Razvan Jurca

Surprins placut de numele ales de producator pentru acest vin de o culoare rubinie splendida, citesc ca rubinul (din latină rubens, rubinus = roșu, cel roșu) este o piatră prețioasă din familia corindonului. Culoarea roșie a nestematei se datorează ionilor de crom. Numai varietățile roșii se numesc rubine, celelalte sunt denumite safir sau padparadscha. Acum, ca stim ceva mai mult decat inainte despre gema dupa care vinul a fost botezat, iata impresiile de degustare ale acestui interesant claret romanesc: aromatic se prezinta complex si elegant, cu note sobre de fructe de padure, piele argasita si cremene ciocnita (flint, cum zic englezii), care confera vinului o nuanta afumata care-i sade tare bine. Gustativ, vin in straturi generoase prune coapte, visine – asa cum se gusta ele din visinata proaspat scursa, ciocolata amaruie si condiment dulce, intr-o structura volubila in care echilibrul este fericit ajutat de aciditate si alcoolul excelent integrat. Lemnul in care vinul a fost maturat se simte discret si contribuie din plin la senzatiile uimitoare pe care vinul le ofera in postgustul lung si cald. Iata azi, de ziua noastra nationala, un vin de zile mari! Puneti-l pe masa imediat ce aveti ocazia. Vinul este pregatit pentru servire (in sensul ca nu mai are nevoie sa astepte forma sa maxima prin invechire suplimentara in sticla) – asocierea cu carnita rosie si/sau branzeturi maturate il complimenteaza perfect, la fel si asocierea cu deserturi bogate in sosuri sau creme de ciocolata. La multi ani!

Mie, cand l-am deschis, vinul acesta mi-a amintit instantaneu de palma lui Imre. Sa ma explic: cand eram eu mic, prin anii '80, la Petrosani, orasul meu natal, a trait cel mai curat om pe care l-am intalnit in viata mea. Imre era vecinul meu, un batran zvelt, inalt si costeliv, despre care parintii mei mi-au zis ca e evreu (habar n-aveam ce inseamna asta) si ca a fost in lagar (nici despre asta nu stiam nimic). Una peste alta, Imre, evreul, care era ceva muncitor cu ziua, m-a impresionat atunci fiindca aproape ori de cate ori ne intalneam, ne impartea tuturor picilor din cartier napolitane cu fructe... si ca mirosea foarte frumos. Ei bine, si acum ma apropii de esenta povestii, intr-o zi de vara, pe o banca din gradina blocului, l-am surprins pe Imre adormit. Palma lui se rezema de spatarul bancii si m-am asezat langa el, cuminte, sa nu-l trezesc. Si-mi aduc si acum aminte cum din palma lui Imre se ridicau efluvii proaspete de lavanda, unt de cacao, cremene sau piatra de rau, intr-un melanj pe care n-o sa-l uit niciodata. Exact ca cel al vinului de azi, cu gustul sau perfect, care, pentru mine, de acum inainte a devenit nepretuit. Nu pot sa inchei fara sa va mai spun ceva, tot legat de Imre si de coincidenta amintirii lui cu Larossa Negra, vin din Villabuena de Alava: familia vecinului meu se tragea dintr-o localitate din Gorj sau Valcea, nestiuta de nimeni, dar cu sonoritati ce va vor da de gandit: Rosia de Amaradia. Daca nici asta nu suna predestinat pentru miracolul vinului de azi, atunci ce?

Degustand acest vin, mi-am adus aminte de celebrul verset din Corinteni: "... cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au făcut noi." In cazul vinului romanesc si in special al celor facute din soiul nostru rosu fanion, Feteasca neagra, citatul de mai sus capata, pe langa consistenta, nenumarate paradigme: cel putin cate una pentru fiecare producator pe care-l cunosc. Asadar, dupa gustul meu, Feteasca neagra barrique de Valea Ascunsa este una dintre paradigmele cele interesante si, mai important decat atat, revizitabile. Vinul este realizat in coordonate placute si corecte, cu un plus de vino-ncoace pentru generatia tanara (care sunt sigur ca va gasi acest rubiniu, desi sec, incantator si-l va intelege altfel decat noi, seniorii), pentru ca are ce se cauta acum: zvac, vigoare, caldura, arome ferme si intensitati gustative remarcabile. Ma abtin sa aduc in discutie tipicitati, corpolenta, stil de vinificatie si amprenta lemnului, tocmai pentru ca nu doresc sa dau apa la moara eternului clivaj dintre traditionalisti si cei de factura moderna. Parerea mea este doar ca vinul acesta merita cu varf si indesat incercat pentru ca ofera multe atuuri evidente in raport calitate pret. In rest, tocmai fiindca stiu ca in ceea ce priveste majoritatea vinurilor din Feteasca neagra, gura lumii-i sloboda, cel de azi are marea calitate ca nu-i facut sa o astupe ci, dimpotriva: s-o spele de cele rele care din pacate mai sunt.

