Cosmin Tudoran

Din gama colectiei de rime cu “ar” avem azi clestarul. Interesant nume, mai ales vis-a-vis de cele 2 importante variante de definitie. Daca ar fi sa luam prima varianta, clestele de scos inelul de fier de pe doagele butoiului, am spune ca are sens, trimitandu-ne la faptul ca vinul are 4 luni de fermentare pe drojdii la lemn frantuzit. Ceea ce ii da o alura sobra, arome de vanilii, unt si paine. Daca ne referim la clestarul lui Teodorescu, “mi-oi face pahar /pahar de clestar” as zice ca frumusetea culorii acestiu vin merge doar urmarit intr-o sticla mai acatarii, un cristal, ceva. Caci prea e aurie licoarea aidoma zilei de toamna de afara. Fruct copt alb, para, exotism frivol, aciditate potrivita si o rotunjime a aromelor frumos faurita.

Pentru o zi tomnatica, cu temperaturi domoale pentru un final de septembrie, gasesc potrivit acest vin. Cu o sticla inconfundabila care ar trebui sa-ti seteze Crama Trantu in spectrul vinurilor romanesti, astazi avem pe raft acest soi usor masculin, dupa mine. Cu zona aromatica ampla, cu fruct copt, mar scos din cuptor, caisa confiata si ananas, profilul licorii duce evident spre zona onctuoasa a soiului, dezvelind o maiestrie a vinificatorului, fiecare gura confirmandu-mi savoarea. Alcool destul de prezent, post gust lejer si lung. Am dat de o branza brie prin frigider si tare bine mi-a mers. Duminica placuta si tie!

Zeul mesopotamian de azi, sub forma sa lichida rose are menirea de a bucura si, pe langa a sarbatori vreo bucurie aparte si de a improspeti ziua. Iar cupajarea celor doi struguri pare ca ii reuseste. Cu primul nas. Daca trecem rapid de notele de cirese, fragute si usorul ardei gras, ajungem si la prospetimea unor citrice in plina ascensiune. E tonic ca un prephfruit rose si relaxat ca o piersica usor necoapta. E proaspat si e un rose ce ar trebui bifat vara asta, mai ales ca vine sub vibratia limitativa a celor 5.300 de sticle. L-as vedea la salata greceasca, pizza sau niste carbonare.

Astazi o sa savuram parintele merlotului si cabernet sauvignonului deopotriva. De sub bagheta unei afaceri de familie de 4 generatii, de pe soluri aluvionare de afluent al Loarei, rouge-ul de azi aduce patina unui strugure demn de carte tehnica, cu un corp suplu, tanini si aciditate pe acelasi podium, mediu, cu bogatia fructului de padure, ardei gras si chilli. Cu o aciditate asa bogata nu-i de mirare ca te-mbie de la primul pahar la masa. Pare usor nevoit de o arerare de cateva minute, 20-30, si, neaparat de paharul potrivit. Nu e gingas, dar nici nu pare ceva de sange-albastru. E un vin care-ti pune Chinon-ul pe harta mentala. Mi-a ramas gandul la niste chiftele italienesti cu sos de rosii daca ar fi sa gandim si o asociere.

Soiul de azi e un star nascut la nord de Rhone, acest rau ce duce cu dansul mistralul, vant care bate mai rau ca Halep suparata. Viognierul lui Gerard, racorit de acest mistral, face cam acelasi lucru cu degustatorul. E unul din albele complexe, care calca pe urmele chardonnayului. Desi corpolent si amplu, racoreste si imbogateste. Falduri de piersici, mango si fruct copt insotesc mineralitatea si prospetimea specifica sudului. Piersica si para coapta. Racorit la un 8 grade face casa buna cu pestele sau pastele.

Daca feteasca neagra se presupune a avea un caracter feminin, dama de sub bagheta Marcului din dotarea Alirei are un caracter de doamna bine. As zice chiar cutezatoare pentru etatea dansei. Asa cum Frida Kahlo si-a dat ceasul inainte cu 3 ani ca sa se fi nascut odata cu noul Mexic, asa si Alira lui Marc, desi e datata cu 2014, tot a tinerica arata. Avem o dama bine-nchegata, cu-n buchetel de fruct negru copt. Pruna aia care se incheaga dupa prima fierbere de gemuri, visina din dulceata bunicii si alura de sobrietate asumata. Are vinificatorul o bagheta asa magica incat insaileaza taninii cu aciditatea ca Frida culorile-n tablouri. E genul de vin cu care mergi la sigur oricand, preferintele in materie de fetesti fiind obligate la a bifa si aceasta eticheta.