Razvan Jurca

Pentru vinteage-ul 2007, pasionatii nostri au scris:

Am citit odata ca un intelectual chinez, cuprins de admiratie pentru o opera literara, semnata, parca, de Shakespeare, s-a ambitionat sa o transcrie integral pe un bob de orez. Si a reusit. Eu, desi am aici la dispozitie un spatiu mult mai generos, nu voi putea nota niciodata toate detaliile care m-au sedus la acest Amarone de mare calibru intre toate pe care le-am degustat pana acum, si sunt multe. Voi spune doar, frust, ca la capitolul tipicitate, calitate si pret, acest Campo dei Gigli este un Amarone formidabil si matur, excelent pentru consumul imediat, evident dupa o aerare de cel putin doua ore, cum cere traditia la acest tip de vin. Ca ofera milioane de nuante intr-o indicibila finete a partiturii dominate de la un capat la celalalt de simfonii de fructe rosii si negre, piele, tabac si condiment, cu un final prelung si cald de mare clasa, asta veti descoperi dumneavoastra pe masura ce structura lui ampla si catifelata vi se va dezvalui val dupa val, in arii inegalabile de placere pura. Ma simt insa dator, aducand omagiu chinezului care din admiratie a facut imposibilul, sa inchei intalnirea cu acest Amarone maiestuos cu cel mai frumos ramas bun al marelui Will, care se adreseaza de aceasta data egoist, recunosc, doar vinului: Good night, sweet Prince!

Oglinda, oglinjoara, cine-i cel mai frumos Bolgheri din acest inceput de vara? Raspunsul imi sta pregatit pe limba odata cu Promis, rezultat al anului de recolta 2014. Vinul provine din celebrul mai sus pomenit reper toscan de calitate exceptionala pentru vinurile rosii – si anume din a doua proprietate achizitionata de Angelo Gaja in Toscana: Ca’Marcanda din Castagneto Carducci. De ce zic ca-i cel mai frumos? Pentru ca Promis 2014(an foarte bun in Bolgheri) apare la noi in 2019, bine rotunjit si minutios pregatit pentru iesirea sa la rampa, oferind degustatorului cu asupra de masura satisfactia rara a intalnirii cu un mare vin. Ca sa va deschid apetitul, iata: vin sec, catifelat, cu o delicioasa impresie amabila din 3 soiuri rosii (doua internationale si unul local) in cupaj: Merlot, Syrah si Sangiovese, 12 luni de baric, caracter dual (floral si fructat in atac, corp mediu dupa gustul meu, plin, dupa al altora mai critici decat mine, finish lung, sobru, cu tanini molcomi invaluind note de piele, tabac si cirese amare, suculent si cu o aciditate tonica. Una peste alta, o minunatie de vin, binevenit ca un somn de frumusete!

Al doilea vin al monstrului sacru Sassicaia, Guidalberto 2015, supertoscan cu acte in regula (Cabernet cu Merlot) te impresioneaza daca-l bei imediat dupa ce l-ai deschis, dar face furori in pahar cu fiecare sfert de ceas lasat in plus la aerat, peste ora de aur recomandata de cunoscatori. La degustarea unde l-am incercat, am avut marele noroc sa intarzii mult peste sfertul academic in care comesenii se abtin sa se incrunte - si, astfel, l-am “prins” aproape singur intr-o lumina, sunt convins, mai favorabila decat ei. In sensul ca, pe structura lui de mare vin, impresia a fost naucitoare. Citez din memorie dintr-un text al lui Catalin Stefanescu (un povestitor fin, care si el imi place nespus), ca sa vedeti ce-am simtit: “Notele de ‘tarziu’, ‘neverosimil’, ‘mister’, se amesteca aiuritor, ca-n corpul si-n aromele unui vin fara eticheta. O licoare desavarsita habar n-ai unde, poate sub streasina casei unui necunoscut, in afara oricarei denumiri de origine controlata, dar care te fascineaza mai mult decat vinurile din lista cu celebritati. Mai degraba o potiune care-ti deschide porti adineaori nevazute”. Pentru mine, intalnirea cu Guidalberto 2015, savarsita (ce coincidenta!) chiar inainte sa-I vad eticheta, exact asa a fost.

