Vino in magazinul Club.unvinpezi.ro - avem doar vinuri bune, selectate de specialisti, la cele mai bune preturi!

Horia Hasnas

Pasionat de vinuri

Jurnalist de profesie, cochetez cu vinurile de prin copilarie, de cand am fost „uns” paharnic al familiei, in sensul ca eu dadeam verdictul final in cazul vinului ce urma a fi achizitionat pentru petrecerea ce urma sa se intample. Pasiunea latenta a erupt prin 2006, cand am gustat un vin purtand semnatura lui Mariano Garcia, oenologul care a scris istorie pentru Vega Sicilia. Am inceput sa caut, sa citesc, sa descopar, am creat un prim blog – Vin din Presa – iar din 2010 am intrat cu arme si bagaje in echipa Vinul.Ro, spre imensa invidie a prietenilor, suparati ca ei dau bani pe bautura in timp ce eu „primesc bani ca sa beau”. Pana in 2017, cand am parasit Vinul.Ro, am devenit globetrotter pe cararile vinului, jurat in concursuri internationale, printre care Concours Mondial de Bruxelles, Balkans International Wine Competition, Vinarium – IWCB sau Thessaloniki WSIC si mult mai indragostit de vin si de oamenii din jurul lui. Actualmente sunt implicat in diferite proiecte, cu accent pe cel personal – Wine People - un blog pe care doar ancestrala-mi lene il impiedica sa fie mai frumos, mai puternic si mai inteligent. Aaa, si sa nu uit... Din 2019 am devenit si autor de carte...”Oamenii Vinului”

Comentariile lui Horia Hasnas
  • NEGRU DE DRAGASANI 2017Crama Avincis NEGRU DE DRAGASANI 2017 30 septembrie 2021

    „Sunt tanar, Doamna, vinul ma stie pe de rost / Si ochiul sclav imi cara fecioarele prin sange...”. Va veti intreba, desigur, daca aceasta apropiere de Mircea Dinescu – poetul, nu proprietarul de crama – nu se datoreaza celor 14,5 % vol.alc declarate ale vinului de care eu ar trebui sa povestesc. Nu, dar ce altceva as putea spune despre un vin care are nevoie de cel putin o ora pentru a scapa de tracul pubertatii si pentru a-si dezvalui valentele, care nu sunt putine. Pentru ca, olfactiv, vinul vine cu un cosulet generos de fructe negre si condimente, dar si cu atingeri vegetale si influente de baric nou, usor cam ars dupa gustul meu. Atacul este rotund, placut, finalul, lung, suculent, dulce-picant, cu mult mai putine impresii prafoase decat fratele din 2016. Poate nu atat de extractiv ca editia precedenta, dar, cu siguranta, mult mai elegant. 

  • SMERENIE 2018Crama Oprisor SMERENIE 2018 22 septembrie 2021

    Nu-i voi putea reprosa vreodata ceva acestui Icon al vinului romanesc. Mai ales de cativa ani, de cand Liviu Grigorica a decis sa umble la acordul fin, facandu-l mai suplu, mai elegant si mai degraba gata de savurat, ca, deh, cu rupturile de stoc nu-i de glumit. Nici acum nu o voi face, in pofida faptului ca oamenii de la Oprisor iar s-au grabit sa-l arunce in piata, chiar daca, in termenii vinului, tineretea lui echivaleaza cu cea a puilor de-o zi... Smerenie, insa, ofera, chiar in fasa fiind. Complexul aromatic e acolo, sus, cu belsug de fructe negre, dar si atingeri de cirese coapte, cu cafea, ciocolata, tuse vegetale si un pic de piper, c-asa-i sta bine Shirazului. Structura buna, echilibru chiar si acum, cand inca este la cresa, evolutie gustativa sustinuta de o aciditate de visina si un final lung, proaspat si racoritor. E drept, taninurile inca nu sunt complet slefuite, iar o senzatie tonic-ierboasa ramane in postgust. Dar asta acum, cat inca poarta pampers. Peste doi ani scapa de problema asta, iar peste 4, daca veti avea rabdare, va arata cu adevarat ce poate.

  • COLTUL PIETREI ROSE...Vitis Metamorfosis COLTUL PIETREI ROSE 2020 22 septembrie 2021

    Poti sa spui orice despre Fiorenzo Rista, dar nu ca nu s-ar pricepe la vinuri. Mai ales la cele pe care le semneaza. Deci, din start, trebuie sa stiti ca astazi veti face o afacere buna cu acest Rose, cel mai nou produs al gamei Via Coltul Pietrei. Indiferent daca va place sau nu Rose-ul... E un vin cu gust. E un vin care nu te dezamageste, oferind parca mai mult corp decat multe alte rose-uri din zona, fara insa a deveni agresiv si incarcat. Astfel, alcoolul, altminteri bine reprezentat in poveste - 13,5% - parca nici nu exista, fiind excelent incadrat de extract si de aciditate. Aromatic, iarasi, livreaza mult si bine determinat, cu precadere fructe rosii, tuse vegetale si ceva condiment, dar si o atingere de mineralitate bine conturata. Iar senzatia de mar rosu, zemos si bine copt, pe care o lasa in gustul suficient de lung, face toti banii. Nu-l vad prea bine langa niste creveti pe gratar. Insa daca i-ati pus in cuptor, cu un sos de vin, ati dat lovitura.

