Radu Rizea
Pasionat de vinuri
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
M-am intalnit cu vinul la inceputul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, sa primesti vin gratis intr-o carciuma tinea mai degraba de SF decat de vreo actiune de promovare de zi cu zi, a oricarui producator cu capul pe umeri, din ziua de azi. Stiu ca am ramas cu gura cascata pe tot parcursul degustarii, coplesit de revelarea (revelatia) unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zarisem nici macar din greseala (vazusem cateva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atat). Ca si cum ai intra in dulapul bunicii si te-ai trezi intr-o Narnia plina de butoaie si podgorii. La sfarsitul degustarii eram mai mult nervos decat entuziasmat, si asta pentru ca nu intelegeam cum poate exista o lume atat de mare, de complexa si de la indemana, pe care sa fi ignorat-o atata vreme. Iar cand am inteles ca nasul ma va sprijini in acest demers si, mai tarziu, cand am descoperit munca si dragostea din spatele fiecarei sticle (stiu, suna a cliseu, dar nu e!), am stiut ca drumul meu nu se mai poate desparti de drumul vinului vreodata.
Daca alegi sa urmaresti recomandarile lui va fi adaugat listei tale de preferinte, urmand sa primesti alerte atunci cand acesta le recomanda.
Desi asteptarile pentru un vin alb din 2018 ar fi mai degraba de vin „verde”, de vara, de racorit, am avut o surpriza dubla. Da, are multa prospetime, aciditatea este mai mult decat vie, senzatiile citrice din final accentueaza ideea de vin de vara, insa aromele si gustul... Pur si simplu, din alta poveste. Nasul este pacalit initial de note de fan (si mai uscat, si mai proaspat), doar ca sa elibereze apoi o maree de note minerale, intrepatrunse de pere pietroase, zarzare si ceva limeta. Gustul este fin si destul de serios rotunjit (neasteptat de matasos, vazand urmele de dioxid de carbon asezate pe pahar), plin de fructe albe si mieji din samburi de caisa, transformate in final, cum spuneam, in aciditate sprintena, predominant citrica. „Lapilli” sunt pietricelele de material vulcanic intalnit in podgorie, ceea ce explica accentele minerale, strugurii sunt culesi in octombrie, ceea ce explica rotunjimea vinului, iar Avellino, provincia din Campagna, trebuie ca a devenit capitala pentru Greco di Tufo in anii de cand nu m-am mai jucat cu soiul acesta. Un sincer „uau” de mirare si incantare deopotriva.
Intr-o lume in care moda rose-urilor s-a tradus printr-o avalansa de arome ‘selectionate’, dominate de celebra nuanta sa ‘bombonica’, Caii de la Letea face o remarcabila exceptie. Prospetime, fruct generos, nuante secundate de flori uscate, suculenta si o aciditate potrivita sezonului - per total, o suma de atribute convingatoare pentru un inceput de august, mai ales dace sunteti adeptii unui rose cu personalitate.
Sincer vorbind, raman la parerea ca rose-urile sunt mai mult un potential pierdut al strugurilor care ar fi putut fi mai bine folositi pentru vinuri rosii, fie ele si simple. Realitatea se incapataneaza insa sa-mi dea peste nas, asa ca ma intalnesc tot mai des cu rose-uri cu personalitate, cu ceva complexitate si, in general, la care merita sa revii dupa o vreme. Cel de fata are tot ce-i trebuie unui vin: complex (joaca intre fructe rosii de padure si fructe de livada - mere, pere), aciditate cat sa-i stea bine si sa nu fie plicticos, o lungime a gustului remarcabila si atata eleganta cat sa nu ceara momente speciale, dar sa nu fie nici un simplu vin “de plaja”.
Mno, somonul e somon, lejeritatea e lejeritate (insuportabila usuratate, ar spune unii), iar aromele de fragute, capsune si ceva pepene rosu fac din acest vin un standard de vara din DOC-ul Coteaux d'Aix-en-Provence (Franta, daca mai existau intrebari). Daca e ceva special la acest vin - si am mai vazut doar cateva in acelasi sens - este acel spirit liber pe care il vedem cand mergem noi, romanii, in excursii "afara". Seamana cu oamenii aceia relaxati, care au un calendar bine stabilit, dar stiu sa se bucure de timpul liber. Este un vin caruia ii pasa mai putin de tine si de nefericirile tale, cat ii pasa sa te puna inapoi pe o sina - pe un drum ok. Nu e vesel, te inveseleste. Nu e o poveste, te pune sa scrii o poveste. Sa zic ca e si raport bun calitate / pret, e deja blasfemie... Bucurati-va si atat!
Un soi impartit intre rustic si elegant, despre care am impresia ca ii pune des in dificultate pe producatori, care nu stiu exact ce sa faca cu el. Sincer, cam asa as vrea sa vad si Cramposiile viitoare - un corp ceva mai pronuntat, gust dominat de fructe de livada, cu ceva accente citrice, racoritor si vesel. Un cantc popular cantat de orchestra Radio...
Un nas plin si intens, dominat de drojdii si aluat de paine, dar marcat si de fructe albe (mere verzi dulci, prune necoapte). Perlare cu bule fine si medii. Gust delicat, aproape discret, dominat de fructe, extrem de curat si luminos, curgator ca matasea, lasand in urma o senzatie de curatenie ca in reclamele in care sclipeste totul in jurul unui tip chel, cu tricou alb. Per total, o cava care mi-aduce aminte ca, acum cativa ani, as fi pariat ca acest stil de spumante va castiga oricand in fata Prosecco...