Sunt Cosmin Tudoran, recunoscut lately ca fiind #profudevin, iar pentru mine vinul este noua muzică. Spun asta pentru că vinul are o parte în plus faţă de muzică, partea senzorială fiind completă. Ascult, trag concluzii şi recomand. Am descoperit aceeaşi pasiune şi interes faţă de domeniu ca pe vremea când 'vindeam fun’. Sunt un geamăn curios ce a trecut prin mai multe serii de cursuri, calificări, niveluri şi, mai ales, vinuri. Puzzle-ul lumii vinului are 1.000.000 de piese şi am descoperit că abia am reuşit să-i montez colţurile. Instig la degustări din plăcere, foame sau chiar curiozitate, la savurarea consumului, a poveştii cât şi a refrenului construit din diferitele sunete scoase de dopuri. Construiesc serialul #profudevin după chipul şi asemănarea mea, revenind la ideea că ‘music is fun’, mai ales dacă e scrisă cu vin.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Daca feteasca neagra se presupune a avea un caracter feminin, dama de sub bagheta Marcului din dotarea Alirei are un caracter de doamna bine. As zice chiar cutezatoare pentru etatea dansei. Asa cum Frida Kahlo si-a dat ceasul inainte cu 3 ani ca sa se fi nascut odata cu noul Mexic, asa si Alira lui Marc, desi e datata cu 2014, tot a tinerica arata. Avem o dama bine-nchegata, cu-n buchetel de fruct negru copt. Pruna aia care se incheaga dupa prima fierbere de gemuri, visina din dulceata bunicii si alura de sobrietate asumata. Are vinificatorul o bagheta asa magica incat insaileaza taninii cu aciditatea ca Frida culorile-n tablouri. E genul de vin cu care mergi la sigur oricand, preferintele in materie de fetesti fiind obligate la a bifa si aceasta eticheta.
Fruct mult si aciditate, astazi, sub eticheta acestui producator cu 3 piloni la baza afacerii: istorie, traditie si pasiune. Monastrelul din paharul de azi vine din ceva tufe (spun tufa ca asa seamana vitele de vie de forma joasa) nascute prin 87. Deci cu ceva etate. Fructul trecut de stresul cotidian ce in verile toride ajunge si la 40 de grade se racoreste ajungand diminetile spre 10. Asta e combinata cu factorul teren, plin de calcar si oleaca de vant, ce bate monastrelul de-l invineteste. Avem astfel un vin lejer, fructuos, cu tanini super prietenosi si gemuri de cirese. O piele invaluie nasul, probabil de la cele 6 luni de stejar.
Ca sa ne dumirim geografic, strugurele adus de greci s-a impamantenit in regiunea Campania, mai exact in jurul comunei cu 938 de localnici Tufo, situat fix pe tibie, deasupra celebrei talpi italiene. Tufo, numele orasului, provine de la tuful vulcanic, prezent in subsolul intregii regiuni. Asta ne va spune noua de ce mineralitatea si aciditatea sprintarului nostru de astazi. Caci pe langa notele saline prezente, citricele amestecate frumos cu zona samburoaselor necoapte, piersica si caisa, vinul de azi naste pofte de peste. Sa spunem ca la rotunjimea-i galanta am asocia o supa de calcan, iar la postgustul plin de greph si mere verzi, ierburi si pere, niste paste. Sau o pizza quatro formaggi pe cuptor de lemne. A se servi super rece pentru numele Montemajor!
Ne bucuram astazi de un bordolez mai vocal, un partener de nadejde-n seratele post cina fix aproape de seriale. Caci nu poti sa-ti bati joc de sentimentele tale neoferind atentia meritata licorii de azi. Bordolez, deci threesome M/CF/CS, dar procentaje diferite. Majoritar merlot. Tanini? Apti serviciu medical. Extract? Oh, dar mult. Culoare ampla, nas frumos si discret, fruct negru si accente de piele. POst gust lung, amplu, aceleasi note de mure si coacaze, tabac, cicoare si o doza scurta de ciocolata. Un vin usor masculin, dar de final de seri romantice. A se deschide inainte de preludiu.
M-am pregatit pentru vinul de azi servind inainte un taco sanatos. Ce sa-i faci, la taninii din sticla am avut nevoie. La primul nas am avut nevoie de mai multa aerare, rotind paharul constant. Se dezvolta imediat dupa primele note de fruct negru, cireasa, mure. Apare un corp suplu, o piele si-o vanilinà, ceva toast si lemn. alcool, aciditate medie, post gust destul de lung. Am senzatia ca mai are nevoie de ceva ani, ca sa se matureze simpatic. Alcool bine integrat, gruparea de greuceni (CS, M, Sangiovese, Syrah) nefacand altceva decât sa mai ceara un alt pahar.
Probabil expresia “Moldova, mereu surprinzatoare” ar fi extraordinar de bine folosita in cazul descrierii vinului de azi. Cine ar fi crezut ca un producator “pesteprutean” ar putea dovedi faptul ca Malbecul, Shirazul cat si Rara neagra fac casa buna impreuna sub aceasta eticheta. Ca ai parte de o surpriza placuta, treptat devoalata, calma, eleganta, ce prezinta dupa o culoare garnisita cu tonuri puternice rubinii condimente bogate-n savoare. Eu n-as fi pariat. Dar totusi, nenumarate sunt caile viticultorului ce se incapataneaza cu succes in vinificatie. Corpolent, nu foarte masiv, fructat si elegant, individul de azi este “un must” al fratilor nostri moldovani. A se servi fara poale-n brau, totusi.
