“2009 a fost un an bun pentru blogurile avand ca subiect vinul. Si primul din ele a fost lucruribune, scris de George Mitea, galatean, absolvent de filosofie si drept. Blogul si-a facut o “marca” din “somelaria culturala”, adica descrierea vinurilor in legatura cu filme, muzica, carti si idei. Pasiunea pentru vin se revarsa uneori si in alt mod decat virtual, George organizand ocazional degustari tematice in orasul de la Dunare. Colaborator al mai multor publicatii specializate din domeniul vinului sau generaliste.” E ciudat sa scrii la persoana a treia despre tine insuti, biograful personal fiind in concediu de odihna in aceasta perioada. Pentru ca multi dintre dumneavoastra mi-au calcat deja pragul virtual, din moment ce va intereseaza vinul cu staif, cunoasteti deja “marfa”. Sper sa va fie de folos notele mele- acum si pe Un Vin pe Zi! :)
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Vinul de astazi, de altfel cel mai bun vin rosu al cramei, ma face sa remarc ca nu sunt multe etichete romanesti care sa evoce atat de clar o opera literara. Pentru ca Grandiflora este o trimitere directa la excelenta nuvela din 1928 a unui important fiu al micii urbe valcene: Gib. Mihaescu. Textul este disponibil integral in primele rezultate la o cautare pe orice motor de cautare si nu veti pierde 30 de minute din viata lecturand-o. In "La Grandiflora", numele unei terase descrisa ca celebra in Dragasani, se infiripa trama domnului Manaru, victima si agresor deopotriva al unei obsesii erotice initiate de vinul prea abundent in locanta amintita si de banuielile asupra relatiei necuviincioase a sotiei sale cu prietenul sau Ramura, sotie care trebuie spus ramane exilata la vie pe toata durata actiunii. Mana-ru, ramuri, vie, vin, Dragasani...Acum, sincer, ma indoiesc ca domnul Manaru ar fi facut scandaloasele sale fapte daca vinul la indemana ar fi fost acest Cuvee Grandiflora, pentru ca licoarea e prea serioasa si impunatoare ca sa se lase folosita ca un combustibil pentru provinciale psihoze erotice, insa pentru episoade gingase mai normale se poate dovedi un liant competent.
Vinul de astazi este ca un Celebrity Deathmatch. Intr-un colt al ringului este Negroamaro, in celalalt...ramane de vazut. Iar ringul e sticla grea, sanatoasa. Asta e si explicatia pentru care licoarea are doar indicatia generica Vino di Italia, pentru ca de regula organismele DOC au grija ca struguri din arealuri diferite sa nu se intalneasca. Probabil intrebarea de pe buzele si papilele tuturor va fi "cine castiga?" Ei, bine, pentru mine, aromatic Negroamaro a castigat, insa Syrahul (el o fi?) a lovit mai ales in gust, adaugand ceva aciditate, picanterie si puls meciului. Per ansamblu, e o experienta interesanta, un vin jovial, mustos si tanar.
Acest cupaj inedit din sudul Frantei seamana cu Gerard Depardieu, mai putin la finetea interpretarii. E masiv, exuberant, usor rustic si nu din cale afara de elegant. Descoperim un melanj de fructe negre, un strop de vanilie cat sa dea o nuanta elevata, insa pe ansamblu avem un vin foarte tanar, puternic, un vin de pus la o masa cu multe carnuri grele pe ea. Aerarea intr-un decantor va mai polisa din taninurile nabadaioase
Acest Primitivo de la Varvaglione este un vin foarte serios. Sigur, ofera trademakul modern al zonei: mare, cu arome de gemuri si dulceturi de fructe rosii si negre, concentrat, cu nivel mare de alcool insa pierdut printre pliurile generoase ale structurii tanice si ale texturii dense ajutata si de un usor rest de zahar. Totusi vinul ofera o aciditate vibranta care eleveaza rezultatul, facandu-l mai dezirabil si evident mai usor de baut. Are o remanenta respectabila. Este un exemplar foarte reusit.
Cred ca in ultimele editii s-a schimbat un pic "linia melodica" a acestui vin, pe langa evidenta schimbare a etichetei, pastrand ceva din impresia arhicunoscuta si indragita de multi, de supra-copt, insa a devenit mai suplu si cu o aciditate mai sesizabila, cu note de fructe rosii proaspete, pe langa obisnuitele picanterii datorate lemnului de stejar, toate acestea facand vinul mult mai prietenos decat in anii trecuti cu o pleiada de preparate langa care nu s-ar fi putut aseza comod pana acum, cum ar fi pizza (de exemplu margherita sau prosciutto funghi) sau paste (nu prea scaldate in sos de rosii, daca nu e si carne in sos). E un vin interesant, care marcheaza o binevenita schimbare de stil!
