Radu Rizea
Pasionat de vinuri
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
M-am intalnit cu vinul la inceputul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, sa primesti vin gratis intr-o carciuma tinea mai degraba de SF decat de vreo actiune de promovare de zi cu zi, a oricarui producator cu capul pe umeri, din ziua de azi. Stiu ca am ramas cu gura cascata pe tot parcursul degustarii, coplesit de revelarea (revelatia) unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zarisem nici macar din greseala (vazusem cateva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atat). Ca si cum ai intra in dulapul bunicii si te-ai trezi intr-o Narnia plina de butoaie si podgorii. La sfarsitul degustarii eram mai mult nervos decat entuziasmat, si asta pentru ca nu intelegeam cum poate exista o lume atat de mare, de complexa si de la indemana, pe care sa fi ignorat-o atata vreme. Iar cand am inteles ca nasul ma va sprijini in acest demers si, mai tarziu, cand am descoperit munca si dragostea din spatele fiecarei sticle (stiu, suna a cliseu, dar nu e!), am stiut ca drumul meu nu se mai poate desparti de drumul vinului vreodata.
Daca alegi sa urmaresti recomandarile lui va fi adaugat listei tale de preferinte, urmand sa primesti alerte atunci cand acesta le recomanda.
Un asamblaj rar, de Feteasca neagra si Pinot noir, reteta incercata, pare-mi-se, o singura data pana acum, cat o fi Dealu Mare de lung. Si este o reteta spectaculoasa – in loc sa fie imbarbatata si imbatosata subtirateca Feteasca neagra cu vreun Merlot sau Cabernet mai vartos, s-a purces la exploatarea aromelor in stil clasic de Bourgogne. A rezultat un vin care nu impresioneaza prin densitate, dar in care se joaca nuante nemasurate de lemn, fructe rosii, ceva note pamantoase si multe, multe condimente. Finalul lung si picant se face mai bine simtit daca aerisiti vinul macar o ora si daca il gustati pe la 12-13 grade Celsius. Frumos, intens, dar echilibrat, cu un discurs elegant.
Un cupaj de Pinot Noir, Chardonnay si Chenin mai dificil de localizat decat te-ai astepta de la un spumant de tip Charmat. In primul rand aromele sunt departe de cele ale unui extrabrut obisnuit, tinzand mai degraba catre fructe rosii decat spre drojdii (aici greu de depistat) sau produse de panificatie (deloc), cum te-ai astepta. Nici culoarea nu face parte din spectrul obisnuit, micile inflexiuni rozalii fiind departe de rozul somon despre care vorbeste site-ul producatorului. In schimb, alcoolul prietenos (12%), impreuna cu senzatia amicala a fructelor din gust si postgustul curat si proaspat fac din acest spumant bautura perfecta de intampinat caldura de la pranz sau, cum se poarta in randul celor fara carnet de conducere – pentru inceput cu dreptul o zi lenesa...
Inca de la prima sa aparitie, Millenium rosu de la SERVE si-a gasit un loc in randul vinurilor „pentru orice ocazie”. Complex, dar fara sa fie obositor, prietenos, dar nu banal – genul de vin care poate fi insotitorul conversatiei, dar si subiectul acesteia. Flexibil, cum s-ar spune. Este un vin care se joaca – notele aromatice mai inalte (fructe supracoapte) sunt compensate pe loc de structura mai solida decat lasa sa para prim inghititura, notele mai grave (lemn, cacao) sunt cumintite de o senzatie matasoasa, taninurile sunt perfect integrate, iar postgustul lung, cu un plus de caldura, este impartit echilibrat intre fructe si condimente. Un vin frumos, la fel de reusit ca celelalte editii, bun de deschis, continuat si incheiat o masa sau o seara lunga cu prietenii.
Undeva, dincolo de rigorile lumii noi - arome intense si nivel ridicat de alcool (14,5%, dar nu se simte, nu va faceti griji) -, acest Cabernet parea sa ascunda si alta poveste. Dupa una-doua inghitituri era clar ca nu este un vin „facut ca sa placa”, cel putin nu tuturor. Site-ul producatorului arunca un pic de lumina: viile de pe care s-au cules strugurii au 80 de ani, se afla la peste 1000 de metri altitudine si sunt foarte aproape de raul Mendoza, ceea ce asigura un strat aluvionar (20% argila) de jumatate de metru deasupra bolovanisului. O explicatie plauzibila pentru taninurile rotunjite, dar foarte ferme, pentru intensitatea si varietatea de nuante de fructe (rosii si negre), dar mai ales pentru postgustul lung, intens si, la drept vorbind, barbatesc – asa cum ii sade bine Cabernetului. Nuantele picante, vanilia uscata, stropul de fum si senzatia generala de vin plin, bogat, se adauga acestora pentru o surpriza deplina, bine asezata pe papile, pe cerul gurii si pana spre amigdale. Bine jucat, Argentina!
Un Sauvignon blanc atipic, ca toate vinurile acesui producator, unde se pare ca tema dominanta este joaca de-a intensitatile variabile intre notele principale si cele secundare. Debutul olfactiv este covarsit de citrice (limeta, lamaie), pentru a evolua mai apoi spre fructe albe si nuante ierboase – o evolutie destul de complexa pentru un vin atat de tanar. Gustul este dominat de fructe albe (mar, piersica), insa jucat intre toate nuantele resimtite si olfactiv, iar corpul destul de dens spune clar ca nu avem de-a face cu un Sauvignon Blanc clasic. Cu o urma de mineralitate si o aciditate sprintena, este un vin de urmarit pentru inca vreo doi-trei ani, cel putin!
Greu de povestit un vin vazut de la nastere si pana la cea mai proaspata editie a sa. De parca ai vedea copilul unui prieten vechi (si pe care, vechi fiind, iti permiti sa-l vezi rar) avand aceeasi varsta de fiecare data, in timp ce lumea din jurul sau imbatraneste. N-am avut niciodata rabdarea sa tin o sticla de Smerenie atatia ani cati ar fi meritat. Iar vinul de astazi este, din nou, tanar si cu urme de adolescent turbulent, inca plin de arome si gusturi tinere, care promit ani buni de invechire in linistea beciurilor. Daca intentia similara a fost aceea de a recrea aerul unui chilii de maicuta, anii trecuti au mutat aroma catre zvacul unui proaspat student la teologie, improbabil sa fie vreodata caterisit. Dar Smerenia vinului ramane acolo, in mana oenologilor care au adus condimentele Syrah-ului si puterea tinctoriala a Dornfelder-ului si le-au asezat imprejurul Pinot noir-ului fara sa-i tulbure celui din urma (prea tare) delicatetea. Nas de tanar intelectual, echilibrat intre aromele soiurilor si cele extrase din lemn, gust plin, cu o oarece lejeritate nesteptat de prietenoasa, dar cu final picant, fructat si destul de lung. Indepartat de ideea initiala, cu minerale si gutui dar, pe de alta parte, fiecare an este ceea ce este, iar smerenia podgoreanului il obliga sa faca tot ce poate mai bun din rodul acelui an...