Cosmin Tudoran

Fara doar si poate vinul de astazi este o prezenta remarcabila, un vin peste care, daca dai, cu siguranta iti va aduce aminte pentru ca nu intalnesti de foarte multe ori un alb dintr-un strugure negru, daramite din Superman-ul strugurilor. Cu masivitate debordanta, cu aliura de vin serios, irizatiile verzui ale culorii vinului iti da senzatia unei dimineti de primavara-vara aidoma cei de astazi. Apoi apare tonicitatea, notele de citrice, prospetimea si vioiciunea. Crocant ca ciresele de mai, te invaluie si bucura. Recomandabil chiar si-n zilele mai gri, atunci camd poti, la propriu, sa-ti aduci soarele pe strada ta. Ba chiar in pahar.

Cand Nicu( Niccolo) a creat prima data vinul asta alb si-a spus: asta ar trebui sa fie albul toscan, amplu, complex si direct, cam ca o poveste de dragoste! Si, ca sa certifice ca vine de unde trebuie, ii si aranjeaza o eticheta corespunzatoare. Care dainuie din 1931 de cand a lipit-o prima data. E un alb savuros, plin de note de citrice, amplitudini volatile primare si secundare, franchete si talc toscan. Cu o sarguinta demna de invidiat, cei 5 struguri sunt tratati diferit ca timpi in vinificare apoi “impacati” sub acelasi dop. Fresh, calm, cu nuante de fruct alb pe final, flori de salcam si fructul pasiunii. “Weekend la Roma” pe bicicleta, pasta carbonara si poza-n feed-ul de instagram.

Un vin bun trebuie sa iti faca instant un link afectiv cu o zona adanc infipta-n memorie. Mie acest negroamaro mi-a generat ultima calatorie peste hotare, care a fost Berliner Trophy. La care, acum 1 an, am avut prilejul sa dau de 2 flight-uri de acest strugure. Apoi m-am intors la acest partener bun de masa de pranz in familie numeroasa iesita din ‘distantare’. Fructe negre, magiun, cirese negre si melasa. Niste fruct confiat si aroma de mura pe final. Alcooli zbanghii, tanini asezati ca un westie dupa masa si un post gust de un fade-out in 2 masuri. E vin de jazz, film clasa A si 2, 3 lumanari, la vrajeala.

Frumoasa sticla. De cum am pus mana pe ea mi-am zis: iar una care te duce de nas, fiind grea si goala. Ne intoarcem in tocul cizme italienesti, acolo unde acest soi este vinificat neaos in stilul bine definit Și unde Luca si Pierpaolo continua simbioza dintre cer si pamant pe care conul Cielo a lasat-o cu limba de moarte. Imi place rotunjimea vinului, notele ample de fruct negru, cireasa, elementele de cacao si cuisoare, tandemul dulceag de aciditate mica si alcool putin mai ridicat. Pare o solutie italiana pentru burgeri, cat si mancaruri pentru vegetarieni, aruncate “la vrajeala” pe grill. Cred ca ar deschide bine o cina pentru fiecare dintre noi, cei ce vom gati in propriul bistro: La Carantina.

“Constantin si Elena“ e un dascal sobru care e surprins doar ce paseste-n clasa. Pare serios și sever, dar după o vreme scurtă se-mbie la viață. Îti deschide apetitul. Vișine negre par să răsară-n prim nas, ciocolate și fructe copte. Negru. Ca paltonul alcoolului ce pare sa imbrace paharul, catifelat si matasos. Are o morga serioasa, dar fructul ascuns convinge, completeaza si aduce note noi de visine, mure si coacaze. E genul de dascal pe care-l tii minte si-l dai exemplu ulterior. Genul pe care l-ai “colectiona”.

Despre Aligoteul de azi n-as spune decat ca, daca ar fi sa-l atribui unui motor cu cai multi, cel mai probabil m-as duce spre cel cabrat, si m-as gandi la un F50, yellow. Caci asa-mi zburda prin pahar. Intocmai ca miresmele astea de primavara spre vara, de pomi infloriti, de aer curat (noroc cu aceste neaglomerari urbane), de flori pocnite si note libere. Intocmai ca o herghelie salbatica, fructele nu se lasa asteptate prea mult, realizand ca din soiul asta e un veritabil frate bun cu Dobrogea. Probabil unul dintre cele mai aranjate si 'de talie' Aligote, cu mineralitate, prospetime, balans si franchete. E de pus pe lista, aruncat in pahar, folosit in dezlegarile la peste, dar si in poftele de carbonare sau cacio e pepe.