M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Spune Valeriu Stoica despre acest vin ca ar avea gustul apusului la Vila Dobrusa. Eu n-am prins multe apusuri acolo, dar am recunoscut acelasi soi cald si prietenos, un strop rusric, dar bine crescut, care m-a facut sa-l iubesc de la prima editie. Ceva fructe negre (mure, dude, prune), visine, capsuni supramaturate, cirese negre, cu un strat picant si un postgust mediu spre lung. Inca in plina dezvoltare, cu aciditate vie, de revazut in 2-3 ani.
Vineri și sâmbătă, pe semi-caniculă, nu am reușit să găsesc o oră să mă bucur de vinul acesta. În schimb duminică, fix când se lăsase răcoare, am reușit să ajung la sticla pusă la rece încă de la începutul săptămânii. Și, cum mă așteptăm, mi-a părut rău că nu am prins-o într-una dintre serile fierbinți. E o cava ca la carte, plină de viață, de arome și la un preț care se bate de la egal la egal cu cele mai bune oferte de prosecco, deși este un spumant de tip champagne, cu a doua fermentare în sticlă și măturare pe drojdii timp de 12 luni. Note de patiserie fină, fructe de livadă (mere verzi, pere dulci) și accente mineral-pamantoase care îi dau un deliciu aparte. Personal, mai pun deoparte câteva sticle pentru zilele calde care mai urmează.
Dealul Dorului a inceput sa lucreze de ceva vreme, dar abia de curand au inceput sa se vada si rezultatele. Dupa un Burgund mare care face cinste soiului sau, au tot inceput sa apara vinuri inspirate, iar Maestoso este usor de incadrat in aceasta categorie. Cuvantul de ordine este “echilibru”, fie intre corp si aciditate, fie intre notele florale si cele de fruct, totul este bine pus la locul sau. Nu stim insa cat va dura (desi e clar ca vor veni productii viitoare la fel de reusite), asa ca recomandarea pentru acest vin, ca sa va bucurati de el, este sa-l gustati mai devreme de vara viitoare. Este posibil sa traiasca mult mai mult, insa potentialul cramei nu este inca dezvaluit pe deplin.
Cand te gandesti la Lumea Noua a vinului, de gandesti, de obicei, la inox, temperatura de fermentare controlata, drojdii selectionate etc. - nici una dintre acestea neexistand pe vremea cand aparea crama San Pedro, in urma cu aproape 170 de ani. Da, pe vremea cand Romania nu avea inca nici un brand de vin... Am divagat pentru ca, desi e un vin modern, Sideral are ceva din supletea si complexitatea unui vin clasic. Dominat de fructe rosii, cu note puternice, dar nu covarsitoare, de lemn bine uscat, piper si nuante afumate si minerale, este mai degraba un vin suculent, plin de viata, vesel si un bun companion pentru carnuri picante.
Deşi m-am ferit o vreme de ideea de prosecco rose, aparent nu aveam de ce să mă tem. Până la urmă, şi ce dacă nu e făcut din struguri Glera? Au oamenii de acolo suficientă experienţă cu spumantele cât să nu o dea în bară, nu? Corect – nu e cazul să aveţi vreo ezitare la spumantul de faţă, este la fel de răcoritor şi de bună dispoziţie ca orice echivalent din struguri albi. Bine, aromele bat mai mult spre cireşe, cireşe albe, un pic de piper şi ceva alcalin (în lipsă de alt descriptor), cu nuanţe pământoase, ceea ce mă face să suspectez un pic de Pinot Noir în ansamblu. Per total, nu departe de un Prosecco clasic, doar ceva mai fructat, mai rotund şi mai... roz, nah. Vesel, oricum, şi bun toată ziua, mai ales în vacanţe.
Inainte sa vad din ce strugure se revendica vinul de fata, ma entuziasmasem la gandul unor “soot spirits” din Spirited Away al lui Miyazaki, eticheta fiind o trimitere (sper eu) destul de directa la ghemotoacele de funingine ale filmului. Un minut mai tarziu, cand am vazut soiul de pe eticheta, oarecum oficial catalogat ca fiind cel mai vechi soi pastrat neschimbat al lumii, m-am entuziasmat inca odata. Apoi am citit contraeticheta, unde se povesteste despre motivele cupajarii cu Chardonnay, si m-am dezumflat. Si de aceea, prieteni, nu se judeca nici o carte dupa coperta. Daca va plac vinurile aromate (tamaioase, muscaturi etc), fractia de Chardonnay de aici este pusa doar cat sa nu devina vinul exagerat de aromat. Florile de camp, salcamul si socul sunt la locul lor, aromatic, mai apoi, in gust mai rasar si fructe de livada bine coapte – mere verzi, pere, gutui -, iar finalul este lung, citric, proaspat si ireprosabil pentru acest stil de vin. Inca odata, daca va plac vinurile aromate, acesta este perfect pentru un final vesel de vara.