La o prima atingere a sticlei, Baccarossa pare un vin greu. Doar pui mana pe o sticla ce are in jur de 2 kg. Semantic, baccarossa e “strugure rosu”. Daca ar fi sa-l analizam mot-a-mot “, baca e fructul, rossa e rosu. Baca e denumirea fructelor cu pulpa si seminte la interior. Ca cireasa, pruna tanara, ce le afli la nas si gust in degustarea licorii. Nero Buono, strugurele de linga Lazio este pionul principal. Recunosc, e prima mea intalnire cu el si-l aflu placubil. E complex, e un soi socotit interesant mai mult pentru culoare decat pentru corp, dar vinificatorul a scos din solul marcat de tuf vulcanic un rezultat pe cinste. Tanini tinerei, corp subtirel, post gust lung si echilibru. Fructe negre, ceva piele, ciocolata, rozmarin. Il recomand dupa masa, cu carnuri si paste cu sos ragu. De bifat prin achizitie.
Iata o Feteasca ce te ajuta sa-ti creasca pofta de savurat. O Feteasca feminina, un vin surprinzator si imbucurator, cu o candoare aparte. Cu o culoare rosie catifea, cu prune si cirese pe nas, apoi gustativ cu randuri de fruct rosu, marmelada, cirese negre, aciditate potrivita si tanini prietenosi ce nu inhiba. Astringenta pofteste la masa, dar nu da neaparat nevoie. Pare un vin cuceritor. Avem un 2014 robust, se tine bine si eleganta hollywodiana inspira la pregatiri serioase de sarbatori. Vin de pus la pastrare, colectie si film romantic. Doar 5.000 de sticle.
Cu vinul asta trebuie sa ai rabdare. Odata ca sa se deschida, apoi, dupa ce l-ai savurat, sa se matureze. La tine-n colectie. Mi se pare un vin demn de cateva cutii. Soiul din sticla vine din Grecia, dar prinde bine la Sud de Italia. Pare lectie invatata. Vinul are corp amplu, se desfasoara ca un actor mare pe scena, pleaca cu replici scurte de coacaze si mure, cu piele, note firave de tutun, ca sa ajunga la un ropot de aplauze vis-a-vis de corpolenta si tanini, aciditate si balans. Un fade-out de toata uimirea, cu complexitate si armonie. Un vin frumos. L-as vedea cu pork in pita, burger sau ceva asiatic in sos de soia.
''e pericoloso sporgersi’’ mi-as zice la rutina rotirii paharului de Bulgarini. Nu de alta, dar pateaza tricoul de spalatorie chimica, dar clar nu de la cele 50% Corvina, acest soi italian valpolicellean care desi are note pregnante de cirese nu ‘consista’ in prea multa culoare. Poate si d-aia combinata de Cabernet cu Merlot, ca sa putem fi siguri ca paharul are ce spune si dupa privirea admirativa primara. De la ciresele negre, la magiunul de prune le ai pe toate, taninii sunt super prietenosi, corpolenta aidoma. Afine si coacaze, niste ierburi fine duse spre note calme din invechirea de 1 an la stejar face ca acest vin sa fie unul delicat, special, daca vrei, demn de mese ‘altfel’. L-am avut cu musaka si mi s-a parut belea. #vers
“Aratarea” din valea McLaren este manifestare perceputa neasteptat, daca ar fi sa ma leg de definitia cuvintelor. Mai departe, daca ar fi sa traduc repede insemnele de pe capac si eticheta, as crede ca e o orientare clara a vinificatorului, trimiterea ghetei si a tocului fiind mai degabra legata de potrivirea vinului catre barbat si femeie deopotriva. Nasul si gustul usor spicy, cu mure, coacaze, prune si cicoare, mi-ar da dreptate. Cand, citind contra eticheta afli taman altceva. N-am sa dezvalui povestea ci am sa revin la paharul calm, cu tanini rotunzi, picioare frumoase, alcool integrat, cu un post gust ce duce vanilina spre caramel cu ciocolata si sticla spre al doilea pahar. Run, sister, run, pretul face muzica, tura asta.
“Aratarea” din valea McLaren este manifestare perceputa neasteptat, daca ar fi sa ma leg de definitia cuvintelor. Mai departe, daca ar fi sa traduc repede insemnele de pe capac si eticheta, as crede ca e o orientare clara a vinificatorului, trimiterea ghetei si a tocului fiind mai degabra legata de potrivirea vinului catre barbat si femeie deopotriva. Nasul si gustul usor spicy, cu mure, coacaze, prune si cicoare, mi-ar da dreptate. Cand, citind contra eticheta afli taman altceva. N-am sa dezvalui povestea ci am sa revin la paharul calm, cu tanini rotunzi, picioare frumoase, alcool integrat, cu un post gust ce duce vanilina spre caramel cu ciocolata si sticla spre al doilea pahar. Run, sister, run, pretul face muzica, tura asta.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...