JAR SR 2016

Intr-o lumea a vinului dominata de o deja frustranta uniformitate, devine din ce in ce mai dificil sa putem gasi exemplare cu personalitate distincta. Acest demers este unul aproape imposibil, mai ales intr-o piata imatura, ca cea autohtona. Totusi, ocazional, rasar cativa muguri de speranta, iar Dagon Clan este unul dintre ei. Vinul de astazi demonstreaza ca, atunci cand esti fidel propriilor filosofii si principii, poti reusi sa evadezi din cusca autosuficientei. Din punctul meu de vedere, acest cupaj clasic pentru Dealu Mare este unul atipic si nu are nimic in comun cu vinurile care ies in mod obisnuit din regiunea respectiva. Nu are densitatea si concentratia pe care le astepti de obicei, ci prefera sa afiseze suculenta maxima si o textura care aduce mai degraba cu un Pinot Noir. Fructul este pur si natural in exprimare, fara a se forta o extractivitate peste limita suportabilitatii. Ba chiar apar si note citrice foarte intrigante, care m-au dus cu gandul inspre un Tempranillo. Proaspat, carnos, delicios, liniar in atac, aciditate sus si taninuri fine; un al doilea pahar se cere de la sine, dupa ce l-ai devorat insetat pe primul. Da, nu este un vin pentru toata lumea si l-as incadra oarecum in categoria "geeky". Deloc tipic pentru Dealu Mare (aviz puristilor), dar eu sunt genul de impatimit care asteapta sa fie surprins mai des, iar astfel de suspecti apar extrem de rar in peisajul mioritic.

Ca sa te pui pe jar, azi, n-ai nevoie de multa pregatire. Cupajul bordolez in varianta mioritica (pe care tare-l apreciez) aduce-n sticla la fel de supla o licoare de un echilibru galant. Avem fruct, avem nas, avem si tanini, avem o “masa” imbelsugata dar nu foarte greoaie. Parca suntem la cura dar n-am face rabat la ceva. Cirese, mure, o pruna uscata, putina cafea si piele, toate aranjeaza platoul astfel incat sa nu lasi prea mult incarcat. Avertizarea contraetichetei cum că vinul va continua a evolua mi se pare putin cam inflacarata. Cine mai asteapta astazi..