Personal, cred ca Tresor este inca o dovada a zicalei „cava este un spumant ca in Champagne, la bani de Prosecco”. Nascut in 2018 din consacrata treime Xarel-lo, Macabeo si Parellada, maturat pe drojdii minim 3 ani si ajuns in pahar, cumva miraculos, inca extrem de proaspat. Note dominante de citrice (pomelo, coaja de lamaie), mere verzi dulci si nelipsitele accente de patiserie. Gust proaspat, plin de viata si de pofta de viata – e bun si de savurat linistit, eventual la o salata de fructe de mare, dar e si mai bun de impartit, cu muzica data tare, in pasi de dans.
Le Reve este un obiectiv ambitios (sau un proiect, target, promisiune, cum vreti sa-i spuneti). Dar, cumva, si-a atins scopul. Poate nu e un vin la care sa visezi noapte de noapte, ca dupa vreun Zburator, dar este un vin care sa te indemne la visat peste zi. Motiv pentru care indraznesc (pentru prima oara) o asociere audio: Daydreaming, Radiohead. Se cam intalnesc undeva in efort si intr-un amestec de emotie viscerala si claritate cerebrala. Vinul este, destul de evident, o incercare de a transforma un soi relativ rustic si plin de viata intr-un vin intelectual si, posibil, nemuritor. Nu stiu cati iubitori de vin sunt pregatiti pentru o asemenea versiune dar, daca va plac (super)toscanele, s-ar putea sa aveti afinitati si cu acest vin. Pe scurt: etajat, initial intunecat, cu fructe negre, note pamantoase, piperuri, cacao si cafea, urme vegetale de frunze aproape uscate si tabac. Pentru pasionati de gusturi noi si vanatori carr isi gatesc singuri vanatul.
Un vin pentru iubitorii de vin, as spune. Sau pentru aceia care stiu sa isi puna departe cateva minute pentru propria placere, pe care, eventual, sa nu o imparta cu nimeni. Nu este chiar un vin “de meditatie”, dar este unul cald si imbietor, rotund, complex, expresiv. Imbraca elegant papilele, are note bine structurate de fructe rosii, fructe negre, condimente, cacao, lemn etc., dar, mai mult de atat, are fluenta, coerenta si echilibru. De studiat si evolutia din anii urmatori!
Unele lucruri sunt nascute sa bucure si atat. Exista acea fractiune de secunda in care interactioneaza cu "receptorul", dupa care dispar, lasand in urma doar o o dara de inexplicabila placere. Vinul de astazi este, in ciuda prospetimii, un asemenea exemplar - izbucneste in arome de fructe negre de padure (coacaze, mure), trece la note mai serioase, de smochine uscate, mieji de sambure de caisa, ceva gemuri si dulceturi, pentru a se odihni in final intr-o zona de spuma de cafea. Suculent, integrat atat ca taninuri, cat si ca aciditate, rod al unei experiente vechi de un veac, care se face bine simtita. Bun acum si de (re)descoperit peste un an - doi.
Am fost atat de incantat de toate versiunile de pana acum de Negru de Dragasani ale acestui producator, incat mi-e greu sa spun daca acesta e la fel de bun sau nu cu cele de dinainte. Nu mai sunt atat de surprins, deoarece asocierea dintre soi si crama deja imi inspira calitate. Cert este ca vinul confirma ceea ce stiam – e bun, foarte bun. Rosu-violaceu, cu note de cirese amare, mure, afine si visine de compot, punctate de urme de piper, cacao si influente destul de discrete ale lemnului. Gustul este intens si dezvaluie nuante suplimentare, de fructe deshidratate, ciocolata cu lapte si cirese dulci. Taninuri fine, inca sesizabile, aciditate excelent echilibrata si integrata, final mediu-lung, plin de fruct si nuantat de condimente.
Un vin curat, de zi cu zi zi, destul de direct, cu un prim plan de fructe rosii bine coapte / supramaturate (visine, capsuni, zmeura), insotite si de cateva note de vanilie, ciocolata cu lapte si piper, toate regasite si in gust. Mai degraba tanar si suplu, cu taninuri inca sesizabile, dar nu agresive – cat sa ceara cateva feliute de charcuterie -, aciditate vivace si final de lungime medie.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...