George Mitea

Desi vinul se prezinta acum imberb, cu roba rosie rubinie cu reflexii purpurii, cu arome mustoase de fructe rosii si negre, picanterii bine alese (vanilie, o adiere de scortisoara), gust suculent, dulce acrisor, cu taninuri prezente, dar amabile, dulci, si remanenta decenta in profil fructat-picant, sunt convins ca implica un potential de evolutie. Anul trecut am gustat un sfant din 2011 si...minune dumnezeiasca! Era bine merci, cu finetea unuia trecut prin viata. La asta contribuie, fara indoiala, si sigiliul din ceara, pe langa sticla de buna calitate.

Verdejo. Spania. Rueda. Adica de la mama lui. Vin de linie competent, bun reprezentant al strugurelui. Culoare galben pai cu reflexii verzui, floral, mineral, citric. Marul, grepfrutul si coaja de lamaie nu lipsesc. Corpolenta e medie, finalul ierbos. Un vin pe care nu poti sa te superi daca ti-a aterizat in pahar intr-o zi cu mult soare.

Avem (?) foarte putine vinuri de profilul acesta in Romania, care sa raspunda urmatoarelor criterii: de zona buna, accesibil, prietenos, cu aromatica ademenitoare, fruct, insa si o usoara eleganta care iti spune ca nu e tocmai un vin de consum curent si, poate cel mai important, maturat corespunzator. Bine aici intervine si buna pastrare a importatorului, deoarece, din ce stiu, actuala recolta pe piata in Spania este 2016. Insa atentie si la anul de recolta care a fost excelent in Rioja, chestiune de luat in serama mai ales lavinurile "mid range", cum e si ce de fata. Vinul e ca George Clooney la 35 de ani. Serios, cand era tanar, la 20, arata cam goofy, insa cand s-a grizonat...alta prestanta. Asa si cu Sean Connery, nu? In fine, o carne bine facuta (dar nu "well done") plus o sticla de Faustino Crianza pe masa si nu va protesta nimeni, ba chiar atunci cand va apare problema refill-ului, pun pariu ca tot "inca una din asta" se va spune.

Din Provence, pe langa lavanda, ies an de an milioane de sticle din acest etalon al vinului rose. Exemplarul de azi propune arome placute, de fructe proaspete, piersici, capsune si ierburi aromatice, un gust racoritor, cu "muscatura", insa fara a lipsi o atingere de finete. Pana sa traim ca Peter Mayle la fata locului, cred ca un pahar din acest demn reprezentant al zonei ne poate alina aceasta (poate neconstientizata) neimplinire :)

Pe langa Don Quijote. regiunea La Mancha mai include ceva: cea mai mare denumire de origine din lume, un mizilic de 190.000 hectare, adica ceva mai mare decat toata suprafata plantata cu vita de vie din tara noastra. Trecand peste aceste aspecte statistice, respectatul grup Pesquera (Alejandro Fernandez) a decis in 1998 sa se extinda si in aceasta parte a Spaniei, dupa ce a devenit cunoscut pentru vinurile sale remarcabile din Ribera del Duero. Licoarea de astazi, un tempranillo 100%, maturat 18 luni in lemn si 6 in sticla, emuleaza stilul consacrat, purtand insa specificul arid al zonei. Sub un aspect, intunecat, rosu-rubiniu intens, ne propune un profil de fructe negre si praline de ciocolata, cu note secundare de ierburi aromatice. Gustul e robust, dens insa cu suficienta prospetime incat sa nu ne chinuim cu paharul in fata.

Daca nu stii de vinul acesta dinainte sau daca nu cauti repede pe google nu ai cum sa banuiesti ca nu e doar un Côtes de Castillon (o apelatie care nu e tocmai in topul Bordeaux-ului, ca sa fim delicati). Bine, daca pui mana pe sticla ti se aprinde un bec ca nu-i tocmai un vin de consum curent. E solida, cu accesorii de calitate. Sau poate stii cine e Gerard Perse, viticultorul de pe eticheta. E un podgorean amarat care in 1998 a spart pusculita si a gasit in ea 31 milioane euro cu care a cumparat Chateau Pavie. Una peste alta, avem azi un vin masiv, extractiv, cu arome de fructe negre, pielarie si tabac, taninuri masive, insa polisate, usor uscate daca nu ne jucam cu timpul si aerul, care le imblanzeste putin. Vin cu viata lunga in fata.