M-am întâlnit cu vinul la începutul anilor 2000, la o degustare. Pe vremea aceea, să primeşti vin gratis într-o cârciumă ţinea mai degrabă de SF decât de vreo acţiune de promovare de zi cu zi, a oricărui producător cu capul pe umeri, din ziua de azi. Ştiu că am rămas cu gura căscată pe tot parcursul degustării, copleşit de revelarea unui univers paralel, care existase prin preajma mea dintotdeauna, dar pe care nu-l zărisem nici măcar din greşeală (văzusem câteva emisiuni de-ale lui Radu Anton Roman dar… cam atât). Ca şi cum ai intra în dulapul bunicii şi te-ai trezi într-o Narnia plină de butoaie şi podgorii. La sfârşitul degustării eram mai mult nervos decât entuziasmat, şi asta pentru că nu înţelegeam cum poate exista o lume atât de mare, de complexă şi de la îndemână, pe care să fi ignorat-o atâta vreme. Iar când am înţeles că nasul mă va sprijini în acest demers şi, mai târziu, când am descoperit munca şi dragostea din spatele fiecărei sticle (ştiu, sună a clişeu, dar nu e!), am ştiut că drumul meu nu se mai poate despărţi de drumul vinului vreodată.
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
La Feteasca Neagra e mereu greu sa spui clar la ce te astepti, sa emiti pretentii conform vreunui standard sau macar sa recunosti la sfarsit cat de multa legatura a avut vinul gustat cu ideea ta despre ce ar fi trebuit sa fie in sticla. Acestea fiind zise, meritul Fetestii de fata este ca isi exprima soiul destul de clar, reusind in acelasi timp sa transmita intentia agresiva a vinificatorului. Taninurile sunt ferme, aproape dure, dar bine sustinute de aciditate si perfect compensat de alcoolul puternic, dar integrat, si de aromele intense, bine structurate si coerent ordonate in timpul aerisirii. Bun acum, dar si mai bun peste 2-3 ani.
Niste oameni seriosi, care au pus o noua Denumire de Origine (DO) pe harta din Chile, au decis sa faca si vinuri vesele si accesibile. Rezultatul se vede aici, destul de bine acum dar, probabil, ceva mai bine prin septembrie - octombrie, cand se lasa iar racoarea, dar nu prea tare. Personal, n-am simtit in gust apropierea de ocean, dar m-au amuzat condimentele intense, usor imblanzite de arome de lemn, dar lasate sa zburde salbatic de corpul un pic nedefinit (nu e un vin subtire, doar ca nasul promitea mai mult). Aciditate inca ridicata, taninuri in curs de integrare, fruct mult, final de vin proaspat- mai degraba mediu - dar reconfortant si bine potrivit pentru cotlete de berbecut, pizza diavola si alte vrajitorii pe gratar.
Niste oameni seriosi, care au pus o noua Denumire de Origine (DO) pe harta din Chile, au decis sa faca si vinuri vesele si accesibile. Rezultatul se vede aici, destul de bine acum dar, probabil, ceva mai bine prin septembrie - octombrie, cand se lasa iar racoarea, dar nu prea tare. Personal, n-am simtit in gust apropierea de ocean, dar m-au amuzat condimentele intense, usor imblanzite de arome de lemn, dar lasate sa zburde salbatic de corpul un pic nedefinit (nu e un vin subtire, doar ca nasul promitea mai mult). Aciditate inca ridicata, taninuri in curs de integrare, fruct mult, final de vin proaspat- mai degraba mediu - dar reconfortant si bine potrivit pentru cotlete de berbecut, pizza diavola si alte vrajitorii pe gratar.
Cand s-a nascut, Smerenie parcursese drumul invers, de la idee la poveste, intr-un fel nerepetat pana acum. Mai exact, ar fi trebuit sa aiba aromele de “chilie de maicuta”, eventual un lacas cu gutui puse pe pervaz... Si asa s-a lansat, creat de Liviu Grigorica. Au trecut cateva editii si, cumva, ideea de Smerenie s-a pastrat, in ciuda faptului ca vinul a capatat mai mult fruct, mai multa viata si expresivitate. Dar, in sinea lui, a ramas in primul rand un vin de pastrat, nu unul de consumat imediat dupa lansare. Luati si tineti-l o vreme. Merita.
Cand s-a nascut, Smerenie parcursese drumul invers, de la idee la poveste, intr-un fel nerepetat pana acum. Mai exact, ar fi trebuit sa aiba aromele de “chilie de maicuta”, eventual un lacas cu gutui puse pe pervaz... Si asa s-a lansat, creat de Liviu Grigorica. Au trecut cateva editii si, cumva, ideea de Smerenie s-a pastrat, in ciuda faptului ca vinul a capatat mai mult fruct, mai multa viata si expresivitate. Dar, in sinea lui, a ramas in primul rand un vin de pastrat, nu unul de consumat imediat dupa lansare. Luati si tineti-l o vreme. Merita.