Sa asculti Wagner si sa bei vin alb. Blasfemie? Nu cu vinul asta! Ba, dimpotriva, fiindca noi stim inclusiv ca batranul Richard era mare amator de Riesling, regele vinurilor albe nemtesti. Asa ca, Diamantul celor de la Villa Vinea a mers uns pe Calatoria lui Siegfried pe Rin din Amurgul Zeilor, si anume pe partea aceea lirica si, evident, grea, din care se dezvolta apoi tema intr-un mars triumfal. Na, Wagner! Dar, cam asa-i si vinul: greucean pentru un alb, foarte complex, versatil si cu o majestuoasa amprenta a lemnului in care a fost lucrat. Nu-i el Riesling, ci Feteasca Alba in asamblaj cu Regala, motiv petru care, probabil, intransigentul Wagner m-ar trage de urechi, si, mai mult, e fermentat si maturat in baricuri de stejar frantuzesc (motiv pentru care radicalul german pe care-l mai cheama si Wilhelm sigur n-ar mai vorbi cu mine), dar ce-i al lui e al lui: vinul are o maretie pe care, sincer, n-am mai intalnit-o la vinurile romanesti din acest registru si un parcurs pentru care si parintele lui Parsifal ar mai inchide o data unul dintre celebrii sai ochi. Una peste alta, aveti ocazia sa va intalniti azi cu un vin de-al nostru mare: sec, dar onctuos, bogat in arome de fructe coapte, note fine de vanilie si condiment dulce, de o mineralitate subtila, care-i confera noblete si un finish lung si expresiv, de mare clasa. Deci, pofta buna, cu orice l-ati asocia: merge cu aproape orice, in afara de salam!

Asta e un vin de vanatoare. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar are ceva al lui - tandru surprinzator si ghidus, care pentru mine nu poate fi comparat decat cu cel mai iubit aportor pe care l-am avut in viata mea: cainele Wenczel. Wenczel (se citeste Vental, pentru cine nu e familiarizat cu pronuntia numelor ramase in Ardeal din fostul Imperiu) a fost ceva corcitura de Teckel cu Dumnezeu stie ce. Un catel asa de urat si de simpatic in acelasi timp, si, ca vanator, de un talent asa de iesit in comun, incat a ramas si acum de pomina, dupa mai bine de 20 de ani de cand s-a retras definitiv in raiul cainilor fara pereche, la ceas de seara, cand suna cornul de vanatoare prin imasurile de acasa, in povestile batranilor cu pusca si curea lata de pe la noi. Wenczel cel viteaz a fost singurul caine pe care-l tineam, ca tovaras de inchinare, la vinul musai rosu care incheia cu sfintenie partidele noastre de vanatoare. Nu ca i-ar fi placut in mod deosebit vinul: ba dimpotriva, se uita la mine cand ii dadeam sa leorbaie un pic din causul palmei, cu o privire contrariata, ce parca zicea "iar m-ai pacalit, bolundule" si ma ierta apoi, imediat ce-i puneam in fata o ciozvarta bine fripta. Dar asa era el: singurul suflet pe care l-as lua cu mine, neconditionat, pe o insula pustie, unde as avea ce vana si de unde as sti ca n-o sa ma intorc niciodata. Vinul de azi e ca Wenczel: onest, cuminte, profund si daruit cu calitati care te iarta de pacate, chiar daca nu stii sa-l bei. Si cel mai mult ii place vanatul mic sau mare, cu par sau pene, nu conteaza, langa care da la propriu din coada, ca el, Cainele meu. De aceea, rog sa-mi fie ingaduit sa dedic aceasta evocare, alaturi de vinul de azi – un vin de Teaca, si anume rezerva de Feteasca Neagra din Valea Ascunsa, tuturor vanatorilor adevarati pe care-i cunosc si cainilor lor fara de care cornul nu ar suna la lasarea serii asa de frumos si de lung. Domnii mei, fie ca toti sa aveti parte, cand se inmoaie cetina, de un vin la fel de bun ca asta. Si sa varsati din el, doar o picatura, si pentru Wenczel: de unde e, o sa-si scuture coada, o sa va multumeasca si o sa va ierte!

Astazi, daca e sa-l credem pe producator – si n-avem cum sa punem la indoiala ce scrie pe contraeticheta vinului – suntem pe bogatie! Conform celor sugerate aici, avem un roze mega-complex, vinificat din 4 soiuri de strugure, unul si unul, provenind din parcele izolate, toate sub binecuvantarile solului, topografiei, precipitatiilor, luminii si caldurii soarelui – unice, cum se stie ca sunt toate in acest areal. Exista pe sticla si o harta cu parcelele astea si asezarea lor in plantatie care sa-i convinga si pe cei mai carcotasi. Na, la o asemena desfasurare de forte si asa o deosebita osteneala, vinul n-are cum sa fie decat, vorba cantecelului din tineretea mea “supercalifragilistic”. Dar nu scapati din vedere un aspect esential, in primul rand, e un roze care vi se prezinta cand afara e cald spre toropitor, asa ca, inainte de a va apuca sa-l judecati (sau sa-l savurati, dupa caz), sfatul meu e sa-l raciti bine!