Sorin Stelian

Am citit undeva o afirmatie simplificata, dar adevarata: vinurile de lume noua au gust de fructe, cele de lume veche au gust de pamant. Sigur, nu mai exista, cu mici exceptii, vinuri pur de lume noua sau pur de lume veche - nici macar in Bordeaux. Totusi nu am prea incercat vinuri din afara Europei care sa aiba un gust in mod evident "earthy" sau "savory". Trebuie mentionat ca, din pacate, echivalentul acestor termeni in limba romana suna ciudat: "pamantos" nu e un cuvant care sa evoce senzatii placute, si are efectiv alt sens, iar "savory" pur si simplu nu are o traducere din cate stiu eu. In orice caz, nu inseamna "savuros", nici neaparat "condimentat" (cum se mai obisnuieste a fi tradus), ci mai degraba opusul placut al lui "dulce" sau "dulceag". O placinta cu branza sarata e, de exemplu, "savory"; la fel e o tocana de ciuperci (care da si senzatii dulcege, dar nu numai). Revenind la vinul de azi, mirosul evoca in mod sigur arome fructate, dulci, coapte - de exemplu sirop de coacaze, dar mai ales prune uscate (da, da, nu doar Feteasca Neagra poate produce asa ceva). Insa e clar ca nu sunt acolo doar fructe, ci si senzatii minerale, condimentate sau de... pamant; ele apar si in miros, dar mai ales in gust, si pur si simplu te fac sa plescai (daca nu mai e nimeni prin preajma) si sa mai iei repede o gura de vin. Combinatia e absolut delicioasa, si va recomand calduros sa incercati vinul asta, fiindca are si echilibrul, si textura, si prospetimea, si persistenta care sa sustina cu succes aceste arome "savory" intense.

Unul din cele mai constante in calitate Merlot-uri din Romania a ajuns la editia 2016 - pare de altfel extrem de devreme sa fie lansat, tinand cont si de stilul destul de taninos care l-a consacrat. Insa, ca de obicei, nu exista loc de plangeri in privinta calitatii - ireprosabile si, zic eu, peste ce ar sugera pretul cerut; ba mai mult, vinul parca e ceva mai abordabil fata de editiile anterioare. Aceeasi expresie aromatica intoxicanta de Merlot serios, smirghel taninos la fel de dens dar cu o granularitate ceva mai mica, care da un plus de gratie corpului altfel destul de robust, dar delicios. Postgustul e lung - iarasi semn foarte bun la o varsta atat de frageda - asa ca v-as sugera ca in ciuda caldurii de afara sa nu ezitati sa il luati: poate asigura o companie perfecta pentru o cina tarzie de vara, iar daca veti pastra cu grija ceva sticle veti avea un tovaras de nadejde pentru multe ierni de-acum incolo.

Bine racit - iata cele mai importante doua cuvinte pe care trebuie sa le stiti despre vinul de azi. Din mai multe motive; de exemplu, pentru ca afara nu e chiar frig, desi asistam la o vara ploioasa, relativ racoroasa. Si, mai important, pentru ca acest cupaj nu a fost tocmai binecuvantat cu o aciditate inalta, care sa-i puna intr-un context proaspat aromele de stafide si fructe confiate. In schimb, a primit de la natura muschi - sau, mai exact, tanini fini si densi si un corp destul de carnos. Asa ca temperatura joasa de servire este factorul care il ajuta sa isi pastreze echilibrul. Iar daca puteti sa il si aerati cateva ore, cu atat mai bine.

Un Chardonnay cu arome intense, combinatie de fruct copt (unii ar zice piersici, altii ananas, dar e important?), multe citrice, izuri vanilate si chestii mai verzi (mar necopt). Gustul e corpolent, plin de textura si dulceata inca de cand atinge papilele, cu o explozie aromatica pe mijloc si un final lung, destul de citric, dar imblanzit de vanilie si de stropul un pic mai mare de zahar rezidual. Alcoolul e si el sesizabil. Rezultatul final e un vin cu greutate, dar echilibrat de aciditate, deci baubil si placut.

Recunosc ca am fost foarte tentat sa copiez cuvant cu cuvant review-ul pe care l-am facut anului de recolta anterior (2015). Ceea ce ma face sa imi amintesc multe asemenea situatii si sa am impresia ca, in cazul multor vinuri de Lume Noua (in special din Australia si America de Sud), variatia data de anul de recolta este mai mica decat in cazul Europei. Pana cand expertii ne vor lamuri daca e asa sau nu, sa ne bucuram de acest Malbec cu prospetime peste medie, cu ceva note minerale si o suculenta de invidiat, asta fara a-i lipsi taninii. Un vin numai bun ca sa ne revenim dupa sarbatorile de iarna.

Recunosc ca mi-am facut mental o idee foarte clara despre Bicento inainte sa-l degust. 98 de puncte Luca Maroni, sticla grea, eticheta cu negru si auriu - totul indica un vin masiv, concentrat, plin de note dulcege. Ce am vazut in pahar nu a facut decat sa confirme ideea asta: culoare intensa, opaca, de genul care "pateaza paharul", apoi mirosul cu mult fruct foarte copt si mult baric. Surpriza a venit insa in gust: vinul e extrem de suculent, in sensul bun al cuvantului, cu o aciditate remarcabila, la fel ca si intensitatea aromatica resimtita de papile. E si destul de cremos, cu tanini insistenti dar manierati, insa ce m-au impresionat cu adevarat sunt usurinta si placerea cu care se bea, alaturi de senzatiile condimentat-minerale - elemente care-l scot din marea masa a licorilor facute in stilul asta. Sigur, la nivel personal mi-ar fi placut mai putin baric, dar e clar ca vorbim oricum de un vin excelent. In incheiere, o informatie scurta: "Bicento" vine de la varsta bicentenara a viilor de Aglianico din care e facut.