Vino in magazinul Club.unvinpezi.ro - avem doar vinuri bune, selectate de specialisti, la cele mai bune preturi!

Ciprian Haret

Pasionat de vinuri

Absolvent al Facultatii de Istorie din Galati, am capatat virusul vinului odata cu o vizita prelungita la Pietroasele. De fapt, a fost vorba de practica arheologica in zona respectiva, dar de atunci obsesia pentru acest subiect a devenit din ce in ce mai mare. M-am hotarat sa-mi expun propriile pareri lumii virtuale pe la sfarsitul lunii iulie 2009. Cu lipsa de modestie, ma pot declara un "veteran" in lumea blogging-ului de vin autohton deoarece, atunci cand am pornit la drum, cei care activau in acest spatiu puteau fi numarati pe degetele de la o singura mana. Am preferat un stil cat mai simplu, direct dar si foarte sarcastic, atunci cand subiectul il impune. Sunt un mare impatimit al vinurilor de Bordeaux, in special, dobandind o fascinatie aproape de neexplicat pentru tot ceea ce tine de aceasta zona. Prefer vinurile mature ale Lumii Vechi, exemplarele din Lumea Noua inca nereusind sa-mi spuna ceva in mod special (exista si exceptii, desigur). Au trecut deja 5 ani de impresii, critica aspra si povesti din lumea vinului, iar pasiunea nu a a slabit nici o clipa, ba chiar a devenit din ce in ce mai puternica.

Comentariile lui Ciprian Haret
  • INCANTATION 2018Dealu Mare - Urlati INCANTATION 2018 19 noiembrie 2020

    Din punctul meu de vedere, Incantation 2018 este inca un vin prea tanar si nelinistit, care trebuie decantat. Abia dupa circa 2 ore, s-a asezat in fata partiturii si a inceput sa o interpreteze cum se cuvine; fructe rosii, condimente, aluzii de vanilie si de pruna proaspata, toate aceste elemente gravitand in jurul unui punct focal surprinzator de rafinat. La nivel gustativ, ma bucura faptul ca nu s-a exagerat peste cu extractul peste masura personal acceptata, rezultand un vin suplu, cu o suculenta delicioasa. Abia pe final, Cabernet-ul isi face simtita prezenta printr-o structura otelita de taninuri abundente si note crud-vegetale. Puneti macar o sticla deoparte, exista loc destul de evolutie in cativa ani.

  • NAVICELLA ALB 2019Jelna NAVICELLA ALB 2019 05 noiembrie 2020

    Cunosteam deja varianta in rosu a acestui vin, asa ca sosirea variantei albe a fost chiar o surpriza pentru mine. Ei bine, pot spune ca Navicella alb este unul dintre cele mai reusite vinuri albe autohtone, pe care le-am incercat de ceva vreme incoace. Sunt foarte putine albe romanesti care detin carisma si personalitate, iar acesta este unul dintre ele. Extrem de echilibrat si elegant la nivel olfactiv, cu note subtile de fructe albe, piper alb, ardei gras, ierburi aromatice si sageti minerale. Senzatia de echilibru se continua si gustativ, unde aciditatea medie, notele citrice, minerale si tonice sunt sudate in cel mai placut mod cu putinta. Daca se va continua pe aceasta linie, Navicella va deveni, cu siguranta, unul dintre albele de referinta de pe aceste plaiuri.

  • SFINTII MIHAIL SI...Crama Oprisor SFINTII MIHAIL SI GAVRIL 2017 30 octombrie 2020

    Nu cred ca aceasta gama de la Oprisor, dedicata celor mai importanti sfinti din calendarul religios, mai are nevoie de vreo prezentare. In continuare, se remarca o constanta in stil si calitate a acestor vinuri, care nu se departeaza foarte mult de canon. Usor de inteles, cu fructe rosii dulci, suculente, aluzii vanilate si taninuri bine coapte. Toate-s vechi si noua toate, vorba poetului

