Cosmin Tudoran

Sud de Franta insorita, bogata si spicey pentru o zi de sambata atat de nordica. Soiul de azi e un star nascut la nord de Rhone, acest rau ce duce cu dansul mistralul, vant care bate mai rau ca Halep suparata. Viognierul lui Gerard, racorit de acest mistral, face cam acelasi lucru cu degustatorul. E unul din albele complexe, care calca pe urmele chardonnayului. Desi corpolent si amplu, racoreste si imbogateste. Falduri de piersici, mango si fruct copt insotesc mineralitatea si prospetimea specifica sudului. Piersica si para coapta. Racorit la un 8 grade face casa buna cu pestele sau pastele.

“Constantin si Elena“ e un dascal sobru care e surprins doar ce paseste-n clasa. Pare serios și sever, dar după o vreme scurtă se-mbie la viață. Îti deschide apetitul. Vișine negre par să răsară-n prim nas, ciocolate și fructe copte. Negru. Ca paltonul alcoolului ce pare sa imbrace paharul, catifelat si matasos. Are o morga serioasa, dar fructul ascuns convinge, completeaza si aduce note noi de visine, mure si coacaze. E genul de dascal pe care-l tii minte si-l dai exemplu ulterior. Genul pe care l-ai “colectiona”.

Astazi ne racorim cu cel mai cunoscut strugure din Imperiu, acest mostenitor al Blaufränkischului si St. Laurent, Zweigelt. Dimpreuna cu Pinot Noir, caci avem in cupaj dintre acesti doi struguri care par a face casa buna. Legat de Zweigelt, soiul este venit pe Tarnave cu ajutorul Villei Vinea si bucura prin faptul ca ar fi cam unic in colectia ampelografica a tarii. Inegalabil, prim balerin. Sub sticla se ascunde ceva mineral, proaspat, cu aciditatea merisoarelor de vara. Un nas de cirese completeaza paletarul de fragute si corcoduse. Gustativ apare o salinitate aparte, franchetea acestui rose reusind sa completeze cu brio mineralitatea si acel “crocant” pe care-l vrei la un vin proaspat. L-as vedea langa paste sau pizza quatro formaggi.

Pretentia de tipicitate nu-si are aici cea mai buna scena si lumini de Oscar. Dupa clinchetul cristalin al screw-cap-ului vin e o licoare galbena verzuie, cu note destul de lejere. Greutatea vine mai degraba din cele 4 medalii incasate ca International Winemaker Of The Year si nu cu o corpolenta urmata de vreo ontuozitate demna de un chardonnay baricat. Avem note vesele de fruct copt, mai exact marul ala din cuptorul mamei, nitica gutuie, un firavior lemn integrat si o aciditate peste medie. Curge repede si se termina rapid.

Smerenia vine cu culoare. Vine cu un rosu catifea atat de frumos ca ti-ai pata camasa doar din respect fata de pigmentii carotenoizi. Cupajul de an 2016 din cea mai mediteraneeana zona a patriei, aduce in cupa un mix de 3 soiuri mixate de aceeasi vinificatori. Oltenia profunda aluneca pe ritmuri de visina, structura matasoasa, tanini medii si aciditiate specifica. N-are o corpolenta uriasa, dar e un vin extractiv, frumos pe nas si demn gustativ. Ciocolata, cireasa neagra, lemn ascuns, bine integrat, putina nuca si spre final oleaca de ciuperca. Am baut sticla cu numarul 2303 atribuind o carne de pasare! de casa. A mers ca unsa. Cu unt!

Ca sa te pui pe jar, azi, n-ai nevoie de multa pregatire. Cupajul bordolez in varianta mioritica (pe care tare-l apreciez) aduce-n sticla la fel de supla o licoare de un echilibru galant. Avem fruct, avem nas, avem si tanini, avem o “masa” imbelsugata dar nu foarte greoaie. Parca suntem la cura dar n-am face rabat la ceva. Cirese, mure, o pruna uscata, putina cafea si piele, toate aranjeaza platoul astfel incat sa nu lasi prea mult incarcat. Avertizarea contraetichetei cum că vinul va continua a evolua mi se pare putin cam inflacarata. Cine mai asteapta astazi..