Cabernetul “flagship” de la Oprisor nu alte alta vina, de ceva ani incoace, decat ca apare un pic mai devreme decat ar trebui. Tanar si inca nelinistit, are totusi cateva promisiuni mature in notele de capsuni supracoapte si gemuri, in condimentele lemnoase sau in finalul picant. Aciditatea, destul de discreta, nu pune vreo problema, insa taninurile inca pe cale de a se integra sunt cel mai clar semn ca acest vin va fi mult mai bun anul urmator. Luati si puneti deoparte!
Dens si dolofan, dara fara senzatia de gras / onctuos, de mai c’ai jura ca s-a nascut ori pe deojdii fine, ori prin ceva butoaie mai putin active de stejar. Noroc ca e un soi cate da prin propriile puteri vinuri rotunde, asa ca mentiune “de pe (o) parcela exceptionala” explica suficient lucrurile din pahar. Nas de mere bine coapte, mieji de samburi de caisa, coaja groasa de citrice, gust dominat de fructe albe, cu o aciditate inca foarte ridicata (va fi si mai bun in vara viitoare!), postgust destul de elegant, incheiat viu si proaspat. De luat in considerare pentru sarbatori, mai ales la acest buget!
Dens si dolofan, dara fara senzatia de gras / onctuos, de mai c’ai jura ca s-a nascut ori pe deojdii fine, ori prin ceva butoaie mai putin active de stejar. Noroc ca e un soi cate da prin propriile puteri vinuri rotunde, asa ca mentiune “de pe (o) parcela exceptionala” explica suficient lucrurile din pahar. Nas de mere bine coapte, mieji de samburi de caisa, coaja groasa de citrice, gust dominat de fructe albe, cu o aciditate inca foarte ridicata (va fi si mai bun in vara viitoare!), postgust destul de elegant, incheiat viu si proaspat. De luat in considerare pentru sarbatori, mai ales la acest buget!
Dens si dolofan, dara fara senzatia de gras / onctuos, de mai c’ai jura ca s-a nascut ori pe deojdii fine, ori prin ceva butoaie mai putin active de stejar. Noroc ca e un soi cate da prin propriile puteri vinuri rotunde, asa ca mentiune “de pe (o) parcela exceptionala” explica suficient lucrurile din pahar. Nas de mere bine coapte, mieji de samburi de caisa, coaja groasa de citrice, gust dominat de fructe albe, cu o aciditate inca foarte ridicata (va fi si mai bun in vara viitoare!), postgust destul de elegant, incheiat viu si proaspat. De luat in considerare pentru sarbatori, mai ales la acest buget!
Al treilea membru a familie Prine Mircea debuteaza cu nuante pamantoase si afumate, mure, coacaze, gemuri, dulceata de zmeura, cirese de compot. In gust, pare usor naravas, cu ceva taninuri inca active. Aciditatea adauga prospetime unui final lung si picant.
Recunosc ca atat Irpinia, ca zona, cat si soiul Aglianico mi-au fost mai degraba straine pana de curand, cele trei-patru etichete raspandite pe mai multi ani nefiind de ajutor in creionarea unui profil. Asa ca am ramas mai degraba suprins de universalitatea expresiei acestui vin, plin de prune uscate, mieji de nuca, stafide, dulceata de cirese amare – gusturi ale copilariei cum mai gasesti prin cupajele de feteasca neagra, merlot si cabernet (puneti struguri regionali in loc de feteasca pentru alte zone decat Sudul Romaniei...). Alcoolul mare (14.5) este bine integrat, dar da o senzatie dulceaga de vin demisec, desi nu e clar cat zahar rezidual are. Gustativ, pleaca de la note afumate spre smochine si curmale, fructe mai degraba negre (dulceata de afine), cu aciditate buna si taninuri aproape topite. Curge bine, bucuros si catifelat, si cam face pofta de mancare. Fiti pregatiti!
Recunosc ca atat Irpinia, ca zona, cat si soiul Aglianico mi-au fost mai degraba straine pana de curand, cele trei-patru etichete raspandite pe mai multi ani nefiind de ajutor in creionarea unui profil. Asa ca am ramas mai degraba suprins de universalitatea expresiei acestui vin, plin de prune uscate, mieji de nuca, stafide, dulceata de cirese amare – gusturi ale copilariei cum mai gasesti prin cupajele de feteasca neagra, merlot si cabernet (puneti struguri regionali in loc de feteasca pentru alte zone decat Sudul Romaniei...). Alcoolul mare (14.5) este bine integrat, dar da o senzatie dulceaga de vin demisec, desi nu e clar cat zahar rezidual are. Gustativ, pleaca de la note afumate spre smochine si curmale, fructe mai degraba negre (dulceata de afine), cu aciditate buna si taninuri aproape topite. Curge bine, bucuros si catifelat, si cam face pofta de mancare. Fiti pregatiti!
Ne dorim ca experienta ta alaturi de noi sa fie una lipsita de dificultati. Daca insa ceva nu functioneaza sau ai vreo recomandare pentru noi, iti stam la dispozitie.
P.S.: 🍷 Don`t drink and type...