Cosmin Tudoran

Vinul de azi reprezinta o lectie tare frumoasa, in care imbini armonios date despre terroir, tipicitate de soi si geografia locului si-a solului, toate predate parca de un dascal sod si blajin. Sticla e menita parca a te convinge sa stai s-o studiezi, s-o citesti ca pe o carte cu un "cuvant inainte" care te poate face sa n-o mai pui inapoi in raft. Ma duce cu gandul la “cuvantul inainte” al lui Catalin Paduraru in cartea Razboaiele Vinului de Mike Veseth. Pleaca cu un galben verzui pe pahar, arunca o mineralitate si-un soc instant, de la o prima adiere. Apoi revine mai exotic, cu amplitudine si cu mult fruct. Se joaca fie cu coaptele verii, fie cu exoticele, de la para la grepfruit, de la mar Golden la un lime. O corpolenta medie, o aciditate foarte frumoasa, demna de calcarul de sub cele 6.86 de hectare si un finish de maratonist rezistent. As zice fara preget ca e un vin cu care te poti imbogati spiritual. Iar ca o paranteza de final, viile Coltul Pietrei sunt "anexate" de un nume ce reprezinta generatii intregi de vinificare, Antinori, iar asta ma face sa cred ca ai parte de un P.S. cu C.T.C.

Revenim la Aglianico, acest strugure adus de greci in provincia Campania, sudul Italiei. Botezat Ellenico pana prin secolul 15, se remarca in Irpina, aceasta 'placa de baza' a strugurilor din regiune. Ce gasim in sticla Nativ-ului, producatorul ce se bazeaza exclusiv pe strugurii nativi ai regiunii bucura si cere atentie. Ba cere si oleaca de aerare inainte. Eventual un 001 de la Riedel. Pentru muzica ampla si catifelata a aromelor primare, a fructului copt, a ciresii transformate-n gem si peltelei de mure cu lavanda, desigur. Vinul prezinta corp rubensian, tanini rotunzi, alcool ascuns intocmai ca o frecventa dibace mixata de un inginer de sunet priceput, alte fructe negre, o pruna oachesa, piele tabacita, piper si vanilie. Falduri intregi. Spices. Avem azi un vin ce pur si simplu cere sa fie baut, de o complexitate prietenoasa si un final de remarcat.

Fruct mult si aciditate, astazi, sub eticheta acestui producator cu 3 piloni la baza afacerii: istorie, traditie si pasiune. Monastrelul din paharul de azi vine din ceva tufe (spun tufa ca asa seamana vitele de vie de forma joasa) nascute prin 87. Deci cu ceva etate. Fructul trecut de stresul cotidian ce in verile toride ajunge si la 40 de grade se racoreste ajungand diminetile spre 10. Asta e combinata cu factorul teren, plin de calcar si oleaca de vant, ce bate monastrelul de-l invineteste. Avem astfel un vin lejer, fructuos, cu tanini super prietenosi si gemuri de cirese. O piele invaluie nasul, probabil de la cele 6 luni de stejar.

Ca sa ne dumirim geografic, strugurele adus de greci s-a impamantenit in regiunea Campania, mai exact in jurul comunei cu 938 de localnici Tufo, situat fix pe tibie, deasupra celebrei talpi italiene. Tufo, numele orasului, provine de la tuful vulcanic, prezent in subsolul intregii regiuni. Asta ne va spune noua de ce mineralitatea si aciditatea sprintarului nostru de astazi. Caci pe langa notele saline prezente, citricele amestecate frumos cu zona samburoaselor necoapte, piersica si caisa, vinul de azi naste pofte de peste. Sa spunem ca la rotunjimea-i galanta am asocia o supa de calcan, iar la postgustul plin de greph si mere verzi, ierburi si pere, niste paste. Sau o pizza quatro formaggi pe cuptor de lemne. A se servi super rece pentru numele Montemajor!

Ne bucuram astazi de un bordolez mai vocal, un partener de nadejde-n seratele post cina fix aproape de seriale. Caci nu poti sa-ti bati joc de sentimentele tale neoferind atentia meritata licorii de azi. Bordolez, deci threesome M/CF/CS, dar procentaje diferite. Majoritar merlot. Tanini? Apti serviciu medical. Extract? Oh, dar mult. Culoare ampla, nas frumos si discret, fruct negru si accente de piele. POst gust lung, amplu, aceleasi note de mure si coacaze, tabac, cicoare si o doza scurta de ciocolata. Un vin usor masculin, dar de final de seri romantice. A se deschide inainte de preludiu.

Seara, cina dupa o zi obositoare dar totusi plina de reusite. Asa mi imaginez momentul in care trebuie sa deschizi aceasta sticla si trebuie sa citesti “incantatia” lui Ovidius de pe eticheta. Daca iti poti imagina vreo melodie pe fundal e si mai bine. Personal cred intr-un cvartet de coarde. I Avem un vin sobru, corpolent, frumos, bine structurat, amplu. Avem o Feteasca Neagra feminina dar sobra, ca un personaj cheie din istoricul familiei. Genul de mama serioasa, cu tact, cu vorbe bine ticluite, nestiind daca toate adevarurile sunt reale dar foarte strengar povestite. Ai in pahar o poveste rubinie, de-o culoare exemplara, un nas intre pruna si cafea, magiun si cirese, tanini robusti dar totusi rotunjori, cu un final ce nu se lasa usor dus. Cred ca tocmai am luat o cina singur prin aceasta sticla ce ascunde atat de frumos alcoolul incat nu-mi pare rau de ora petrecuta alaturi de licoare. De tinut ascuns, pentru seri de iarna la NETFLIX sau carte in canapeaua preferata.