Cosmin Tudoran

Pasionat de vinuri

Sunt Cosmin Tudoran, recunoscut lately ca fiind #profudevin, iar pentru mine vinul este noua muzica. Spun asta pentru ca vinul are o parte in plus fata de muzica, partea senzoriala fiind completa. Ascult, trag concluzii si recomand. Am descoperit aceeasi pasiune si interes fata de domeniu ca pe vremea cand 'vindeam fan’. Sunt un geaman curios ce a trecut prin mai multe serii de cursuri, calificari, niveluri si, mai ales, vinuri. Puzzle-ul lumii vinului are 1.000.000 de piese si am descoperit ca abia am reusit sa-i montez colturile. Instig la degustari din placere, foame sau chiar curiozitate, la savurarea consumului, a povestii cat si a refrenului construit din diferitele sunete scoase de dopuri. Construiesc serialul #profudevin dupa chipul si asemanarea mea, revenind la ideea ca ‘music is fun’, mai ales daca e scrisa cu vin.

Comentariile lui Cosmin Tudoran
  • LES GRAVIERES CHINON...Couly-Dutheil LES GRAVIERES CHINON 2017 11 septembrie 2019

    Astazi o sa savuram parintele merlotului si cabernet sauvignonului deopotriva. De sub bagheta unei afaceri de familie de 4 generatii, de pe soluri aluvionare de afluent al Loarei, rouge-ul de azi aduce patina unui strugure demn de carte tehnica, cu un corp suplu, tanini si aciditate pe acelasi podium, mediu, cu bogatia fructului de padure, ardei gras si chilli. Cu o aciditate asa bogata nu-i de mirare ca te-mbie de la primul pahar la masa. Pare usor nevoit de o arerare de cateva minute, 20-30, si, neaparat de paharul potrivit. Nu e gingas, dar nici nu pare ceva de sange-albastru. E un vin care-ti pune Chinon-ul pe harta mentala. Mi-a ramas gandul la niste chiftele italienesti cu sos de rosii daca ar fi sa gandim si o asociere.

  • VIOGNIER RESERVE...Gerard Bertrand VIOGNIER RESERVE SPECIALE 2017 11 septembrie 2019

    Soiul de azi e un star nascut la nord de Rhone, acest rau ce duce cu dansul mistralul, vant care bate mai rau ca Halep suparata. Viognierul lui Gerard, racorit de acest mistral, face cam acelasi lucru cu degustatorul. E unul din albele complexe, care calca pe urmele chardonnayului. Desi corpolent si amplu, racoreste si imbogateste. Falduri de piersici, mango si fruct copt insotesc mineralitatea si prospetimea specifica sudului. Piersica si para coapta. Racorit la un 8 grade face casa buna cu pestele sau pastele.

  • ALIRA FETEASCA...WineRo ALIRA FETEASCA NEAGRA 2014 10 septembrie 2019

    Daca feteasca neagra se presupune a avea un caracter feminin, dama de sub bagheta Marcului din dotarea Alirei are un caracter de doamna bine. As zice chiar cutezatoare pentru etatea dansei. Asa cum Frida Kahlo si-a dat ceasul inainte cu 3 ani ca sa se fi nascut odata cu noul Mexic, asa si Alira lui Marc, desi e datata cu 2014, tot a tinerica arata. Avem o dama bine-nchegata, cu-n buchetel de fruct negru copt. Pruna aia care se incheaga dupa prima fierbere de gemuri, visina din dulceata bunicii si alura de sobrietate asumata. Are vinificatorul o bagheta asa magica incat insaileaza taninii cu aciditatea ca Frida culorile-n tablouri. E genul de vin cu care mergi la sigur oricand, preferintele in materie de fetesti fiind obligate la a bifa si aceasta eticheta.

  • CHATEAU LA CROIX...Joseph Janoueix CHATEAU LA CROIX POMEROL 2015 06 septembrie 2019

    Vinul de azi ne poarta-n zona glamourului gustativ, pe un portativ select si pretentios, aidoma unui festival de muzica clasica. Ne delectam cu un bordolez ce sta la dreapta raului Dordogne intr-un sol acoperit cu straturi de argila apoi adancimi aerate. Pomerol. La Cru de la Croix-ul de azi este format dintr-un duet doar, desi obisnuiti am fi fost pe-o sfanta treime. Cu doar 10% cabernet franc “pentru eleganta”, 2015-le din pahar se anunta un hit. Floral pe nas, distins, elegant, continua cu corp suplu si fruct concentrat. Culoarea ne-o demonstreaza, gustul venind cu un al doilea rand de muzicalitate suava. Prune si smochine uscate, mure, apoi cu falduri ierboase, anason si rozmarin. E un vin clasic ce are nevoie de o servire clasica, intr-un pahar serios si-ntr-o combinatie aidoma. De vreme ce se serveste pe la palatul Elysee cu miel si caprioara deducem ce pretentiosi suntem astazi.

  • ALIRA SAUVIGNON...Alira ALIRA SAUVIGNON BLANC 2018 05 septembrie 2019

    Pare-se ca 2018 fu an bun peste Cernavoda, iar colinele Dobrogei, cu solul nisipos si soare din belsug au copt la fix soiul francez. A iesit din nou o combinatie armonioasa de eleganta si prospetime, de note citrice si cele din zona asa zisului vin cu tipicitate. Iarba, greph, lime si putine agrise. Racoritor si vivace, francheta sa purtata de cele 10 grade m-a dus cu gandul la o combinata interesanta: tom yum japono-coreean urmat de curry cu curcan. Pam-pam! Merge? Merge, dar cu conditia sa ai macar doua sticle! Vivat Alira!

  • POGGIO NICCHIAIA...Poggio Nicchiaia POGGIO NICCHIAIA CHIANTI 2017 02 septembrie 2019

    Luni, zi senina dar nu foarte optimista. Inceput de saptamana cat si de toamna. Pornirea grea. Azi, sub dop aflam un sangiovese 100% cules de pe dealurile Pisan din Peccioli. Lejer, tanar, calm ca un adolescent in prima zi de scoala, cu o cutiuta de fructe de padure la pachet, un gem usor si niste afine. Pe pahar avem un rubiniu la fel de relaxat, post gustul nefiind prea lung. Textura foarte supla, taninii batosi, alcoolul in banca lui. Pare un Chianti pentru inceputuri de saptamana, masa sau relatii.

Livrare gratuita

pentru comenzi de minim 2 sticle / pachete in Bucuresti si de 6 sticle / pachete in tara *

14 zile
retur
garantat

in cazul in care nu esti multumit de produsul cumparat il poti returna in termen de 14 zile

Vrei sa primesti ofertele noastre zilnice cu vinuri de calitate la cel mai bun pret online?

BELGUARDO VERMENTINO 2018 - Mazzei
Mazzei

Proaspat, suculent si complex, Vermentino este un soi de struguri originar din regiunea coastei marii Tireniene. Recomandarea zilei, Belguardo Vermentino 2018, reflecta atat...

Avem nevoie de Codul tau Numeric Personal (CNP) pentru a-ti acorda diverse BONUS-uri: ultima sticla gratuita, etc. Nu vom disemina aceasta informatie cu nimeni altcineva.
Datele pe care iti va fi emisa factura.
Datele unde va fi trimisa o comanda.
Se pot adauga mai multe adrese de e-mail despartite prin virgula.
Gestioneaza cardurile salvate in aceasta pagina securizata prin sistemul PayU.