Radu Rizea
Pasionat de vinuri
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
M-am intalnit cu vinul la inceputul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, sa primesti vin gratis intr-o carciuma tinea mai degraba de SF decat de vreo actiune de promovare de zi cu zi, a oricarui producator cu capul pe umeri, din ziua de azi. Stiu ca am ramas cu gura cascata pe tot parcursul degustarii, coplesit de revelarea (revelatia) unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zarisem nici macar din greseala (vazusem cateva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atat). Ca si cum ai intra in dulapul bunicii si te-ai trezi intr-o Narnia plina de butoaie si podgorii. La sfarsitul degustarii eram mai mult nervos decat entuziasmat, si asta pentru ca nu intelegeam cum poate exista o lume atat de mare, de complexa si de la indemana, pe care sa fi ignorat-o atata vreme. Iar cand am inteles ca nasul ma va sprijini in acest demers si, mai tarziu, cand am descoperit munca si dragostea din spatele fiecarei sticle (stiu, suna a cliseu, dar nu e!), am stiut ca drumul meu nu se mai poate desparti de drumul vinului vreodata.
Daca alegi sa urmaresti recomandarile lui va fi adaugat listei tale de preferinte, urmand sa primesti alerte atunci cand acesta le recomanda.
O reteta ceva mai putin obisnuita pentru piata noastra - mai putin de jumatate din vin (40%) este trecut prin butoaie de stejar, dar acelea sunt majoritar noi, iar timpul de maturare este de 14 luni, dupa care se asambleaza cu restul de 60% de vin tinut in vase de inox. Rezultatul este un vin suculent, vesel, accesibil - dar nu simplu. Un strop de fum, multe fructe destul de proaspete - mure, parca si afine si zmeura / capsuni, o urma de vanilie, ceva picanterii si cafea proaspat prajita, dar si tonuri mai inchise, mineral-pamantoase. Foarte placut pe papile, insa, bine integrat, degraba curgator si parca un pic impotriva modei de Caberneturi grele, pe stil nou. Numai bun acum, cand se crapa de primavara!
Anul trecut am facut cunostinta cu prietenosul frate mai mic al vinului de fata, editia (vintage e prea pretios, iar milezim e deplasat!) 2016. Nah, screwcap, Australia, la ce sa te astepti? Nas intens, cu multe fructe - prune uscate, ceva cirese de compot, ceva fructe de padure, note de magiun / marmelada, mai putin din picanteriile tipice soiului (mai degraba cacao decat piper, mai degraba ciocolata cu lapte decat ardei iute), dar destul de plin de viata. Gustativ, mai proaspat decat il anunta nasul - aciditate peste medie, fructe de padure rosii si foarte proaspete, urme de piper. Taninurile integrate si postgustul oarecum taiat brusc anunta totusi acest vin ca fiind spre mijlocul palierului de consum. Daca aveti / faceti rezerve, e de baut in 2-3 ani, iar 3 este inca un pariu putin riscant. Dar e destul timp, nu?
De baut, e o placere, de tinut - e o urma de intelepciune a placerii amanate. Un vin cu un potential monstruos, deja atat de plin si de intens incat e greu de refuzat, dar care, cred eu, mai are multe de dovedit in urmatorii 3-5 ani. Nasul este initial picant, cu boia iute si piperuri urmate de fructe negre intense, magiun si dulceata de cirese amare. Gustul exploziv aduce aminte de aceleasi fructe si picanterii, cu un plus de migdala, cacao, ciocolata si seminte proaspat prajite. Corp rotund, taninuri integrate, in echilibru cu aciditatea inca tanara, alcoolul destul de ridicat nu se simte, dar da senzatii de caldura. Un vin atat de frumos incat devine greu de povestit - se afla, oricum, la granita dintre modernitate si traditiile Rhone-ului, o interpretare mai bataioasa si mai musculoasa a unor soiuri mai degraba intelectuale. Va imaginati un Patapievici de doi metri, iesit de la sala, tinandu-l pe Dragnea in cravasa, in timp ce-i arde castane? Ma rog, nici eu, pana acum...
Denis Durantou este proprietar al Château L’Eglise Clinet, una dintre podgoriile de renume din Saint Emillion, dar si al Les Cruzelles (Lalande-de-Pomerol) si al Montlandrie (in Côtes de Castillon). Discret, fara mare zgomot online sau prin presa de orice fel, isi vede de treaba ca un bizon fara dusmani naturali - molcom, fara nici o apasare, in ritmul pe care si l-a ales si care ii convine. Nu este unul dintre monstrii sacri ai facerii vinului, dar nici nu m-ar mira sa devina unul inainte de trecerea la cele sfinte. Ca imagine, corespunde. Dar atat despre om. Vinul este - hm, - exceptional, pentru cine bea asa ceva. E genul de vin care miroase atat de bine incat toata lumea amuteste de placere. Mure, afine, dude negre, fructe integrate, parca ai jura ca e 2012, nu 2016. In gust, insa, incepe sa semene cu suratele de varsta sa, isi tradeaza putin tineretea - e mult mai intens decat promitea nasul initial, aproape ca arde limba cu picanteriile sale (piper, ardei iute), iar pe final isi tradeaza si alcoolul destul de ridicat (14,5%). Dupa ce trec intensitatile de meteor in flacari, persista subtil si lung ceva nuci, mieji de caisa, oricum de ceva lemnos, dar nu provenit din obisnuitul butoi de vin. E de gustat acum, apoi prin octombrie, si apoi la fiecare sase luni pana cand epuizati stocul. Dupa umila mea parere, 24 de sticle nu ajung ca sa aflati pana unde poate merge. Dar varful de consum va veni, pe de alta parte, mult mai repede - 12-18 luni. Succes!
Un rose relaxat si relaxant, dominat de note florale, dar si cu nuante vagi de fructe albe si rosii - un pic de merisoare, ceva capsune inca nu foarte coapte si o urma de condimente. Gustul nu este nici prea intens, nici prea discret, cam tot ce ai astepta de la un rose de Languedoc, cu un echilibru frumos intre aciditatea de vin tanar si stropul de rotunjime specific noii generatii de vinuri din zona. Alcool prietenos, final lung si placut, dominat de fructe mature, usor dulcege.
Crescut la altitudine (1.350 m), pe un platou aparat de munti, acest Cabernet – frumos de altfel – mi-a starnit cateva nedumeriri. Poate sa fi fost doar sticla mea, pentru ca nu am vazut referiri similare nicaieri dar, daca a fost un accident, ma bucur ca a ajuns la mine. Despre ce e vorba? Despre niste tonuri olfactive secundare de cenusa, de pamant parjolit, regasite apoi in postgustul cu tente mineral-pamantoase, note rare pentru un vin atat de tanar, produs in tancuri de inox (deci nu de la butoaie arse) si care nici macar nu a trecut prin fermentatie malolactica… Ciudat, cum spuneam, dar frumos. In rest, tot ce va assteptati – nas de magiun, dulceata de fructe rosii, condimente, dublat in gust de fructe confiate, fructe de padure un pic deshidratate, piperuri, ba chiar si ceva note florale si tropicale, daca aveti rabdare sa-l aerisiti. Interesant, ca sa nu zic mai mult...