Foarte, foarte bun acest Brunello inca tinerel! Are avantajele adolescentei – nu necesita neaparat o aerare lunga pentru a-si exprima intregul potential, lucru care devine absolut obligatoriu la vinurile mai mature din acest registru. Asa ca, daca vreti sa va bucurati fara pregatiri prea elaborate de un vin deosebit si relativ usor de asociat gastronomic, oferta de astazi de la Un vin pe zi va va rasplati cu prisosinta! Veti fi incantati sa descoperiti aproape imediat dupa ce i-ati scos dopul de un mare vin, cu arome sobre de visine supracoapte, pamant si lemn, care atunci cand se deschide ridica vibratia din pahar prin note vivace de scortisoara si trandafiri. Corpul mediu este sustinut de tanini vigurosi, printre care se exprima gustativ note savuroase de prune afumate, cirese coapte si o racoritoare tusa mentolata. Pentru cine are timp si pacienta sa-l lase in decantor mai bine de doua ore inainte de a-l servi, vinul va face reverente spectaculoase papilelor fine, dezvaluindu-si complexitatea si originea de mare clasa. Inutil de spus, pentru cei mai rabdatori dintre noi, acest vin are un frumos potential de invechire la sticla, asa ca poate fi pastrat cativa ani la pivnita, pe raftul cu vinuri tare bune tinute pentru ocaziile speciale care stau sa vina!

Nu stiu daca editorii site-ului vor permite sa treaca aceasta licenta, dar daca vor ingadui publicarea originalului acestui review, iata: printr-insul va recomand astazi un vin dat dracului, asta in sensul neaos de asa de bun fiind! Faptul ca provine de pe Terasele Diavolului din Gigondas sustine intr-o oarecare masura oximoronul cu care m-am jucat mai sus. Mai mult decat atat, zona de origine a fascinantei licori (Valea Ronului) e una care de veacuri hraneste atat gusturi dintre cele mai virtuoase cat si fantezii creatoare magistral marturisite, daca e sa ne gandim numai la faptul ca domeniul se invecineaza cu Montmirail, locul de bastina al celebrului personaj Godefroy de Papincourt – interpretat de Jean Reno in seria de comedii frantuzesti Vizitatorii a anilor ’90 (recomand si filmele – savuroase si acum)! Avem, deci, cadrul perfect pentru certificatul de nastere al unui vin “de actiune”, numai bun sa descreteasca frunti, sa stea la nobile mese si sa nasca, prin melanjul sau seducator de fructe negre, cirese amare si ierburi aromatice uitate intr-o cutie de lemn, satisfactii profunde sau, dupa caz, intrebari existentiale de genul: cine stie daca nu cumva, in taina, bunul Dumnezeu si crancenul Satanail nu-s frati?

Sa ma ierte iubitorii de Amarone pe stil vechi (cei care isi aduc aminte de regula nescrisa si apoi oficializata in Veneto de a nu se scoate pe piata acest sortiment decat dupa cel putin patru ani de la recolta), dar noile reglementari DOCG consfintesc faptul ca in ziua de azi timpul nu mai are rabdarea pe care o avea odata. Si anume, avem de la Brunelli (producator reputat din San Pietro in Cariano – Valpolicella) un cupaj de Corvina Veronese, Rondinella si Corvinone vintage 2016 in limitele acceptate de calitate chiar si de generatia veche si, evident, carcotasa, in randul careia deja ma numar si eu. Adica, vinul este bun. La banii cu care puteti achizitiona eticheta de astazi este chiar foarte bun, fiindca in aromele, gustul, structura si echilibrul vinului se poate recunoaste codul genetic al stilului venetian de vin consacrat sub numele de Amarone. Dupa gustul meu insa, pentru particula “Classico” mai are de luptat, fie si formal, inca vreo doi ani. Sau nu? Asta urmeaza sa judecati dumneavoastra.