincilea an de viață, acest veronez realizat din Corvina încă se află sub dominația aromatică a lemnului de stejar - cu note de vanilie și ciocolată care sar din pahar. Totuși, în spatele acestora se ascunde destul de multă adâncime, în special gustativ, cu senzații "crowd pleaser" de fruct supracopt sau stafidit bine echilibrate de lucruri condimentate (dafin, salvie) și de note saline intense, care-l fac interesant. Lucru la care contribuie și mijlocul suplu și bine definit, aciditatea proaspătă care echilibrează tot ansamblul, plus structura tanică vie și moderată. Recomand doar o aerare mai lungă pentru a scoate fructul mai la suprafață.
Ei, sigur nu aveți ocazia să încercați în fiecare zi un spumant din Marche, ba chiar unul reușit. Este făcut într-un stil ușor de înțeles, care m-a dus întâi cu gandul la un Prosecco mai sobru (l-am încercat fără sa știu ce e), cu arome de mere ionatane și pere, un pic de miez de pâine proaspătă, bule persistente de intensitate medie, aciditate medie și ea (chiar nu e tăios, dar nici plat) și un strop de zahăr care-l menține (fără griji) în limitele Brut-ului, dar îl face ușor de înțeles și plăcut. Are și ceva onctuozitate și, chiar dacă nu exprimă cine știe ce complexități, e genul care se înțelege bine cu toata lumea.
Dacă Merlot-ul Prince Mircea avea nevoie de mult timp pentru a ajunge la potențial maxim, Negrul de Drăgășani din aceeași gamă e un vin roșu tânăr, căruia îi prinde bine un pic de aer, chiar dacă se descurcă binișor și fără. Pare genul care oferă de toate pentru toți, cu un pic de taninuri, un pic de suculență, arome de fructe negre bine coapte, ușoare note de pielărie și dafin. Pe scurt, un vin echilibrat, simpatic, pe care nu e cazul să-l puneți la păstrare, ci să-l beți acum.
Dac-ar fi să-mi imaginez că sunt comentatorul unei imaginare confruntări vini-viticole între două țări cu tradiție, as spune că acesta e contraatacul nimicitor al Spaniei venit după atacul vinurilor italiene din Puglia. E tot un vin solar, venit evident dintr-un loc cald și secetos, cu arome dulcege și textura voluptoasă. Dar aromatica spaniolului e mai serioasă, cu nuanțe pământoase și de pielărie; corpul e mai taninos și dens, chiar dacă foarte fin, iar aromele date de maturarea în lemn fac un lung pas înapoi a doua zi. Mai trebuie neapărat menționată aciditatea: vinul are prea multe taninuri pentru a fi numit suculent, însă curge cu o ușurință remarcabilă - în special a doua zi.
Deși nu-mi place sa contrazic *acel* site popular de recenzii populare (repetiția e intenționată), acesta e un Valpolicella Classico Superiore foarte lejer, cel puțin în acest stadiu al existenței sale. Aromele amintesc de gem de căpșune, dulceață de cireșe amare, un pic de "crème de cassis", un pic de frunze de dafin și ceva nuanțe autumnale, de covor de frunze uscate într-o pădure de foioase (iertați-mă, vă rog). Mi-a plăcut textura onctuoasă, cu taninuri extrem de bine integrate (și nu tocmai abundente); nu m-a impresionat așa mult aciditatea ușor sub medie (dar asta e și o chestiune de gust personal, mai ales că vinul e echilibrat). Un vin plăcut, de intensitate și persistență medii, care nu cere prea multă atenție din partea degustătorului - doar ați face bine să-l răciți un pic mai mult decât se obișnuiește la vinuri roșii.
Un vin aflat încă în adolescență, dar deja gata de băut, cu arome care amintesc poate de fructele stafidite ale lucrurilor mai sudice, dar în același timp cu un pic mai multă fermitate și structura. Foarte suculent, cu dulceața fructului (plus ceva zahăr rezidual) bine echilibrate de aciditatea "mouth-watering" și de taninurile destul de dense, dar foarte fin șlefuite. Simplu, suculent și gustos; mai bun a doua zi, dar sigur plăcut și imediat după ce-ați scos dopul.
Au trecut și sărbătorile astea și - dacă sunteți și voi la fel ca mine - aveți acum nevoie de lucruri un pic mai ușoare, fie că e vorba de vin, de mâncare sau de cultură. Din păcate vă pot ajuta doar la capitolul vin; din fericire am o recomandare cât se poate de simpatică (atât timp cat nu încercați ciudata modă a "dry january"; haideți mai bine să fim cumpătați în general, nu doar într-o anumită lună). Sauvignon-ul Blanc de la Villa Vinea nu excelează prin precizie aromatică sau complexitate; oferă în schimb echilibru și plăcerea simplă de a vă bucura de un vin savuros, cu arome directe, aciditate bună, un pic de corpolență și de zahăr rezidual. Atenție doar să nu terminați prea repede sticla, e totuși ianuarie.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...