M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Pana la 30-35 de ani, e OK sa consideri ca sambata e minunata daca incepe cu o bere rece. Daca dupa 35 de ani nu ai inlocuit-o cu Prosecco, crede-ma, e cazul s-o faci! Nu ca n-ar fi potrivit si in alte ocazii - la masa, dupa masa, inainte de masa sau in loc de masa... Dar sambata dimineata are cel mai bun gust, cred. Si cel de fata, un pic mai delicat si mai plin de tinerete decat vinurile medii, este tot un Prosecco plin de pofta de viata, cu arome de fructe exotice, ceva urme florale si clasica patiserie fina. Plin de lumina si de relaxare - bulele din pahar tot spun chestii de genul "dolce far niente", "dolce vita"... De ascultat si de baut!
Mno, somonul e somon, lejeritatea e lejeritate (insuportabila usuratate, ar spune unii), iar aromele de fragute, capsune si ceva pepene rosu fac din acest vin un standard de vara din DOC-ul Coteaux d'Aix-en-Provence (Franta, daca mai existau intrebari). Daca e ceva special la acest vin - si am mai vazut doar cateva in acelasi sens - este acel spirit liber pe care il vedem cand mergem noi, romanii, in excursii "afara". Seamana cu oamenii aceia relaxati, care au un calendar bine stabilit, dar stiu sa se bucure de timpul liber. Este un vin caruia ii pasa mai putin de tine si de nefericirile tale, cat ii pasa sa te puna inapoi pe o sina - pe un drum ok. Nu e vesel, te inveseleste. Nu e o poveste, te pune sa scrii o poveste. Sa zic ca e si raport bun calitate / pret, e deja blasfemie... Bucurati-va si atat!
Cu 205 de hectare (dintre care 35 Premier Cru), raspandite in 11 dintre cele 17 comune ale Chablis-ului, domeniul Jean Durup Pere et Fils este cel mai mare din regiune. Povestea spune ca, dupa filoxera, multe vii au fost abandonate, ba chiar si fondatorul (tatal lui Jean Paul, actualul „tata” de pe eticheta) era cat pe ce sa vanda cele doua hectare ale familiei. Din fericire, in loc sa vanda, s-a apucat de cumparat, si astfel s-a ajuns la domeniul de astazi. Un vin care, desi are ceva rotunjimi, sau macar o textura sesizabila, nu are cremozitatea chardonnay-urilor maturate in butoaie de stejar. Are, in schimb, un echilibru fantastic intre notele de fructe albe si exotice, pe de o parte, si o aciditate citrica, intarita de senzatii minerale. Perfect pentru zile de vara, bun de gastroniomie sau de savurat pur si simplu.
Cu 205 de hectare (dintre care 35 Premier Cru), raspandite in 11 dintre cele 17 comune ale Chablis-ului, domeniul Jean Durup Pere et Fils este cel mai mare din regiune. Povestea spune ca, dupa filoxera, multe vii au fost abandonate, ba chiar si fondatorul (tatal lui Jean Paul, actualul „tata” de pe eticheta) era cat pe ce sa vanda cele doua hectare ale familiei. Din fericire, in loc sa vanda, s-a apucat de cumparat, si astfel s-a ajuns la domeniul de astazi. Un vin care, desi are ceva rotunjimi, sau macar o textura sesizabila, nu are cremozitatea chardonnay-urilor maturate in butoaie de stejar. Are, in schimb, un echilibru fantastic intre notele de fructe albe si exotice, pe de o parte, si o aciditate citrica, intarita de senzatii minerale. Perfect pentru zile de vara, bun de gastroniomie sau de savurat pur si simplu.
Acesta este "fratele" un pic mai mare al unui prosecco prezentat aici cu aproximativ o luna in urma, dar deosebirea dintre cele doua este sensibila. Le despart cateva (nu multe) grame de zahar, dar si nuante importante - desi nu este mult mai scump, spumantul de azi este semnificativ mai cremos, mai fin, cu arome mai intense si mai generoase. Piersici de compot, mere dulci, zemoase, si nuante de patiserie fina, totul intr-un ansamblu echilibrat si elegant. Spumant de seductie, care necesita un partener de partea cealalta a mesei.
Nu o fi Negrul de Dragasani vreun "portdrapel" al soiurilor romanesti dar, sincer vorbind, tare mi se pare ca uneori are de spus mai mult despre Romania si despre romani decat Feteasca neagra. Asa, un pic (mai mult, chiar) rustic, dar slefuit si coerent, un taran curat si ager, pe cale sa termine facultatea de filosofie... Iar cel de la Via Marchizului, de cativa ani incoace, este tot mai jucaus, mai nuantat si mai convingator. Cand crezi ca ai dat de o banala duda supracoapta, cazuta din copac, aromele te muta catre mure proaspete. Cand crezi ca ai dat de lemn uscat, e de fapt o nuanta de ciocolata care il acopera, unde ai impresia ca e ceva, o nota de fiert, de ars - gasesti de fapt ceva smochine, curmale sau alte uscaciuni. Frumos si de perspectiva, chiar daca acum inca se zbate in chinul adolescentin de a nu putea formula exact tot ce-i trece prin gand.
