Sorin Stelian
Pasionat de vinuri
Daca esti aici, stim deja ca iti plac vinurile bune.
Vrei sa povestesti pe site despre pasiunea ta?
Nu mai stiu exact cum m-am indragostit de vin. Probabil ca s-a intamplat pe o terasa deasupra unui bulevard, observand uimit cum se oglindesc energia si tumultul oamenilor de dedesubt intr-un simplu pahar de Riesling. Ma gandesc deci ca a bea un pahar de vin nu e doar o placere, ci si un mijloc de a cunoaste lumea. Si nu unul pentru cei lenesi, pentru ca vinul bun trezeste curiozitatea, te face sa iubesti diversitatea, te indeamna sa calatoresti. Nu sunt un critic de vin, ci un iubitor al lui - am incercat multe vinuri, le-am privit cu atentie si curiozitate si m-am simtit uneori suficient de curajos incat sa scriu despre ele. Mi se pare ca cel mai bun lucru pe care-l poti face cand scrii despre vinuri este sa le recomanzi pe acelea care te-au transportat, intr-un fel sau altul, din locul in care te aflai. Da, cred ca mi-am amintit cum am devenit pasionat de vin: am citit undeva o recomandare inspirata.
Daca alegi sa urmaresti recomandarile lui va fi adaugat listei tale de preferinte, urmand sa primesti alerte atunci cand acesta le recomanda.
Dragaica din 2018 m-a luat prin surprindere: vinul suplu pe care-l stiam din editiile anterioare pare sa fi luat in greutate. Aromele s-au dus mai spre zona supracoapta, pastrand totusi notele condimentate, in timp ce textura e plina, cu tanini aderenti si aciditate relativ joasa in context. Ideal ar fi sa-l aerati un pic si poate sa-l raciti un pic, doar un pic. In fine, ramane vinul bun cu care ne-am obisnuit, dar reflecta anul de recolta foarte cald.
Vinul rosu de top al celor de la Villa Vinea e un asamblaj eclectic de Merlot, Zweigelt si Feteasca Neagra, din zona Tarnavelor. Ofera arome de fructe rosii si negre (cirese, visine, prune, mure), unele mai proaspete, altele mai gemoase, dar si destule nuante date de maturarea in lemn - cacao, vanilie, scortisoara. Mi-a placut suculenta gustativa, tipica zonei pe care o reprezinta - o combinatie usor curgatoare de fruct expresiv, aciditate buna si taninuri fine. Si, fiindca scriu acest review in ajunul sarbatoririi a 103 ani de la unirea Ardealului cu Romania, mi-a placut si multiculturalismul sugerat de amestecul acesta de soiuri; intentionat sau nu, cred ca reflecta macar un pic si diversitatea umana atat de interesanta a acestei zone geografice.
Sfantul Nicolae a ajuns la anul de recolta 2018 - o afirmatie probabil amuzanta pentru cei care nu stiu ca asta e si numele unui vin, dar generatoare de nostalgie pentru cei ce cunosc licoarea inca de la aparitia ei. Sunt interesante variatiile de la an la an, in conditiile in care stilul general pastreaza totusi cateva constante clare: e echilibrat aromatic si structural si abordabil. Aceasta varianta propune arome fructate foarte coapte, intense, combinate cu o evidenta suculenta gustativa. Raman insa la post taninurile, aciditatea peste medie, notele condimentate, rezultatul fiind unul din cele mai agreabile si usor de inteles din ultima vreme.
Unul dintre cele mai atipice (in sensul bun al cuvantului) vinuri din Rioja pe care le-am incercat. In primul rand, e de mentionat influenta aromatica redusa a lemnului - a petrecut 7 luni in baricuri aflate la a doua sau a treia folosire. Apoi ar fi soiul: exclusiv Garnacha Tinta (stiti voi, Grenache), lucru destul de rar prin acea parte de lume, unde tinde mai degraba sa aiba un rol secundar in spatele vedetei Tempranillo. Mai sunt interesante (chiar daca nu rare) altitudinea mare a viilor si varsta lor, nici venerabila dar nici tinerica. Rezultatul e un vin in primul rand fructat (cirese si capsuni pentru mine), intr-o combinatie delicioasa de proaspat si gemos, sustinute perfect de multa lavanda, violete si ierburi aromatice - cu cat ii veti da mai mult aer, cu atat partea floral-condimentata se va exprima mai bine. E apoi posibil sa te intrebi un pic daca ai in pahar Garnacha cand dai de gustul dens, cu tanini bine iesiti in relief si aciditate neasteptat de serioasa, numai buna sa echilibreze senzatiile dulcege de fruct. Cred ca ati prins ideea: un vin de incercat, foarte interesant pentru curiosi, dar si pur si simplu placut, usor de baut si bine echilibrat.
Cei care-au mai incercat acest vin, de altfel destul de cunoscut pe la noi, nu vor fi dezamagiti nici de editia 2020. E la fel de direct si expresiv ca-ntotdeauna, cu mult fruct proaspat si nuante florale, dar si note ierboase intense, care amintesc de un cu totul alt soi. Gustativ impresia de prospetime se pastreaza, dar daca-l lasati sa se incalzeasca in pahar veti constata ca si textura are lucruri interesante de zis, asta pe langa o usoara dulceata pe final - oricum, totul e bine echilibrat si se comporta admirabil la o gama larga de temperaturi. Are si un dop usor de scos, asa ca nu stiu daca sa-l recomand ca vin de picnic, de zi cu zi sau gastronomic - i-ar sta bine langa tot felul de vietati marine, dar si langa salate. Asa ca-l recomand ca vin simpatic, usor de baut si inteles, si va decideti voi exact ce faceti cu el.
Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine acest Carmenere chilian pare dominat de aromele date de baric (ciocolata, vanilie) si de cele de ardei gras verde, tipice soiului, in timp ce fructul proaspat pare a fi facut macar o jumatate de pas in spate. Gustul este foarte prietenos, catifelat si suculent, cu o impresie dulceaga care se mentine din atac pana in postgust, dar e bine contrabalansata de aciditate si elementele vegetale. Rezultatul e placut si usor de baut, mai ales un pic racit.