George Mitea
Pasionat de vinuri
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
“2009 a fost un an bun pentru blogurile avand ca subiect vinul. Si primul din ele a fost lucruribune, scris de George Mitea, galatean, absolvent de filosofie si drept. Blogul si-a facut o “marca” din “somelaria culturala”, adica descrierea vinurilor in legatura cu filme, muzica, carti si idei. Pasiunea pentru vin se revarsa uneori si in alt mod decat virtual, George organizand ocazional degustari tematice in orasul de la Dunare. Colaborator al mai multor publicatii specializate din domeniul vinului sau generaliste.” E ciudat sa scrii la persoana a treia despre tine insuti, biograful personal fiind in concediu de odihna in aceasta perioada. Pentru ca multi dintre dumneavoastra mi-au calcat deja pragul virtual, din moment ce va intereseaza vinul cu staif, cunoasteti deja “marfa”. Sper sa va fie de folos notele mele- acum si pe Un Vin pe Zi! :)
Daca alegi sa urmaresti recomandarile lui va fi adaugat listei tale de preferinte, urmand sa primesti alerte atunci cand acesta le recomanda.
Undeva, la Murfatlar, in Dobrogea, un francez destul de cunoscut in domeniul lui de activitate, care din fericire pentru iubitorii vinului, se intampla sa fie chiar obiectul dorintei noastre, cu niste struguri obtinuti din plantatii cerficiate bio, a mestesugit o expresie interesanta a soiului nostru rosu fanion. Este o bestie pe steroizi, un soi de culturist campion, un vin care trebuie consumat, mai mult ca altele, cu moderatie, intrucat insumeaza nu mai putin de 16% alcool. Asta e, Murfatlarul e o podgorie cu temperaturi anuale destul de ridicate! Cu aceasta cifra in minte, vom fi surprinsi ca la proba paharului, la temperatura corecta, se va exprima frumos, mai ales gustativ, cu aciditate bine dozata si cu taninuri slefuite, care contribuie la impresia de soliditate si de structura impunatoare. Pentru moment licoarea nu este din cale afara de depliata, insa sunt convins ca in cativa ani isi va deschide si mai mult evantaiul aromatic.
Aglianico este pentru sudul Italiei ce sunt Nebbiolo si Sangiovese pentru nord, un soi fanion din care se obtin vinuri foarte pretioase. Cum este si cazul licorii de astazi: un melanj de arome atragatoare datorate maturarii in baric (lemn dulce, note picante, condimentate) si note de fructe negre si rosii zaharisite (din dulceturi, din compot) in combinatie cu un vin de baza foarte reusit, din vii foarte vechi, fin si precis. Impreuna dau un compozit delicios, rotund, care nu oboseste degustatorul si care imprima respect, datorita incarcaturi aromatice. Este un vin foarte bine facut, usor curgator si hedonic.
Cred ca in ultimele editii s-a schimbat un pic "linia melodica" a acestui vin, pe langa evidenta schimbare a etichetei, pastrand ceva din impresia arhicunoscuta si indragita de multi, de supra-copt, insa a devenit mai suplu si cu o aciditate mai sesizabila, cu note de fructe rosii proaspete, pe langa obisnuitele picanterii datorate lemnului de stejar, toate acestea facand vinul mult mai prietenos decat in anii trecuti cu o pleiada de preparate langa care nu s-ar fi putut aseza comod pana acum, cum ar fi pizza (de exemplu margherita sau prosciutto funghi) sau paste (nu prea scaldate in sos de rosii, daca nu e si carne in sos). E un vin interesant, care marcheaza o binevenita schimbare de stil!
Acest chardonnay din sudul Frantei (Cotes de Thongue) este produs de niste cunostinte vechi din piata autohtona, Jacques & Francoise Boyer, mai intalniti la noi datorita unui alt brand: Domaine La Croix Belle. Mi-a placut pentru ca exprima bine locul de unde provine, mai cald si cu influente mediteraneene mai pronuntate. N-o sa gasim mineralitatea cretoasa a unui Chablis, nici aciditatea brici de acolo, insa conditiile climatice specifice si experienta oenologilor au produs un vin respectabil, bine lucrat, in care simti rotunjimile specifice, dar si suficienta prospetime cat sa faca rezultatul dezirabil.
Zilele acestea cand auzim de Lombardia, nu prea ne duce gandul la treburi delicioase, dezirabile. Insa de acolo vine aceasta Franciacorta DOCG, sampania Italiei, daca putem spune asa, pentru ca se produce din strugurii obisnuiti in Champagne si prin aceeasi metoda. Rezultatatul e foarte multumitor, un spumant fin si echilibrat, cu perlatie exemplara, bule mici si neobosite, cu arome de unt si fructe albe, nuci si mar si lamaie, exuberanta si foarte usor de baut. Comparand-o cu rudele franceze, as zice ca pretul este foarte bun. Intr-un fel, putem sa spunem ca achizitionand acest spumant ne aratam compasiunea si suportul pentru respectiva regiune afectata puternic de nenorocirea aceasta. Keep safe, everyone!
Adevarul e ca munca de acasa are multe avantaje, dar nici unul mai benefic decat un pahar de vin la masa de pranz. Te simti om, te simti civilizat! Mai ales daca e o zi de duminica, nu ca ar mai exista mare deosebire intre zilele saptamanii, poti sa incepi de la micul dejun, cu un ou posat si un pahar de Prosecco. Ce ramane se poate consuma la pranz cu micii ramasi de la 1 Mai (blink!), ca oricum ati cumparat prea multi, spuneti drept! Altfel e un prosecco foarte decent, de la un producator cu multa experienta, floral, placut si destul de fin fara a-si pierde cumva caracterul democratic si popular care a facut din Prosecco DOC una dintre cele mai cunoscute denumiri de origine din lume.