M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Un vin neasteptat, mai ales daca te lasi pacalit de nume si iti inchipui ca exista vreo legatura intre Garnacha Tintoterra si Grenache, ba mai apoi vezi si Monastrell (Mourvedre) si te gandesti ca o fi vreun GSM fara Syrah... Garnacha Tintoterra este, de fapt, Alicante Bouschet, un soi tinctorial despre care, daca nu ma insala memoria (un pic ciuruita...) era folosit in asamblaje intr-un procent de maxim 10%, avand predominant rolul de a colora. Va veti confrunta cu un vin care, la prima vedere, are o nota puternica de vin de buturuga, de zaibar, de salbaticie, si abia dupa ceva vreme, aerisire si plimbari intrebatoare pe cerul gurii incepe sa-si dezvaluie structura. Și incepem sa bifam. Taninuri? Are. Aciditate? Destula. Complexitate? Hm, initial nu, dar devine rapid, cu ciocolata, spuma de espresso, fructe negre (o tona!), contimente, tabac... Insa ceva imi spune ca este un vin facut cu macerare carbonica, avand si o groaza de tonuri (must, boasca) specifice acestui procedeu. Producatorul nu mentioneaza insa nimic despre asta, asa ca doar presupun. Per total, un SPECTACOL. Recomandat mai ales experimentatilor si celor care vor o versiune intelectuala de „vinu' lu' bunicu'”.
Desi legea, mai nou, permite si implicarea altor struguri decat traditionalii Glera in productia de prosecco, cel de fata este un “pur” 100%. O alegere buna, as zice, pentru ca vinul a iesit exact cum trebuie - cu fructe bine scoase in evidenta - mere dulci, zemoase, tonuri de caisa / piersica, invelite intr-un strat fin de drojdii calde, de patiserie fina. Racoritor, bun de sete, de ciocnit cu un prieten sau vreun amor, de dimineata pana seara...
Cand esti furnizor al palatului Elysee, al Senatului Frantei si al nemuritorului Matignon, e greu sa-ti puna cineva la indoiala calitatea vinului. Cum ar veni, fara nicio surpriza, La Croix de Pomerole 2015, venit de la nepronunatabila famile Janoueix, este unul dintre vinurile remarcabile ale regiunii din care se revendica. Un pic prea tanar si, probabil, mai potrivit colectiei decat consmului curent, are taninuri inca active si o aciditate inselatoare, dar prezenta si, pe de alta parte, garantie a urmatorilor ani de viata. Nuante de flori uscate in prim plan, urmate de fructe rosii, proaspat, elegant. Mai zic producatorii (pe care, de aceasta data, nu avem de ce sa nu-i credem) - „produs al unui an exceptional” (după un interval mai degraba trist, intre 2012 și 2014). De baut, de tinut... o defizie grea, mai ales ca s-a racorit afara...
Cu aceeasi intensitate ca in editiile precedente, doar ca parca mai floral-ierbos, cu ceva note citrice si, la incalzire peste normele permise, un pic verde. Mai putin soc, mai putin salcam, deloc pipi de pisica, spre marea mea usurare. Gustativ, din nou un pic diferit, cu o aciditate mai putin agresiva, mai potrivita consumului din aceasta vara, in loc sa stea “la linistit” cateva luni. Curge bine pe gat, cu fructe albe si nuante tropicale (ceva mango, parca), final suficient de lung si de vesel. Per total, un vin “de maiada”. Adica “mai ada, baiete, o sticla!”.
Comercianti de vinuri din 1975, producatori de vinuri din 1990 - un brand ridicat din multa munca a unei familii (Fernandez Rivera) si din sansa unor critici favorabile (a se citi "ale lui Robert Parker"), pe la mijlocul anilor '80... Este un vin mai degraba pentru wine-geeks, care nu au multe intalniri programate cu vinurile din Castilla-Leon, fie de teama reputatiei nu foarte bune a zonei (care include si areale de mare performanta), fie din cauza unor amintiri neplacute din marele retail. Nu este cazul cu acest vin suculent, bazat pe (sau 100%?) Tempranillo, care ofera tot ce se asteapta de la un vin tinut doi ani prin butoaie si inca un an in sticla, inainte de a i se da drumul prin lume. Nas de fructe negre, gust dominat de fructe de padure rosii, bine punctat de note balsamice, postgust marcat subtil de maturarea in lemn, inca dominat de fruct si bine echilibrat de aciditate. Taninuri practic topite, care fac vinul sa alunece degraba pe gat... Bun. Bun-bun.