Poate vi s-a intamplat sa dati de sticle serioase, grele, dop ok, prezentare frumoasa, dar vinul...dezamagitor. Tocmai de aceea este reconfortant sa descoperi ceva oarecum pe invers: sticla normala, dop de tabla cu filet, eticheta okish dar nimic prea fancy, insa vinul sa fie...peste asteptari. Sigur ca e un vin argentinian, insa numele Lurton e frantuzesc si are ceva greutate. Descoperim arome clare de fructe rosii, ciocolata, gustativ se releva puternic si generos, cu impresii de skittles pe palat, acid, iute curgator, genul perfect pentru gratar.
Volumul II reprezinta mai mult sau mai putin vinurile din fosta gama "editiei limitata", gama de horeca a producatorului dobrogean, in vreme ce volumul I e firesc introductiv, adica vinurile de retail. Trecand peste aceste prolegomene de incadrare literara si nu numai, Aligote Caii de la Letea vol. II 2020 propune acelasi profil cu destui fani in piata: arome foarte intense de fructe albe, dar si o latura vegetala. In atac se releva mai bine caracterul de Aligote dobrogean, inclusiv cu acel compozit aromatic amintind de condimente si pasta de migdale, ca in final sa se accentueze tusa tonica, vegetal amaruie, care echilibreaza experienta gustativa. Aligote Caii de la Letea vol. II 2020 este o expresie moderna a acestui soi care are destinul sau distinct si plin de promisiuni interesante.
Vinul de astazi imi aminteste de un album al unui cantaret pakistanez pe care l-am ascultat pe repeat acum 20 de ani si inca il mai vizitez din cand in cand. Muzica avea certe valente orientale, pe care unii le-ar putea asemana manelelor, totusi soundul erau top-notch, evident produs undeva intr-un studio super-modern occidental, cu instrumentisti asemenea. Asta creea un fel de pod intre exoticul pakistanez si auditoriul european sau american. Roseul Solo Quintab este un compozit alambicat. Cinci soiuri, patru rosii, unul alb, aparent fara legatura, precum muzicantii nostri. Rezultat: un vin frumos, expresiv, cu prospetime si mult fruct, usor de inteles si apreciat, desi tehnic e o realizare nu usor de produs. Iar pakistanezul este legendarul Nusrat Fateh Ali Khan (cautati pe streaming albumul Mustt Mustt), iar producatorul si chitaristul este Michael Brook (cautati Breakdown sau Cobalt Blue, ca n-o sa va para rau). Si ascultati la mine, cine asculta “Nothing without you” si nu are nicio tresarire, ar trebui studiat stiintific, caci nu e normal!
Bodegas Vetus este plasata aproape de localitatea Toro, din Castilla y Leon, in centrul denumirii de origine, care la randul ei e din ce in ce mai bine situata in "topul" podgoriilor spaniole. Vinul este 100% Tinta de Toro, care este denumirea locala a mai cunoscutului Tempranillo. A fost maturat 9 luni in baric si la proba paharului se prezinta modern in exprimare. Tuse de lemn, fruct la putere, prune si mure, usoare note lactice si picanterii, corpolenta peste medie, impetuos, tanini usor uscati initial care se rotunjesc in timp si se armonizeaza cu finalul fructat. Vinul nu pare filtrat, asa ca o jumatate de ora intr-un decantor nu o sa strice.
Wine deco suna bine, daca ne gandim la miscarea artistica art deco, din prima parte a secolului XX. Daca miscarea artistica a avut un impact maxim in design (arhitectural, industrial etc) si vinul de astazi e bine gandit in atare perspectiva. Avem un strugure robust, utilitar, usor de invelit de mantaua decorativa a lemnului de stejar, care ii confera note specifice de vanilie, ananas insiropat,o tusa de patiserie, daca vreti. La impresia artistica contribuie si sticla impozanta, de ilustratie nu mai vorbim, astfel incat, in concluzie, vinul de azi provenind de la Velvet Winery din Dealu mare ofera o interpretare moderna, greu de desconsiderat.
Iata un vin care face cinste bunei reputatii de care se bucura vinurile din Chablis. Pe scurt: e delicios! De la aromatica foarte curata si precisa de citrice si minerale (pietre de rau si recunoscuta salinitate) iti atrage atentia insa iti castiga cu adevarat respectul in gust, unde avem si finete si echilibru si prospetime, un nivel numai potrivit de alcool (12.5), cu remanenta placuta, de fruct. E o recomandare ferma!
Iata ca sfintii au ajuns in 2017. De-a lungul anilor, anii de recolta de sub acesta onomastica eticheta s-au schimbat. Insa, fiecare a propus un vin rosu, sec, jovial, cum sta bine contextului, fara insa a lipsi o minima eleganta sau chiar potential de evolutie. E cazul si acum. Desi vinul se prezinta acum rosu-rubiniu cu reflexii purpurii, cu arome mustoase de fructe rosii si negre (afine&coacaze, prune), mici picanterii bine alese(vanilie, cuisoare e prea mult, asa ca va propun tinte), gust suculent, dulce acrisor, cu taninuri prezente, dar amabile, dulci, si remanenta decenta in profil fructat-picant, pana la urma sunt convins ca isi va pastra potentialul de evolutie.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...