  • BACANTA BARRIQUE...Crama Girboiu BACANTA BARRIQUE MERLOT 2016 22 septembrie 2021

    Cand vezi pe eticheta Barrique Merlot – nici macar Merlot Barrique, in ideea ca Merlotul ar fi, totusi, majoritar – te cam ia cu strangere de inima. Doar ca, in cazul acestui vin, nu e cazul. Cel putin olfactiv, lemnul fin nu vrea deloc sa iasa in fata, ci doar pune umarul – a se citi porul si taninul – la o exprimare mai complexa si mai eleganta, care deschide cu note de visina coapta si cirese amare, printre care pulseaza tonuri de ciocolata, lemn dulce, note vegetale si ceva piper alb. Singurele reprosuri pe care le poti face lemnului este ca, in gust, lasa ceva impresii prafoase si ca n-a performat suficient in lupta cu alcoolul generos (14,9 declarat), care incalzeste finalul lung, dominat de tonuri de visina, cacao si atingeri picante. Altfel, un vin frumos,bogat, cu o surprinzatoare prospetime si o placuta senzatie de suculenta.

  • PRINCE MATEI 2013Domeniile Prince Matei PRINCE MATEI 2013 14 septembrie 2021

    Visina si tusele - usor cam intense - de lemn fin sunt primele parfumuri cu care te intampina editia 2013 a acestui reprezentat de seama al vinului romanesc. O editie care scoate la rampa un vin mai putin corpolent ca odinioara, dar mai zvelt, mai jucaus si mai usor de inteles. Chiar daca, aromatic, te poarta mai mult prin tertiare, unde vanilia, tabacul, condimentele si chiar o atingere de bitum se impletesec armonios, vinul isi pastreaza prospetimea, gratie unei aciditati de visina inca vioaie, dar si unor tuse tonic vegetale pe care le gasesti in finalul nu foarte lung, dar extrem de suculent si de echilibrat. Nu stiu cat va mai creste din punct de vedere aromatic, dar un lucru e cert: de rezistat, mai rezista anisori buni. Dar ce rost are sa-l pastrati, cata vreme deja va puteti bucura de el???

  • JELNA MO / FR 2020Jelna JELNA MO / FR 2020 05 august 2021

    Climatul racoros al regiunii Lechinta ajuta mult acest asamblaj proaspat si racoritor. Pentru ca Muscatul e mai delicat in exprimarea aromatica, terpenii nu te dau afara din casa si nici nu pierde prea multa aciditate. Astfel ca are si Feteasca Regala loc sa se exprime, aducand tonuri de polen si flori de camp pe langa notele elegante de miere, caisa alba si tusele de fructe galbene, y compris pepene. Dar cheia de bolta a vinului o regasim mai degraba la analiza gustativa. Structura Fetestii este exemplara, balansand perfect aciditatea vie si alcoolul prietenos (12,5%), dar si incercarile de evadare ale Muscatului, mai ales in ceea ce priveste componenta aromatica. Rezulta, cum spuneam si in introducere, un vin proaspat, racoritor, usor de baut si de inteles, ce va fi foarte apreciat de un grup de prieteni decisi sa incerce o seara mai lunga.

Livrare gratuita

pentru comenzi de min. 4 sticle sau 200 RON in Bucuresti si de 6 sticle in tara *

14 zile
retur
garantat

in cazul in care nu esti multumit de produsul cumparat il poti returna in termen de 14 zile

Vrei sa primesti ofertele noastre zilnice cu vinuri de calitate la cel mai bun pret online?

VALEA ASCUNSA SAUVIGNON BLANC 2020 - Valea Ascunsa
Valea Ascunsa

Medalie de Aur - Vinarium 2021, Medalie de Argint - Cool Climate Wine Awards 2021 Podgoriile Valea Ascunsa se intind pe 20 de hectare de teren pe dealurile din...

Avem nevoie de Codul tau Numeric Personal (CNP) pentru a-ti acorda diverse BONUS-uri: ultima sticla gratuita, etc. Nu vom disemina aceasta informatie cu nimeni altcineva.
Datele pe care iti va fi emisa factura.
Datele unde va fi trimisa o comanda.
Se pot adauga mai multe adrese de e-mail despartite prin virgula.
Gestioneaza cardurile salvate in aceasta pagina securizata prin sistemul PayU.