Un Bordeaux fresh si ready-to-drink, ca sa folosesc jargonul anglo-saxon atat de expresiv si degraba impamantenit... Aciditate din plin, fruct cat incape, modern in aparenta, dar mai suplu si mai elegant decat vinurile masive si musculoase ale scolii noi. Nas cu capsuni mature, cirese negre, visine de visinata, fum, un pic de condimente si ceva lemn. Gustul este mai degraba exploziv, dar bine sustinut, lung si expresiv. Trece de la o serie de note la alta elegant, ca un sofer bun, la care nu simti schimbarea vitezelor. Note similare cu cele olfactive, bine sustinute, cum am mentionat deja, de o aciditate spectaculoasa, dar bine integrata, care promite o viata lunga.
Cu 205 de hectare (dintre care 35 Premier Cru), raspandite in 11 dintre cele 17 comune ale Chablis-ului, domeniul Jean Durup Pere et Fils este cel mai mare din regiune. Povestea spune ca, dupa filoxera, multe vii au fost abandonate, ba chiar si fondatorul (tatal lui Jean Paul, actualul „tata” de pe eticheta) era cat pe ce sa vanda cele doua hectare ale familiei. Din fericire, in loc sa vanda, s-a apucat de cumparat, si astfel s-a ajuns la domeniul de astazi. Un vin care, desi are ceva rotunjimi, sau macar o textura sesizabila, nu are cremozitatea chardonnay-urilor maturate in butoaie de stejar. Are, in schimb, un echilibru fantastic intre notele de fructe albe si exotice, pe de o parte, si o aciditate citrica, intarita de senzatii minerale. Perfect pentru zile de vara, bun de gastroniomie sau de savurat pur si simplu.
Pana la 30-35 de ani, e OK sa consideri ca sambata e minunata daca incepe cu o bere rece. Daca dupa 35 de ani nu ai inlocuit-o cu Prosecco, crede-ma, e cazul s-o faci! Nu ca n-ar fi potrivit si in alte ocazii - la masa, dupa masa, inainte de masa sau in loc de masa... Dar sambata dimineata are cel mai bun gust, cred. Si cel de fata, un pic mai delicat si mai plin de tinerete decat vinurile medii, este tot un Prosecco plin de pofta de viata, cu arome de fructe exotice, ceva urme florale si clasica patiserie fina. Plin de lumina si de relaxare - bulele din pahar tot spun chestii de genul "dolce far niente", "dolce vita"... De ascultat si de baut!
Intr-o lume in care moda rose-urilor s-a tradus printr-o avalansa de arome ‘selectionate’, dominate de celebra nuanta sa ‘bombonica’, Caii de la Letea face o remarcabila exceptie. Prospetime, fruct generos, nuante secundate de flori uscate, suculenta si o aciditate potrivita sezonului - per total, o suma de atribute convingatoare pentru un inceput de august, mai ales dace sunteti adeptii unui rose cu personalitate.
Intr-o lume in care moda rose-urilor s-a tradus printr-o avalansa de arome ‘selectionate’, dominate de celebra nuanta sa ‘bombonica’, Caii de la Letea face o remarcabila exceptie. Prospetime, fruct generos, nuante secundate de flori uscate, suculenta si o aciditate potrivita sezonului - per total, o suma de atribute convingatoare pentru un inceput de august, mai ales dace sunteti adeptii unui rose cu personalitate.
Intr-o lume in care moda rose-urilor s-a tradus printr-o avalansa de arome ‘selectionate’, dominate de celebra nuanta sa ‘bombonica’, Caii de la Letea face o remarcabila exceptie. Prospetime, fruct generos, nuante secundate de flori uscate, suculenta si o aciditate potrivita sezonului - per total, o suma de atribute convingatoare pentru un inceput de august, mai ales dace sunteti adeptii unui rose cu personalitate.
Sincer vorbind, raman la parerea ca rose-urile sunt mai mult un potential pierdut al strugurilor care ar fi putut fi mai bine folositi pentru vinuri rosii, fie ele si simple. Realitatea se incapataneaza insa sa-mi dea peste nas, asa ca ma intalnesc tot mai des cu rose-uri cu personalitate, cu ceva complexitate si, in general, la care merita sa revii dupa o vreme. Cel de fata are tot ce-i trebuie unui vin: complex (joaca intre fructe rosii de padure si fructe de livada - mere, pere), aciditate cat sa-i stea bine si sa nu fie plicticos, o lungime a gustului remarcabila si atata eleganta cat sa nu ceara momente speciale, dar sa nu fie nici un simplu vin “de plaja”.
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...