Radu Rizea
Pasionat de vinuri
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
M-am intalnit cu vinul la inceputul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, sa primesti vin gratis intr-o carciuma tinea mai degraba de SF decat de vreo actiune de promovare de zi cu zi, a oricarui producator cu capul pe umeri, din ziua de azi. Stiu ca am ramas cu gura cascata pe tot parcursul degustarii, coplesit de revelarea (revelatia) unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zarisem nici macar din greseala (vazusem cateva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atat). Ca si cum ai intra in dulapul bunicii si te-ai trezi intr-o Narnia plina de butoaie si podgorii. La sfarsitul degustarii eram mai mult nervos decat entuziasmat, si asta pentru ca nu intelegeam cum poate exista o lume atat de mare, de complexa si de la indemana, pe care sa fi ignorat-o atata vreme. Iar cand am inteles ca nasul ma va sprijini in acest demers si, mai tarziu, cand am descoperit munca si dragostea din spatele fiecarei sticle (stiu, suna a cliseu, dar nu e!), am stiut ca drumul meu nu se mai poate desparti de drumul vinului vreodata.
Daca alegi sa urmaresti recomandarile lui va fi adaugat listei tale de preferinte, urmand sa primesti alerte atunci cand acesta le recomanda.
Nu o fi Negrul de Dragasani vreun "portdrapel" al soiurilor romanesti dar, sincer vorbind, tare mi se pare ca uneori are de spus mai mult despre Romania si despre romani decat Feteasca neagra. Asa, un pic (mai mult, chiar) rustic, dar slefuit si coerent, un taran curat si ager, pe cale sa termine facultatea de filosofie... Iar cel de la Via Marchizului, de cativa ani incoace, este tot mai jucaus, mai nuantat si mai convingator. Cand crezi ca ai dat de o banala duda supracoapta, cazuta din copac, aromele te muta catre mure proaspete. Cand crezi ca ai dat de lemn uscat, e de fapt o nuanta de ciocolata care il acopera, unde ai impresia ca e ceva, o nota de fiert, de ars - gasesti de fapt ceva smochine, curmale sau alte uscaciuni. Frumos si de perspectiva, chiar daca acum inca se zbate in chinul adolescentin de a nu putea formula exact tot ce-i trece prin gand.
Cupajul de tip Bordeaux al Romaniei - Feteasca negra, Merlot si Cabernet Sauvignon - desi culoarea spune ca avem de-a face cu mai multa Feteasca neagra. Tinerel si tineresc - aceasta este impresia initiala. O joaca aromatica intre fructe rosii si condimente, cu ceva sub-tonuri pamantoase. Gustul este dominat de fruct (cirese, ceva capsuna supramaturata, zmeura), condimentele facandu-si prezenta mai spre final, alaturi de ceva note vagi de spuma de espresso si paine prajita. Bun pentru gratare si mancaruri usor picante.
Mai putin cunoscut pe meleagurile noastre, Alain Brumont este unul dintre cei mai respectati producatori de vin din sud-vestul Frantei, unde si-a inceput activitatea in urma cu 30 de ani. Un soi de influencer, daca vreti, insa unul de nisa, cu pofte si expresii pur gascone. Ca o consecinta a gusturilor sale, din cele 430 de hectare pastorite s-au nascut vinuri care au „reperat” onoarea pierduta a Madiran-ului si i-au atras porecla de „Petrus-ul din Sud-Vest”. In stilul mentionat, avem de-a face cu un vin produs din mult Tannat si putin Cabernet, foarte concentrat si intens, intunecat chiar. Nuante de mure si coacaze, absint, carbune, taninuri cat sa sature o saptamana de iarna (frumoase, ce-i drept, dar grele) si o aciditate care ne spune ca vinul este inca la inceput de drum. Asa ca luati si pentru rezervele din pivnita caci, vorba ceea, winter is coming...
Nas verde, cu tente minerale, citrice si note tropicale, suculent, plin de viata, si totusi, in gust, mai degraba domol si lin curgator pe gat... Cele cateva luni diferenta intre sezoanele de vinificare din emisfera sudica si cea nordica isi spun, cu adevarat cuvantul! Tineretea este un pic franata de caldura, aciditatea de corpolenta si, desi urla din rarunchi originea sa din Lumea noua, parca imprumuta ceva din dragostea de mancare si de echilibru a europenilor.
Olfactiv, in culoare si ca reteta (cu exceptia aparitiei en-primeur a 20% struguri din via proprie), este un vin asemanator celui mult-laudat de Gault Millau. In gust, insa, e mai sobru, monahal aproape, fructele rosii tinere se simt mai putin, iar accentul rustic dat de fermentarea cu drojdii salbatice este mai puternic. Nelamuritor este finalul - lung sau scurt, in functie de temperatura, pare sa se termine cam brusc. Dupa mine, asta va functiona in favoarea voastra: cum nu este, evident, un vin de plaja sau de mancaruri cu usturoi, e mai bine sa-l beti mai spre sfarsitul verii, cand se rotunjeste mai bine si se fixeaza mai frumos aromele. Pariul meu este ca va creste, de fapt, macar pana la inceputul verii viitoare. Dar e bine sa-l luati acum, ca nu e mult.
Un vin neasteptat, mai ales daca te lasi pacalit de nume si iti inchipui ca exista vreo legatura intre Garnacha Tintoterra si Grenache, ba mai apoi vezi si Monastrell (Mourvedre) si te gandesti ca o fi vreun GSM fara Syrah... Garnacha Tintoterra este, de fapt, Alicante Bouschet, un soi tinctorial despre care, daca nu ma insala memoria (un pic ciuruita...) era folosit in asamblaje intr-un procent de maxim 10%, avand predominant rolul de a colora. Va veti confrunta cu un vin care, la prima vedere, are o nota puternica de vin de buturuga, de zaibar, de salbaticie, si abia dupa ceva vreme, aerisire si plimbari intrebatoare pe cerul gurii incepe sa-si dezvaluie structura. Și incepem sa bifam. Taninuri? Are. Aciditate? Destula. Complexitate? Hm, initial nu, dar devine rapid, cu ciocolata, spuma de espresso, fructe negre (o tona!), contimente, tabac... Insa ceva imi spune ca este un vin facut cu macerare carbonica, avand si o groaza de tonuri (must, boasca) specifice acestui procedeu. Producatorul nu mentioneaza insa nimic despre asta, asa ca doar presupun. Per total, un SPECTACOL. Recomandat mai ales experimentatilor si celor care vor o versiune intelectuala de „vinu' lu' bunicu'”.