Cupajul de tip Bordeaux al Romaniei - Feteasca negra, Merlot si Cabernet Sauvignon - desi culoarea spune ca avem de-a face cu mai multa Feteasca neagra. Tinerel si tineresc - aceasta este impresia initiala. O joaca aromatica intre fructe rosii si condimente, cu ceva sub-tonuri pamantoase. Gustul este dominat de fruct (cirese, ceva capsuna supramaturata, zmeura), condimentele facandu-si prezenta mai spre final, alaturi de ceva note vagi de spuma de espresso si paine prajita. Bun pentru gratare si mancaruri usor picante.
Cupajul de tip Bordeaux al Romaniei - Feteasca negra, Merlot si Cabernet Sauvignon - desi culoarea spune ca avem de-a face cu mai multa Feteasca neagra. Tinerel si tineresc - aceasta este impresia initiala. O joaca aromatica intre fructe rosii si condimente, cu ceva sub-tonuri pamantoase. Gustul este dominat de fruct (cirese, ceva capsuna supramaturata, zmeura), condimentele facandu-si prezenta mai spre final, alaturi de ceva note vagi de spuma de espresso si paine prajita. Bun pentru gratare si mancaruri usor picante.
Cupajul de tip Bordeaux al Romaniei - Feteasca negra, Merlot si Cabernet Sauvignon - desi culoarea spune ca avem de-a face cu mai multa Feteasca neagra. Tinerel si tineresc - aceasta este impresia initiala. O joaca aromatica intre fructe rosii si condimente, cu ceva sub-tonuri pamantoase. Gustul este dominat de fruct (cirese, ceva capsuna supramaturata, zmeura), condimentele facandu-si prezenta mai spre final, alaturi de ceva note vagi de spuma de espresso si paine prajita. Bun pentru gratare si mancaruri usor picante.
Mai putin cunoscut pe meleagurile noastre, Alain Brumont este unul dintre cei mai respectati producatori de vin din sud-vestul Frantei, unde si-a inceput activitatea in urma cu 30 de ani. Un soi de influencer, daca vreti, insa unul de nisa, cu pofte si expresii pur gascone. Ca o consecinta a gusturilor sale, din cele 430 de hectare pastorite s-au nascut vinuri care au „reperat” onoarea pierduta a Madiran-ului si i-au atras porecla de „Petrus-ul din Sud-Vest”. In stilul mentionat, avem de-a face cu un vin produs din mult Tannat si putin Cabernet, foarte concentrat si intens, intunecat chiar. Nuante de mure si coacaze, absint, carbune, taninuri cat sa sature o saptamana de iarna (frumoase, ce-i drept, dar grele) si o aciditate care ne spune ca vinul este inca la inceput de drum. Asa ca luati si pentru rezervele din pivnita caci, vorba ceea, winter is coming...
Un vin neasteptat, mai ales daca te lasi pacalit de nume si iti inchipui ca exista vreo legatura intre Garnacha Tintoterra si Grenache, ba mai apoi vezi si Monastrell (Mourvedre) si te gandesti ca o fi vreun GSM fara Syrah... Garnacha Tintoterra este, de fapt, Alicante Bouschet, un soi tinctorial despre care, daca nu ma insala memoria (un pic ciuruita...) era folosit in asamblaje intr-un procent de maxim 10%, avand predominant rolul de a colora. Va veti confrunta cu un vin care, la prima vedere, are o nota puternica de vin de buturuga, de zaibar, de salbaticie, si abia dupa ceva vreme, aerisire si plimbari intrebatoare pe cerul gurii incepe sa-si dezvaluie structura. Și incepem sa bifam. Taninuri? Are. Aciditate? Destula. Complexitate? Hm, initial nu, dar devine rapid, cu ciocolata, spuma de espresso, fructe negre (o tona!), contimente, tabac... Insa ceva imi spune ca este un vin facut cu macerare carbonica, avand si o groaza de tonuri (must, boasca) specifice acestui procedeu. Producatorul nu mentioneaza insa nimic despre asta, asa ca doar presupun. Per total, un SPECTACOL. Recomandat mai ales experimentatilor si celor care vor o versiune intelectuala de „vinu' lu' bunicu'”.
Desi legea, mai nou, permite si implicarea altor struguri decat traditionalii Glera in productia de prosecco, cel de fata este un “pur” 100%. O alegere buna, as zice, pentru ca vinul a iesit exact cum trebuie - cu fructe bine scoase in evidenta - mere dulci, zemoase, tonuri de caisa / piersica, invelite intr-un strat fin de drojdii calde, de patiserie fina. Racoritor, bun de sete, de ciocnit cu un prieten sau vreun amor, de dimineata pana seara...
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...