  • ANA SAUVIGNON BLANC...Jidvei ANA SAUVIGNON BLANC 2019 12 octombrie 2020

    Acest Sauvignon Blanc de la Jidvei este clar una dintre cele mai placute surprize ale acestui an. Intr-un peisaj dominat de exemplare din ce in ce mai bombastice din acest soi, Ana vine cu o abordare usor atipica pentru ceea ce se face in general pe la noi. De ce spun asta? In primul rand, nu avem un vin exploziv in care conteaza doar impactul de moment; din contra, aromele florale, de fructe albe si de soc sunt livrate in cantitati rezonabile si sunt foarte bine definite. In al doilea rand, este un vin in care textura si echilibrul par a fi principalele tinte urmarite. Foarte rar mi se intampla sa intalnesc un alb atat de tanar si atat de bine sudat, in acelasi timp. Liniar, subtil aromatic la nivel gustativ, cu o aciditate medie care completeaza perfect corpul si nu il dezintegreaza, asigurand astfel o fluiditate perfecta in tranzitia catre finalul surprinzator de lung, dominat de note tonice de grapefruit.

  • PRUNO 2018Villa Creces PRUNO 2018 12 octombrie 2020

    Ca de obicei, atunci cand te afli in fata unui vin spaniol, nu prea ai ce sa-i reprosezi. Cu atat mai mult unui Ribera del Duero. Totusi, acest Pruno m-a surprins nitel, in sensul in care nu s-a prezentat intr-o declinare moderna, cu fructul in fata, ci mai degraba mi-a adus aminte de un Bordeaux clasic. Destul de auster in exprimare, cu prospetime in detrimentul concentratiei exagerate, cu note lemnoase bine integrate, suplete si suculenta. Departe de a fi complicat, dar foarte usor de asociat cu diverse preparate gastronomice sau chiar de unul singur, intr-o seara ploioasa de toamna

  • LES FUMEES BLANCHES...Francois Lurton LES FUMEES BLANCHES SAUVIGNON BLANC 2019 20 septembrie 2020

    Dupa cum am tot sustinut, cam orice vin in care este implicata familia Lurton va fi destinat sa nu dezamageasca. Nici acest Sauvignon nu este o exceptie. Mi s-a parut interesant cum producatorul francez a reusit sa se conecteze la realitatile din piata actuala si sa ofere consumatorilor un vin care sa placa din prima. Mai exact, avem un exemplar care se indreapta mai degraba in directia Lumii Noi, dar pastreaza si putin din savoarea Lumii Vechi. Notele ierboase, de soc si agrise sunt completate de fructe albe bine coapte si de o corpolenta destul de ridicata la nivel gustativ. Finalul aduce in prim plan o aciditate foarte bine integrata in peisaj, cu aluzii tonice de grapefruit. In concluzie, un vin care alege siguranta si bine face, deoarece la aceasta categorie de pret nu prea isi au rost experimentele.

Livrare gratuita

pentru comenzi de min. 4 sticle sau 200 RON in Bucuresti si de 6 sticle in tara *

14 zile
retur
garantat

in cazul in care nu esti multumit de produsul cumparat il poti returna in termen de 14 zile

Vrei sa primesti ofertele noastre zilnice cu vinuri de calitate la cel mai bun pret online?

VALEA ASCUNSA SAUVIGNON BLANC 2020 - Valea Ascunsa
Valea Ascunsa

Medalie de Aur - Vinarium 2021, Medalie de Argint - Cool Climate Wine Awards 2021 Podgoriile Valea Ascunsa se intind pe 20 de hectare de teren pe dealurile din...

Avem nevoie de Codul tau Numeric Personal (CNP) pentru a-ti acorda diverse BONUS-uri: ultima sticla gratuita, etc. Nu vom disemina aceasta informatie cu nimeni altcineva.
Datele pe care iti va fi emisa factura.
Datele unde va fi trimisa o comanda.
Se pot adauga mai multe adrese de e-mail despartite prin virgula.
Gestioneaza cardurile salvate in aceasta pagina securizata prin sistemul PayU.